Măcar copiilor să le meargă mai bine în viitor – o deviză des auzită în lumea întreagă, una care îi motivează și pe mulți români să aleagă calea străinătății în căutarea unui job mai bun, a unei vieți mai bune, a unui viitor mai bun. Doar în capitala Bavariei, München, vin anual, de ceva vreme încoace, până la 2000 de români.

Ce găsesc mulți dintre ei aici, însă, sunt locuri de muncă instabile și prost plătite. Ce nu găsesc defel, mai ales în primele luni sau chiar ani sunt locuințe pe care să își poată permite să le închirieze, locuri la grădinițe pentru copiii lor, o viață socială pentru familiile lor. Este un drum foarte greu, dar, așa cum a constatat Neue Zürcher Zeitung (NZZ), sacrificiul acestor familii are câteodată rezultate bune mai ales pentru copii.

„Izolarea este cel mai greu de suportat de către copii”

Primul caz de care scrie jurnalista elvețiană de la NZZ este cel al fraților Melissa și Marius, în vârstă de 4, respectiv 7 ani. De toamna trecută, ei locuiesc împreună cu părinții lor într-un apartament de 30 de metri pătrați la Freising, lângă München. Melissa așteaptă de atunci să primească un loc la o grădiniță – deocamdată fără succes. Nici la locul de joacă nu prea mai poate să meargă, din cauza epidemiei de coronavirus.

Cel mai greu de suportat pentru copii este izolarea, spune Sevghin Mayr, președinta Societății Germano-Române pentru Integrare și Migrație (SGRIM), citată de NZZ. Și ea a venit la München din România, ca îngrijtoare medicală, în urmă cu 26 de ani. S-a căsătorit acolo și are doi dopii, iar acum se angajează voluntar pentru migranți. Pentru a-i ajuta pe nou-veniți, a creat în 2016 grupul de joacă Piticot. Acesta ar fi pentru mulți copii români veniți la München singura sursă de contact social în primele luni de ședere în capitala bavareză, spune doamna Mayr pentru NZZ.

Pentru fratele Melissei, Marius, lucrurile stau ceva mai bine, pentru că el a putut merge direct la școală: într-o clasă de tranziție, pentru copiii care nu vorbesc germană. Melissa primește un fel de cursuri de germană prin telefon, lucru organizat de școala primară din zonă, după cum spune mama ei. Părinții celor doi sunt din Republica Moldova, dar au pașapoarte românești. Au lucrat întâi la un abator al producătorului de carne Wiesenhof, dar au plecat după ce nu au fost plătiți două luni. Apoi au lucrat ca zidari la o firmă de construcție. Apoi alte joburi similare pe termen scurt. Le este foarte greu, nu s-ar descurca în Germania fără ajutor. Ar vrea să rămână totuși aici, pentru că înapoi în patrie le-ar fi și mai greu.

NZZ a stat de vorbă și cu Laura Ingel, pedagog social la Famara, organizație de consultanță din cadrul Evanghelisches Hilfswerk. Ea se ocupă de 120 de familii care ajung anual la München și care nu au adăpost. Potrivit ei, o treime din aceste familii ar proveni din România. Familiile primesc de regulă adăpost de urgență, copiii mai mari un loc la școală, mai greu fiind cu copiii preșcolari, mulți ajung în grija Famara, care au jucării pentru ei și îngrijitoare cu care încep să învețe limba germană. Mulți dintre copii sunt foarte timizi din cauza situației lor, unii chiar traumatizați, după cele prin care au trecut în țara lor.

Copil superdotat

Daniel are 13 ani și a locuit mult timp cu mama lui în Germania, într-un cămin special pentru mame și copii. Acolo avea probleme să se concentreze la învățătură, pentru că erau mulți copii mici care făceau mereu gălăgie. Totuși, pentru Daniel lucrurile arată bine: este considerat încă din România un copil superdotat și a fost testat și recunoscut ca atare inclusiv în Germania. Se află la o școală și într-o clasă cu alți copii asemenea lui. Știa și germană, ceea ce a facilitat contactele cu ceilalți copii, cu care s-a împrietenit. Este în clubul de șah, a câștigat numeroase concursuri de șah, lucru de care mama lui este foarte mândră. Acum locuiesc într-un apartament cu două camere. Mama lui a avut mai multe locuri de muncă dificile, dar sacrificiul a meritat, crede ea – copilul ei este acum la școala potrivită. Să se întoarcă în România, altfel decât în vacanțe, pare exclus.

„München nu este acasă, dar este un loc foarte bun în care să trăiești”

Aceasta este părerea fraților Diana și David, de 15, respectiv 12 ani. La început nu știau germană, ceea ce le-a îngreunat serios viețile și i-a făcut să se simtă excluși. Acum vorbesc fluent și lucurile arată mult mai bine. S-au născut în Spania, de unde au venit cu părinții lor, în 2008, în Germania. Situația lor a fost mai bună: părinții aveau joburi stabile și sigure – mama la o grădiniță, tatăl ca electrician și specialist IT. Copiii își imaginează să rămână pe mai departe la München, unde le place să trăiască. Dar și să plece altundeva, unde vor găsi joburi, nu este deloc exclus pentru ei. Nu, însă, înapoi în România.

Exemplele lui Daniel, David și al Dianei arată că imigrația poate fi foarte profitabilă pentru copii, conchide jurnalista NZZ. Dar ușor nu este defel. Poate că orașele și comunele germane au învățat din experiența anilor 1960-1970 și oferă acum posibilități de integrare mai ample și mai eficiente.