„Sunt doar trei sau patru persoane cărora le-am spus despre infecția mea, apoi m-am retras, pentru că a trebuit să procesez mai întâi situația. În principiu, pe atunci era o condamnare la moarte. A avea HIV însemna a mai avea șase luni de trăit”, își amintește Gerhard Malcherek. A aflat că poartă virusul HIV în 1984. „Nu i-am spus iubitului meu nimic multă vreme, pentru că îmi era teamă că mă va părăsi”.

Jumătatea aceea de an de viață prognozată a trecut deja demult pentru Gerhard Malcherek. Se descrie ca un supraviețuitor, dar și-a văzut mulți dintre prieteni și cunoscuți murind.

O boală ieșită din atenția publică

Spre deosebire de anii 1980, noțiunile de HIV și SIDA au dispărut din mintea multora. Au fost aproape uitate, în parte datorită medicamentelor extrem de eficiente.

Cu toate acestea, situația socială a celor afectați s-a înrăutățit mai degrabă decât s-a îmbunătățit. Iar „stigmatizarea, din păcate, crește din nou astăzi”, spune Norbert Brockmeyer, expert în SIDA și fondator al Centrului pentru Sănătate și Medicină Sexuală din Bochum. „Atitudinea foarte liberală față de HIV și, în general, față de sexualitate și de infecțiile cu transmitere sexuală este în scădere și este din nou însoțită de stigmatizare, uneori chiar și de discriminarea homosexualilor”.

Nu se întâmplă doar în Germania, ci și în alte țări occidentale, dar și în multe state în curs de dezvoltare, în primul rând din Africa de Est și de Sud, unde, conform estimărilor UNAIDS, trăiesc mai mult de jumătate din cele peste 38 de milioane de persoane infectate cu HIV, adică 54 la sută. UNAIDS este programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA iar scopul organizației este de a preveni răspândirea virusului imunodeficitar.

Tendințele de stigmatizare și discriminare vizează adesea homosexualii și transsexualii, de exemplu în Europa de Est. „Situația este cu siguranță foarte dramatică în Rusia și, de asemenea, în țările din America de Sud, precum Peru, unde transsexualii, în special, dar și bărbații care fac sex cu bărbați trebuie să se aștepte la represalii majore”, punctează Brockmeyer.

Seropozitivii pot duce o viață normală

Încă nu există un tratament pentru HIV, dar medicamentele antiretrovirale extrem de eficiente reduc riscul de multiplicare a virusului în organism. Dacă terapia este începută suficient de devreme, cei afectați nu vor dezvolta SIDA și nici nu vor transmite altora virusul HIV. Cu toate acestea, rezultatele sondajelor indică deseori atitudini ciudate.

Conform studiului „Voci Pozitive 2.0”, realizat de federația germană a asociațiilor de pacienți seropozitivi Aids-Hilfe, 90% dintre cei chestionați au spus că, medical, trăiesc bine deși au fost infectați cu HIV. Totodată, însă, 95 la sută au declarat că au fost tratați discriminatoriu cel puțin o dată în anul precedent. În unele sondaje, participanții au afirmat că preferă să nu împartă vesela sau echipamentul sportiv cu persoanele seropozitive iar jumătate dintre respondenți nu și-ar putea imagina să sărute pe cineva cu HIV. Tendințele măsurate în Germania sunt similare și la nivel mondial.

Consecințele psihologice ale stigmatizării

Dacă din punct de vedere medical lucrurile au evoluat radical, psihologic, în schimb, situația este mai gravă: stigmatizarea și discriminarea afectează sănătatea mintală a persoanelor seropozitive. O posibilă consecință este că cei afectați își dezvoltă o imagine de sine negativă.

Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) definește stigmatizarea HIV ca „o atitudine și o credință negativă față de persoanele cu HIV, o prejudecată prin care o anumită persoană este etichetată ca fiind parte a unui grup considerat inacceptabil din punct de vedere social”. Iar asta poate avea consecințe grave pentru cei afectați, explică expertul în SIDA Norbert Brockmeyer: „Stigmatizarea este, desigur, întotdeauna însoțită de traume și, prin urmare, are consecințe psihologice și uneori psihosomatice. Acest lucru poate duce la o cascadă lungă de alte urmări iar oamenii ajung să fie intimidați".

Gerhard Malcherek nu s-a lăsat intimidat, dar a trăit unele experiențe destul de ciudate. De exemplu, când își face o programare la dentist primește loc în cabinet doar seara. „Am întrebat de ce seara și mi s-a spus că sunt purtător de HIV, așa că întotdeauna mă vor lua la sfârșitul programului. Mi se pare dezumanizant", spune Malcherek, care, la cei 71 de ani pe care îi are astăzi, este o persoană foarte pozitivă și refuză să se mai lase prea ușor enervat.

Adaptare după un text publicat pe DW-Deutsch.