O puternică furtună a afectat sud-vestul Germaniei
18 mai 2024Ploi extrem de abundente au provocat în landul federal Saarland de la graniţa cu Franţa inundaţii, viituri şi, previzibil, pagube imense. Despre eventuale victime omeneşti nu se ştie deocamdată nimic. Serviciul german de meteorologie (DWD) a anulat în dimineaţa zilei de sâmbătă alarmele de furtună la nivelul întregii Germanii.
Cancelarul Olaf Scholz intenţionează să viziteze sâmbătă regiunea afectată împreună cu șefa guvernului regional din Saarland, Anke Rehlinger. Cei doi social-democraţi vor să constate la faţa locului dimensiunea pagubelor.
Din ce se ştie până acum, furtuna violentă de vineri, cu ploi abundente care au durat ore în şir, până noaptea târziu, a provocat inundaţii pe arii largi, dar nu s-a soldat cu victime omeneşti. Cu prilejul unei misiuni de salvare s-a înregistrat un rănit, a declarat purtătorul de cuvânt al celulei de criză. Un om a căzut în apă şi a fost ulterior transportat la spital. În prezent nu se ştie nimic legat de starea sa de sănătate, a comunicat Ministerul regional de Interne din Saarland.
În materiale video postate în internet se pot vedea maşini pe jumătate scufundate şi străzi acoperite de apă. Celula de criză din oraşul Saarbrücken a înregistrat până în prezent mai bine de 3000 de misiuni de salvare, la care au participat poliţişti, pompieri şi alte organizaţii de ajutorare.
Situaţie dificilă în centrul vechi al oraşului Blieskastel
În zorii zilei de sâmbătă, situaţia s-a detensionat. Începând cu ora 1:00 nivelul apelor nu a mai crescut, a declarat purtătorul de cuvânt al celulei de criză. Dar echipele de salvare execută în continuare numeroase misiuni. După o noapte agitată, în regiunile inundate au început deja lucrările de reconstrucţie. Dimensiunea exactă a pagubelor va fi cunoscută abia peste câteva zile.
Situaţia este în continuare tensionată în localitatea Blieskastel, fiindcă nivelul râului Blies continuă să crească. Pe la orele prânzului este aşteptat să atingă nivelul maxim. Numeroase echipe de salvare încearcă să împiedice o inundaţie în centrul vechi.
Serviciul meteorologic german DWD a măsurat în regiune pe alocuri o cantitate de apă de peste 100 de litri pe metrul pătrat în interval de mai puţin de 24 de ore. Spre comparaţie, în întreaga regiune Saarland au fost măsuraţi în aprilie 74 de litri de apă pe metrul pătrat, şi asta a fost cu o şesime mai mult decât este normal pentru a patra lună a anului.
ia / das (dpa, afp, rtre)