Poate și din cauză că nu a avut printre priorități să-și numească un consilier pe probleme juridice sau poate că nu a avut toate datele pentru a calcula impactul noilor numiri.

Noul președinte nu înțelege că, fără o Justiție performantă și bine intenționată, România nu se poate reforma, că nu se pot aduce mai mulți bani la buget din pușculițele celor care știu să fenteze statul și că nu se pot opri cumetriile de afaceri dintre politicieni și clientela lor.

Nicușor Dan nu pare să observe importanța Curții Constituționale și ravagiile pe care le poate face acolo o majoritate care vrea să conserve salariile și pensiile speciale, care a luat adesea decizii antireformiste și care, la un moment dat, l-ar putea afecta chiar pe el ca președinte.

Pe scurt, în prima parte a mandatului, nici măcar nu a încercat să salveze ceea ce se putea salva din Justiție, așa că totul rămâne pe loc, dacă nu cumva chiar regresează:

(1) Lia Savonea – simbolul conservatorismului în fruntea ICCJ

Lia Savonea, cunoscută pentru conservatorismul și preferințele ei politice, a devenit șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Ea e cea care l-a mai salvat o dată pe Ion Iliescu și a declarat neconform rechizitoriul Dosarului Revoluției. Și tot ea, împreună cu amica sa Adriana Ispas, l-au salvat pe Mario Iorgulescu, anulându-i condamnarea pentru omor de 14 ani la închisoare. Mario, 30 de ani, e fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, și a lovit mortal cu mașina un tânăr din cauză că era sub influența drogurilor.

Judecătoarea Lia Savonea l-a ajutat să-și scadă pedeapsa și a fost nervoasă că un coleg din completul care a dat verdictul a făcut opinie separată. De altfel, la interviul din fața secției de judecători din Consiliul Superior al Magistraturii pentru primirea funcției de șefă a Curții Supreme, a militat împotriva opiniilor separate, care „nu sunt în regulă” și sunt „periculoase”, fiindcă „nu respectă practica unitară”.

Lia Savonea ar fi fost în tabăra celor care voiau modificarea legilor justiției pentru salvarea marilor corupți, în perioada în care liderul PSD era Liviu Dragnea, iar guvernul lui a încercat această schimbare între 2017–2019. Dincolo de simpatiile ei politice și de pozițiile ei antireformiste, Lia Savonea mai are o față, cea a inumanității: în 2015 l-a condamnat la 8 luni cu suspendare pe unchiul care-și violase nepoata de 13 ani, motivând că minora și-ar fi dat consimțământul.

Savonea va fi șefa Înaltei Curți pentru următorii trei ani, ea va da tendințele și direcția. Nu totul e pierdut, potrivit Asociației „Inițiativa pentru Justiție”, care îl învață pe Nicușor Dan ce să facă pentru a opri avansul antireformiștilor la Înalta Curte prin sesizarea CCR, fiindcă a fost un singur candidat, iar numirea s-a făcut pe repede înainte și a devansat termenul cu două luni.

(2) Roxana Petcu și controlul conservator asupra Inspecției Judiciare

La Inspecția Judiciară a rămas Roxana Petcu, tot pentru următorii trei ani și tot din categoria conservatorilor ridicați pe linia social-democraților. Soțul ei a fost secretar de stat la Ministerul de Interne în perioada 2015–2018, din partea PSD, iar ea a funcționat în primul său mandat ca pavăză împotriva reformiștilor și a pus tunul pe cei mai incomozi magistrați.

Cel mai mitraliat a fost șeful Parchetului Militar București, Bogdan Pîrlog, împotriva căruia Inspecția Judiciară condusă de Roxana Petcu a deschis peste 20 de acțiuni disciplinare. Dar au fost și alții pentru care a propus excluderea din magistratură.

Dincolo de deciziile ei controversate, anul trecut a primit peste 22.000 de euro pentru chirie și transport, deși locuiește lângă București, într-o casă mare din Mogoșoaia.

Apoi, potrivit unor documente publicate de G4Media, Roxana Petcu, împreună cu primarul din Voluntari, Florentin Pandele, l-ar fi împroprietărit în 2005 pe controversatul Radu Fotino cu 26 de hectare în cea mai scumpă zonă imobiliară a capitalei. Fotino a primit în cele din urmă 16 ani de închisoare, dar judecătoarea Petcu și primarul Pandele au fost exonerați.

Cu ea în fruntea Inspecției Judiciare, Lia Savonea va face curățenie și va lucra doar în favoarea celor care au susținut-o și promovat-o ani de zile.

(3) Numirea lui Mihai Busuioc la CCR – un caz controversat

Totul e legat cu fire subterane de PSD, dar și de acel sistem nevăzut care preferă conservatorismul ca formulă pentru statul pe loc, pentru rămânerea într-o zonă periferică a UE. Social-democrații au optat pentru Mihai Busuioc la Curtea Constituțională. Fost șef al Curții de Conturi, unde a reușit performanța să intre în vizorul Parchetului European, care a deschis un dosar împotriva acestei instituții în care suspectează fraude legate de un program făcut în colaborare cu Banca Mondială.

De ce l-a vrut PSD neapărat pe Busuioc la CCR, deși nu îndeplinește toate condițiile cerute de Constituție (art. 143): pregătire juridică superioară; înaltă competență profesională; o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior?

Fostul judecător Toni Neacșu amintește că Busuioc a avut primul loc de muncă la Judecătoria Sector 4 București, unde asigura paza. A primit această slujbă după absolvirea Școlii de Subofițeri din Câmpina în 1993, „adică exact în acea perioadă care lipsește din CV-ul oficial”. „Acesta e singurul loc de muncă care se apropie, numai fizic, de ceea ce ar însemna activitate cu caracter juridic în cariera politică a domniei sale”, explică Toni Neacșu pe Facebook, subliniind „o coincidență postdecembristă” care face „ca d-l Busuioc să fi fost, o perioadă, coleg de pază la judecătorie cu un alt judecător al Curții Constituționale, domnul Bogdan Licu, numit tot cu votul PSD. Se vor reîntâlni (sau se vor reactiva, nu cunosc limbajul specific) la Curtea Constituțională”.

Busuioc a terminat Facultatea de Drept la Universitatea privată „Nicolae Titulescu” din București (1998–2002), cu note de trecere, și nu are deloc experiență juridică. Împotriva numirii sale la CCR a făcut o sesizare doar Partidul SOS al Dianei Șoșoacă, o formulă care sugerează că etica politică dispare în România. La rândul său, Nicușor Dan ar putea declanșa un conflict juridic de natură constituțională dacă ar fi în contradicție cu Parlamentul, dar nu e cazul.

Farmecul democrației românești – între stagnare și rezistența la schimbare

Președintele Nicușor Dan nu pare să fi negociat nimic cu partidele legat de Justiție și nici nu a încercat să oprească sistemul să meargă înainte. Din punctul lui de vedere, nu consideră un compromis ceea ce se întâmplă: „există niște atribuții și există negociere între președinte și partide” și „acesta este farmecul democrației”.

În România, acest farmec al democrației e dat și de ceea ce spunea fostul judecător Neacșu, despre alinierea unora dintre judecătorii CCR și reactivarea lor pentru anumite obiective. Bogdan Licu și Mihai Busuioc sunt doar doi dintre cei care intră în această aliniere, iar obiectivele țin mai degrabă de statul pe loc decât de avansul țării, mai mult de păstrarea unor privilegii ale elitelor din justiție, servicii, instituții de forță în general, decât de revenirea la normal.

Sunt însă obiective care se vor reseta pe parcurs și care nu vor fi nici în favoarea lui Nicușor Dan, și nici pentru Ilie Bolojan, dar ei nu și-au dat seama de ceea ce urmează și au lăsat lucrurile să se întâmple. La fel și în cazul Înaltei Curți și al Inspecției Judiciare. Ambele vor inventa, potrivit tradiției, praguri de opoziție și modalități de blocare a reformiștilor și reformelor, deopotrivă.