"Luminoasă" ar fi trebuit să fie ediția cu numărul 20 a Jocurilor Olimpice. O "sărbătoare a păcii" ar fi urmat să fie celebrată în 1972 la München. La peste 25 de ani de la catastrofa celui de-al Doilea Război Mondial, provocat de Germania nazistă, nimic nu mai trebuia să amintească de mașina de propagandă folosită din plin la Olimpiada de la Berlin din 1936. Jocurile din 1972 vizau prezentarea în fața lumii a unei Germanii democratice și moderne.

Iar vreme de 10 zile jocurile olimpice au fost cu adevărat colorate, luminoase, vesele. Până în dimineața zilei de 5 septembrie, la ora 4:35, când opt membri ai grupării teroriste palestiniene "Septembrie negru" au luat cu asalt locul unde era cazată delegația olimpică israeliană. Teroriștii au cerut eliberarea celor 232 de militanți palestinieni reținuți în Israel, a teroriștilor germani Andreas Baader și Ulrike Meinhof, precum și a teroristului de stânga japonez Kozo Okamoto.

Negociatorii germani erau dispuși să cedeze, dar Israelul a respins ferm orice compromis. Premiera Golda Meir spunea atunci: "Dacă vom ceda, niciun israelian nu se va mai simți în siguranță nicăieri în lume". La sfârșitul zilei de 5 septembrie 1972, din cauza unei acțiuni de eliberare a ostaticilor mizerabil plănuită și executată catastrofal, și-au pierdut viața 11 sportivi israelieni, cinci teroriști și un polițist german. La Hollywood, povestea a fost ecranizată în 2005, rezultând thrillerul politic "München", semnat de Steven Spielberg. 

După tragedie, șeful poliției din München Manfred Schreiber recunoștea că forțele de ordine au fost total nepregătite pentru un asemenea eveniment.

Avertismente ignorate

Dar autoritățile germane ar fi trebuit să fie pregătite. Istoricul berlinez Matthias Dahlke a amintit în dialog cu DW că perioada aceea a fost marcată de numeroase acte de terorism: "Deturnările de avioane erau aproape la ordinea zilei", spune Dahlke. Exista teroarea IRA în Irlanda de Nord, cea a ETA în Franța și Spania, în Italia aveau loc explozii puse la cale de extremiști de dreapta și de stânga iar în Orientul Apropiat era un conflict care a dus la apariția terorismului palestinian.

De aceea, înainte de Olimpiada de la München, psihologul Georg Sieber și echipa sa au elaborat 26 de scenarii privind posibile atacuri teroriste. Scenariul cu numărul 21 s-a apropiat groaznic de mult de realitate, pentru că prevedea un atentat asupra sportivilor israelieni în primele ore ale dimineții. În dialog cu DW, Sieber își amintește că nu a fost singurul care a tras atunci un semnal de alarmă. "Au fost toate serviciile de informații, din America până în China, care au avertizat: `Am auzit ceva, se pregătește ceva acolo´".

Psihologul de 82 de ani îi aduce reproșuri grele mai ales șefului poliției Schreiber, care a fost responsabil cu securitatea Jocurilor Olimpice. Potrivit lui Sieber, șeful poliției respingea mereu toate avertismentele cu aceeași propoziție: "Îl citez ad literam pe Schreiber: `Primim zilnic avertismente și dacă ne-am ocupa de toate ar trebui să amânăm Olimpiada cu 20 de ani´".

Georg Sieber propusese înaintea Jocurilor ca, din motive de securitate, sportivii să nu fie grupați în satul olimpic pe națiuni, ci după sporturile în care concurau. Funcționarii din sport au respins însă acest plan.

Haos comunicațional live la TV

Prin urmare, metropola bavareză s-a trezit total nepregătită în mijlocul unei catastrofe teroriste de dimensiuni internaționale. O situație care, în era informațională de azi, pare absurdă. Pentru istoricul Dahlke este însă clar: situația informațională netransparentă a fost problema principală: "Echipele implicate au comunicat atât de prost între ele încât lunetiștii chemați la final nu au știut despre câți teroriști era vorba, deși informația era cunoscută exact de alte autorități", susține Dahlke.

Pe lângă eșecul factorilor de decizie din partea autorităților politice și a celor de poliție, a mai fost și neclaritatea privind competențele interne la nivel federal și regional: pe atunci, mai mult decât azi, de securitate se ocupa fiecare land federal în parte.

Comunicarea proastă a fost cauza principală a eșecului poliției. Dar un rol important l-au jucat și mass-media: ca surse de informații pentru teroriști. Nu s-a reușit nici oprirea curentului electric în zona în care se aflau teroriștii, nici scoaterea presei din satul olimpic. Așa că teroriștii puteau vedea în direct la TV cum sunt desfășurați în jurul lor lunetiștii, ceea ce a dus la eșecul operațiunii de salvare. 

Tentativă eșuată de eliberare a ostaticilor

Eșecul total a fost consemnat seara pe aeroportul militar Fürstenfeldbruck. Autoritățile ar fi acceptat de formă solicitarea teroriștilor de a-i transporta împreună cu ostaticii pe calea aerului la Cairo. În două elicoptere, ei au fost duși la avionul care îi aștepta. Doar cinci lunetiști sunt pe poziții, pentru că aceștia nu știu de fapt că este vorba de opt teroriști. Lunetiștii mai erau și prost dotați, neputând comunica între ei și nefiind deci în stare să se coordoneze.

La comanda ministrului bavarez de Interne, ei au deschis focul și a urmat un schimb de focuri de două ore. Vehiculele blindate au intrat abia mai târziu în scenă. La sosirea acestora, un terorist a detonat o grenadă de mână într-un elicopter. Ostaticii aflați în elicopter au fost astfel aruncați în aer. Sportivii israelieni din celălalt elicopter au fost secerați de gloanțe. Trei atentatori au supraviețuit. Dar ei ajung din nou liberi după câteva săptămâni, după deturnarea unui avion Lufthansa. Eliberarea lor provoacă indignare masivă în Israel.

Pentru ca eșecul să fie total, purtătorul de cuvânt al guvernului bavarez anunță eronat în prima fază că operațiunea de eliberare a ostaticilor a fost un succes. Opinia publică internațională află abia câteva ore mai târziu că toți ostaticii au fost uciși.

După o pauză de o zi și o ceremonie de doliu, președintele Comitetului Internațional Olimpic de atunci Avery Brundage decide că "The games must go on!" (Jocurile trebuie să continue).

Urmarea: crearea unității anti-tero GSG 9

Cea mai importantă urmare politică internă în Germania a fost crearea trupelor speciale anti-tero din unitatea Grenzschutztruppe 9, pe scurt GSG 9, la doar trei săptămâni de la atentat. Botezul focului l-a primit această unitate cinci ani mai târziu, la eliberarea ostaticilor din aeronava deturnată Lufthansa-Jet Landshut.

Consecințe personale după eșecul mizerabil al autorităților nu au existat. După cum relata săptămânalul "Der Spiegel" în iulie 2012, Ministerul german de Externe lămurise lucrurile încă de pe 7 septembrie 1972: "Învinovățirile reciproce trebuie evitate. La fel autocritica." Manfred Schreiber a rămas până în 1983 șef al poliției din München și și-a continuat chiar cariera în Ministerul de Interne. Psihologul Georg Sieber, pe de altă parte, a demisionat încă din acel tragic 5 septembrie din slujba poliției germane.

Autor: Matthias von Hein/os