1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Drepturile omuluiGermania

Se vor elucida nedreptăţile făcute etnicilor sinti şi romi

4 octombrie 2023

În cadrul "Forumului Sinti şi Roma" s-a discutat înfiinţarea unei "Comisii a Adevărului", care să elucideze nedreptăţile făcute etnicilor sinti şi romi în Germania după anul 1945.

Dr. Mehmet Daimagüler | Însărcinatul guvernului federal pentru combaterea antiţiganismului
Dr. Mehmet Daimagüler este însărcinatul guvernului federal pentru combaterea antiţiganismuluiImagine: Gilda Horvath/DW

"Forumul Sinti şi Roma", intitulat "Recunoaşterea crimelor naziste, investigarea celei de-a doua oprimări şi combaterea urmărilor existente încă" a fost primul congres al însărcinatului guvernului federal împotriva antiţiganismului şi pentru viaţa etnicilor sinti şi romi, Mehmet Daimagüler.

Daimagüler a anunţat că se preconizează ca o aşa-numită "Comisie a Adevărului" să-şi înceapă activitatea la începutul anului viitor. Aceasta va avea sarcina să investigheze, împreună cu comunităţile sinti şi roma, continua incriminare şi discriminarea de care s-au făcut vinovate instituţii ale statului german. În sarcina comisiei va intra şi elaborarea unor recomandări destinate factorului politic.

"Narativul despre sinti şi romi a fost lăsat în sarcina făptaşilor", a subliniat Daimagüler în discursul rostit la forumul care a avut loc la Berlin la începutul lunii octombrie.  Prin această afirmaţie el a contrazis teza că după 1945 a existat o ruptură totală de gândirea nazistă. "Incriminarea etnicilor sinti şi romi continuă", a evidenţiat el. Din asta rezultă excluderea acestor oameni până în prezent de exemplu de pe piaţa locuinţelor şi muncii precum şi de la educaţie. De aceea independenţa comisiei, care nu va fi compusă doar din cercetători ci în egală măsură din cei afectaţi, este extrem de importantă.

Steagul etniilor sinti şi roma arborat în faţa Departamentului de Justiţie al Senatului din BerlinImagine: Omer Messinger/Getty Images

"Incriminare etnică"

Şi incriminarea pe bază de etnie ("Ethnic Profiling") a fost discutată în panelul "Antiţiganismul şi poliţia". Sub pretextul combaterii aşa-numitei "criminalităţi de clan" se iau măsuri care depăşesc cu mult atribuţiile poliţiei, a declarat Daimagüler.

El a dat drept exemplu cazul unui băiat în vârstă de 11 ani, care a fost controlat fără motiv pe stradă şi apoi încătuşat şi dus la o secţie de poliţie. Acolo el a fost reţinut, fără ca părinţii săi să fie informaţi. Cât a fost reţinut nici nu i s-a permis să intre în contact cu ei. Şi asta deşi băiatul nu se făcuse cu nimic vinovat. Patru poliţişti au fost între timp amendaţi pentru privaţiune de libertate şi abuz.

Pedepsirea unor astfel de delicte este însă o raritate, a continuat Daimagüler, fiindcă mulţi din cei afectaţi nu-şi pot permite un avocat, din motive financiare. În plus, fiindcă oamenii în cauză au mai fost discriminaţi în trecut, le este teamă să reclame nedreptăţile de care  din nou au parte. De aceea în plan este constituirea unei reţele de asistenţă juridică. De asemenea, oficiul de raportare şi informare a cazurilor de antiţiganism (MIA), activ deja, va contribui la popularizarea cazurilor de discriminare a etnicilor sinti şi romi. În actualul raport al MIA se arată că în 2022 au fost consemnate mai bine de 600 astfel de cazuri.

Alina Şerban: "Vorbim de diversitate, dar vorbim doar"

07:00

This browser does not support the video element.

Aceste măsuri alături de altele au fost deja recomandate de Comisia Independentă Antiţiganism (UKA). Această comisie, la solicitarea Ministerului federal de Interne, a publicat în iulie 2021 un raport de 800 de pagini, bazat pe datele culese în 12 studii. Acestea au demonstrat ştiinţific discriminarea etnicillor sinti şi romi în Germania şi după anul 1945. Două treimi din cazurile de discriminare s-au petrecut în instituţii publice şi de stat. Acest raport constituie o bază importantă pentru întreaga activitate a însărcinatului guvernului federal pentru combaterea antiţiganismului, a conchis Daimagüler.

Forumul Sinti şi Roma va avea o nouă ediţie în 2024.