"Am împachetat un palton, o vestă, fulare călduroase, mănuşi, o pătură şi o jachetă. Hainele au fost luate în primire rapid cu recunoştinţă. Unei femei suple i s-a potrivit paltonul negru. Alteia i-am pus cu mâna mea mănuşile. Mi-a întins mâna îngheţată şi mi-au dat lacrimile." Aceasta a scris o bloggeriţă de la Minsk, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. A fost o acţiune spontană a ei de a-i ajuta pe migranţii din Minsk, după ce a văzut cum vegetează în centrul metropolei, în faţa centrului comercial "Galleria". 

Postarea ei pe Facebook are sute de like-uri, dar în comentarii bloggeriţa nu este doar lăudată. Este acuzată că hrăneşte oameni care au plătit guvernul belarus doar pentru a ajunge în Germania. "Ei nu fug doar din calea războiului şi represiunii", i s-a spus pe ton de reproş. În plus, în comentarii se susţine că majoritatea migranţilor au o situaţie financiară mai bună decât cea a belaruşilor, care au ei înşişi de suferit. În Belarus, salariul mediu lunar este de aproximativ 500 de euro. 

În privinţa modului în care să fie trataţi migranţii, belaruşii au păreri diferite. Cei din mediul rural nu s-au confruntat niciodată cu un număr atât de mare de oameni sosiţi din Orientul Mijlociu. În vreme ce unii îi privesc ca victime ale regimurilor din ţările lor, alţii vorbesc despre hainele lor scumpe, despre smartphone-urile lor moderne şi despre dorinţa lor de a ajunge în "bogata Germanie". Cine simpatizează cu ei este acuzat că sprijină regimul lui Alexandr Lukaşenko, care a organizat el însuşi această criză. 

"Sunt oameni ca noi, indiferent de culoarea pielii"

Fotografa Daria Zapraneţkaya spune că a remarcat la Minsk tot mai mulţi migranţi de la sfârşitul verii. "În toamnă s-au înmulţit. Înainte mă gândeam la turişti, mă gândeam că dintr-un motiv sau altul Belarus a devenit atrăgător pentru cei din Orientul Mijlociu ca obiectiv turistic. Acum îi vedem cu saci de dormit şi rucsaci în spate", a afirmat ea. Ea nu a remarcat pe străzi reacţii negative ale cetăţenilor. "Dacă belaruşii sunt nemulţumiţi de ceva, ei discută despre asta acasă sau în internet."

Şi Daria le-a dus migranţilor îmbrăcăminte călduroasă. "Nu e treaba mea de ce şi cum de au venit la noi. Eu îi văd ca pe nişte oameni la fel ca noi, indiferent de culoarea pielii", spune ea, adăugând: "O fetiţă care încă nu putea să meargă era purtată de mama ei într-un marsupiu, fără încălţăminte, doar cu ciorapi în picioare. O altă fetiţă, cam de doi ani, era îmbrăcată doar cu o pijama de material sintetic. Erau în capul gol. Dacă s-ar îndrepta astfel îmbrăcate spre graniţa polono-belarusă şi-ar pune viaţa în pericol." 

Daria spune că nu toţi belaruşii apreciază ce face ea. Unii au întrebat-o dacă i-ar ajuta şi pe belaruşii aflaţi în nevoi. Ea răspunde mereu: "Dacă vezi oameni care au nevoie de ajutor şi poţi ajuta, atunci ajuţi. Mi-e milă de oamenii care stau şi îngheaţă pe stradă."

"Nu mi-e milă de cei care fac jocul duşmanului meu"

Aleksei Leoncik, fondatorul Fundaţiei ByHelp, îi ajută pe belaruşii victime ale represiunii şi care au trebuit să fugă din ţară din această cauză. După părerea sa există o diferenţă între refugiaţii belaruşi şi migranţii care vor să ajungă astăzi în vest via Belarus. 

"Aceşti oameni cumpără conştient bilete de călătorie de la escrocul Lukaşenko", afirmă Leoncik. În felul acesta contribuie la finanţarea regimului şi sporesc presiunile la adresa unor ţări cum ar fi Polonia sau Lituania, care se implică pentru schimbări democratice în Belarus, subliniază el. "Nu am nicio înţelegere pentru faptul că atacă grănicerii polonezi." 

Aleksei Leoncik evidenţiază că cei care vor să ajungă în UE prin Belarus sunt preponderent sirieni, yemeniţi şi kurzi din Irak. "Nu consider că Siria este o ţară sigură, dar sirienii se refugiază în Turcia, nu în Germania." El a adăugat că yemeniţii nici nu ştiu unde să se refugieze mai rapid, dar "Kurdistanul irakian a fost mereu cea mai sigură regiune, şi înainte de Statul Islamic, şi acum."

Deşi îi vede pe migranţi ca victime ale regimurilor din ţările lor, el consideră că au de ales între a cumpăra sau nu un bilet cu destinaţia Belarus. "Eu nu aş cumpăra un bilet de la un dictator. Nu mi-e milă de cei care fac jocul duşmanului meu", a conchis activistul. 

"Ura este o limită dincolo de care nu se poate trece"

Dar există oare o atitudine "corectă" faţă de migranţi? Activista pentru drepturile omului Nasta Lojka, care lucrează de ani buni cu refugiaţi, consideră că în societăţile democratice oameni diferiţi cu viziuni diferite trebuie să încerce să ajungă la un compromis. "Nu putem chema la acţiuni discriminatoare sau violente împotriva acestor oameni. Ura este o limită dincolo de care nu se poate trece."

Lojka a constatat că belaruşii reacţionează în două feluri: "Înjurături în internet şi discurs încărcat de ură împotriva migranţilor pe de-o parte şi ajutor şi simpatie pe de alta." Respingerea faţă de migranţi nu este ceva neobişnuit, fiindcă oamenii sunt neîncrezători faţă de străini care se deosebesc de ei prin limbă, înfăţişare, cultură şi religie. "Dar, dat fiind că oamenii sunt făpturi inteligente, vorbim despre discriminare şi cerem să fie atenţi la stereotipuri şi comportament animalic. Propria atitudine se poate schimba în baza faptelor concrete", evidenţiază ea. 

Ea crede că atitudinea belaruşilor este influenţată şi de faptul că ştiu că ruta de migraţie este organizată de autorităţile belaruse. Adversitatea faţă de regim se răsfrânge şi asupra migranţilor, de parcă ar fi complicii lui Lukaşenko. Dar probabil că aceştia nici măcar nu ştiu numele preşedintelui. Ei doar au plătit pentru o viză care pare să promită accesul în Germania. "Iar dacă vor vedea că au fost doar folosiţi, că practic nu au şanse să ajungă în Germania, că există violenţă de ambele părţi, ei tot vor mai avea speranţe şi probabil nu vor mai avea bani să se reîntoarcă în ţara lor."

Pe de altă parte, Nasta Lojka subliniază că mulţi belaruşi vor să ajute. Organizaţia pentru drepturile omului din Belarus Human Constanta a publicat recent modalităţi de ajutorare a migranţilor, indicând unde se pot aduce lucruri pentru ei. "Acest anunţ a fost cel mai comentat şi mai citit din toate pe care le-am postat. Oamenii reacţionează, subiectul îi interesează", a declarat ea. Refugiaţii nu sunt doar copii care plâng. "Sunt oameni care probabil au avut o oarecare bunăstare şi s-au văzut nevoiţi să-şi vândă proprietăţile. Viaţa, sănătatea şi securitatea lor era ameninţată în ţara de origine, la fel ca şi acum, în pădurile de la graniţă", a spus Lojka.