Nobel pentru "particula lui Dumnezeu"
8 octombrie 2013Cei doi fizicieni în vârstă de 80, respectiv 84 de ani, au fost recompensaţi pentru cercetările lor, legate de "descoperirea teoretică a unui mecanism care contribuie la înţelegerea originii masei particulelor subatomice, care a fost recent confirmat", a anunţat într-un comunicat Comitetul Nobel.
Bosonul Higgs este considerat de fizicieni cheia de boltă a structurii fundamentale a materiei, particula elementară care conferă masa ei altor particule, potrivit teoriei denumite "a modelului standard". Bosonul Higgs explică de ce anumite particule au o masă şi nu alta, şi în consecinţă de ce universul există în forma pe care o cunoaştem. "Fără acest boson noi nu am exista", a constatat Comitetul Nobel în comunicatul menţionat.
Cei doi fizicieni şi-au început separat cercetările legate de subiect. Francois Englert a fost primul, asistat de compatriotul său Robert Brout, decedat cu doi ani în urmă. Cei doi au fost urmaţi la scurt timp de Peter Higgs. Acesta a fost primul care a scris, în 1964, că doar o nouă particulă ar putea explica anomaliile constatate în privinţa masei particulelor.
În iulie 2012, organizaţia europeană pentru cercetări nucleare, Cern, a anunţat că a descoperit probabil faimosul boson Higgs, supranumit "particula lui Dumnezeu", confirmând teoria fizicienilor premiaţi acum.