Să te dea de pereți niște ăștia ani la rând, să fii pe cale să-ți pierzi libertățile, gazat să fii în Piața Victoriei și tu să stai acasă în ziua votului, ei bine, asta arată și altceva decât o simplă statistică: o fi un defect în ADN-ul acestui popor „ospitalier”, „cel mai viteaz și mai drept dintre traci”, „născut poet” și bla-bla-bla?

Mai puțin de jumătate dintre români consideră că libertățile sunt inutile? Că 10 augustul de anul trecut a fost un fel de “gura bate curu’”, în acea logică strâmbă a supunerii?

Ne mai mirăm că sunt unii, mulți, care încă tânjesc după Ceaușescu, ăla de „dădea case și servici la oameni”?

Aici nu mai e vorba despre PSD și despre Dăncilă, ci despre aspirațiile noastre: vrem să reușim prin munca noastră sau să ne dea statul? Ne dorim conducători educați, cu carieră proprie, sau analfabeți care se câcâie și când citesc de pe-o foaie?

Ia să schimbăm un pic subiecții: de la copiii noștri ce ne dorim? Am vrea să semene cu cine din politică? Am vrea să fie respectați sau să înfunde pușcăriile? Să fie pe puterile lor sau să care geanta vreunui grangur?

Alegerile pentru Cotroceni ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu rezultatele, nu analizele de după ale partidelor, ci pur și simplu o privire în oglindă.

Oare de ce diaspora, trăitoare în sisteme democratice la care noi nici nu visăm, nu votează niciodată cu urmașii PCR?

De unde atâta energie să parcurgi sute de kilometri, în singura ta zi liberă, pentru o ștampilă pe o foaie? Și de ce la noi toate acestea nu contează?

Puteţi citi articolul integral pe Newsweek.ro accesând linkul de mai jos.