Din întreaga suprafață a capitalei, doar 7,5% este ocupată de spații verzi, fiecărui locuitor revenindu-i doar aproximativ 10% metri pătrați din spațiul viu al orașului, față de alte capitale europene unde procentul este chiar și de zece ori mai mare. Au fost și zile, în plină pandemie, în care gradul de noxe a atins pragul critic de 100%. Poluarea este al doilea factor de risc, după fumat, care duce la instalarea sau la agravarea bolilor respiratorii, după cum arată medicii pneumologi.

Conform Institutului Național de Statistică, în București sînt înregistrate oficial 1,4 milioane de mașini la care se adaugă cele în tranzit. La cei 1,8 milioane de locuitori ai Capitalei, fiecăruia îi revine cîte un automobil dacă, pe de o parte, scădem minorii, familiile care trăiesc sub pragul sărăciei și persoanele foarte înaintate în vîrstă, iar pe de altă parte dacă adăugăm familiile îmbogățite care au cîte 2-3 sau chiar mai multe mașini la poartă.  

De la un an la altul, parcul auto din România a crescut cu 7-8%. A avea o mașină a devenit un mod de viață pentru mulți. Sunt situații cînd vezi un BMW la scara blocului, iar proprietarul, în general un tînăr, locuiește într-un apartament coșcovit ca mama lui. De ce așa? Pentru că autoturismul de lux este văzut, admirat pe străzile orașului sau în parcare, pe cînd apartamentul rămîne necunoscut în sărăcia lui. Pentru ignoranții locuirii, mașina ține loc de casă.

Groapa de gunoi de la Glina, din marginea Capitalei, este un coșmar pentru bucureștenii care trăiesc la 70 de metri de un munte de gunoi de peste 100 de metri. După aderarea la Uniunea Europeană, România avea obligația de a reabilita sau de a închide depozitele de deșeuri care nu se conformau normelor europene. Nici acum groapa de gunoi de la Glina nu a fost închisă și nici alte 68 de astfel de focare de infecție din apropierea marilor orașe din țară. Arderea deșeurilor a rămas aceeași practică în urma căreia locuitorii sînt obligați să respire aerul îmbîcsit de noxe, în timp ce țările Uniunii Europene alocă sute de miliarde de euro pentru a fi investite în sănătatea mediului și a populației. În România, miniștrii Mediului, agențiile de protecție a mediului și funcționarii publici trec de atîtea ori pe lîngă mormanele de deșeuri fără să le vadă.

În 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o directivă prin care toate statele membre sînt obligate să elimine deșeurile, în special prin reciclarea acestora, în așa fel încît să nu pună în pericol sănătatea populației. România se apropie cu pași mari de procedura de infringement cu Uniunea Europeană, dacă nu va rezolva cît mai repede închiderea gropii de la Glina și a altor zeci de focare, evitînd în felul acesta amenzi foarte mari, au declarat mai multe surse din Comisia Europeană pentru mass-media din România și din străinătate.

Atitudinea autorităților față de sănătatea mediului nu este însă diferită de aceea a multor locuitori din mediul urban, dar și din cel rural. Peturi, cutii de conserve, resturi menajere în putrefacție, haine vechi, piese de mașină și multe altele sînt aruncate de-a lungul căilor ferate, în păduri, în rîuri sau lacuri, la marginea cîmpurilor, în curțile caselor părăsite – într-un cuvînt, pe toată întinderea unei țări fără stăpîn. Adică peste tot unde au loc chiolhanuri, tîrguri, festivaluri în aer liber, manifestații, pe stadioane, în parcuri. Garda de Mediu, acolo unde își face apariția, aplică amenzi simbolice, așa cum ordonă o lege mai mult decît permisivă în ceea ce privește protejarea mediului.

Pe de altă parte, sute de mii de hectare de pădure au fost tăiate ilegal doar în ultimii zece ani. Un departament al statului, înființat la presiunea Uniunii Europene, monitorizează ce se întîmplă cu pădurile din România. Raportul instituției arată că în fiecare an 20 de milioane de metri cubi de lemn dispar ilegal. În ceea ce privește pădurile retrocedate foștilor proprietari, mai mult de jumătate dintre acestea au fost rase de pe suprafața pămîntului, fiind vîndute marilor afaceriști, care la rîndul lor le-au vîndut unor companii de exploatare a lemnului din străinătate.

Toate cele de pînă acum sînt legate de conceptul de „locuire în comunitate“. Cine nu respectă locul celuilalt este de fapt un intrus suficient sieși și micimii lui. Nu dă doi bani pe spațiul din jurul său, tot astfel cum nu se implică în nici un fel în a construi o comunitate care să fie proprietara unui mod de viață sănătos. Dacă interiorul îi este deteriorat, la fel se va raporta și la exterior. Aici chiar nu e vorba doar de clasa politică, ci și de clasa civilă. Ne încolonăm ordonați către o lume mizeră și respingem atîtea și atîtea posibilități de a o face mai bună. Mai locuibilă.