1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O Românie autoritaristă ar arunca Moldova în brațele Rusiei

29 noiembrie 2024

Alegerile parlamentare și prezidențiale din România ar putea despărți din nou românii de pe cele două maluri ale Prutului, iar acesta este unul proiectele maligne ale Kremlinului. O analiză de Vitalie Călugăreanu.

Proteste pro-UE şi anti-Georgescu, Bucureşti, 27.11.2024
Proteste contra candidatului pro-rus în cursa pentru Cotroceni, Călin Georgescu, şi pentru rămânerea României în UEImagine: Andreea Campeanu/REUTERS

România este principalul umăr pe care se sprijină Republica Moldova în drumul său spre UE, iar o alunecare a României spre autoritarism ar arunca din nou Chișinăul în brațele Rusiei. „Soarta Republicii Moldova este strâns legată de soarta României. Orice biruinţă a României e şi biruinţa noastră. Orice greutate o trăim împreună. O Românie puternică este un motiv de mândrie şi pentru noi şi o garanţie că vom reuşi alături de voi”, a menționat vineri, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj video în care încurajează românii să meargă la vot în zilele de 1 și 8 decembrie

Maia Sandu: „Noi știm ce înseamnă granițe închise...” 

Șefa statului i-a îndemnat pe cei care cred că România ar fi mai puternică şi mai prosperă fără Uniunea Europeană, să privească spre Republica Moldova ca să înțeleagă cât de mult a avansat România în ultimele două decenii şi cât de greu s-a descurcat Republica Moldova. „Acum 18 ani noi nu am avut şansa să aderăm la Uniunea Europeană împreună cu România, dar nu ne-am pierdut speranţa şi muncim din greu ca să ajungem parte a acestei familii mari, europene, cât de curând posibil. În această lume tot mai incertă, avem nevoie unii de alţii, avem nevoie să ne susţinem reciproc”, a menționat Maia Sandu

Ea a adăugat că oamenii nu trebuie să îi creadă pe cei care spun că „apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare”: „Ştim ce înseamnă despărţirea, graniţe închise şi tăceri impuse de un regim care ne-a vrut străini unul faţă de celălalt. Interdicţia de a circula, comunica, de a ne îmbrăţişa. Acum Kremlinul ne vrea din nou în umbra sa. Nu daţi crezare celor care vă spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare. Vedeţi ce face Kremlinul cu vecinii săi: îi şantajează, îi bombardează, îi ucide. Vedeţi ce face cu propriii cetăţeni: îi pune la închisoare doar pentru că sunt împotriva războiului sau pentru că critică autorităţile. Revenirea la un regim care este de partea agresorului este un pas înapoi către izolare, sărăcie și dictatură. Nu vrem să fim din nou separaţi. Nu vrem ca Kremlinul să dicteze relaţiile Bucureştiului cu Chişinăul. Dimpotrivă, avem şansa să ne regăsim în marea familie europeană şi nu vrem să ratăm această şansă”, a mai spus preşedinta Maia Sandu. 

Iar miercuri, la recepția oferită de ambasadorul României în Republica Moldova, cu ocazia marcării pe 1 decembrie a Zilei Naționale a României, președinta Maia Sandu a menționat că „democrația și libertatea sunt sub asediu în întreaga lume. Lupta pentru libertate nu încetează niciodată. Distanța de la democrație la autoritarism poate fi tare scurtă. Speranța, oricât de puternică ar fi, nu e suficientă pentru ca binele să învingă. E nevoie ca un popor să își apere la vot soarta și locul în lume. Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună”. 

La Chișinău, doar Dodon se bucură de succesul lui Georgescu 

Românii basarabeni au participat în număr record la primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 24 noiembrie. Peste 80 000 de voturi au dat basarabenii în turul întâi. 56,65% au optat pentru Elena Lasconi și doar 3,11% pentru Călin Georgescu. 

Dintre politicienii moldoveni, de succesul lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor din România s-a bucurat doar socialistul pro-rus, Igor Dodon, cercetat în Moldova pentru corupție și trădare de patrie în favoarea Rusiei. „În România, pe primul loc s-a situat ideea interesului național – suveranitate, protecție economică, tradiții și valori creștine”, a comentat Dodon după afișarea rezultatelor. 

Partidul de guvernare PAS din Republica Moldova a anunțat că o va susține pe Elena Lasconi și va face campanie în turul doi al alegerilor prezidențiale din România în favoarea ei. Potrivit liderului PAS, Igor Grosu, Călin Georgescu a exprimat în trecut simpatii față de grupări neofasciste, dar și față de dictatorul rus Vladimir Putin. „Avem încredere că Elena Lasconi va sprijini Republica Moldova și va oferi tot sprijinul necesar Moldovei în drumul către UE”, a menționat Grosu. 

Potrivit lui, „este crucial ca românii basarabeni să se mobilizeze mai mult ca niciodată pentru a o susține pe Lasconi”, întrucât o Românie europeană este „absolut esențială” pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova: „Trebuie să protejăm România și Republica Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neofasciste, care admiră dictatorii. În turul doi al prezidențialelor din România se decide nu doar soarta României, ci și a Republicii Moldova. O Românie prosperă, membră a UE și NATO, este absolut esențială pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova”, a conchis președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu. 

În opinia expertului comunității WatchDog din Moldova, Valeriu Pașa, în cazul unei eventuale victorii în alegerile parlamentare din România a partidelor antieuropene și a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, libertatea și securitatea României ar fi puse în pericol, iar Republica Moldova ar fi aruncată garantat sub controlul Rusiei. În acest caz, potrivit expertului, România nu doar că nu va susține Republica Moldova, ci va face aranjamente cu Rusia împotriva Chișinăului.