"In Memoriam Oskar Pastior" s-ar mai fi putut intitula dublul disc compact, cuprinzînd poemele poetului decedat în 2006, în ajunul luării în primire a celui mai important premiu literar german - Büchnerpreis, care-i fusese atribuit.

La şapte ani după brusca trecere în nefiinţă a poetului care a văzut lumina zilei în 1927 la Sibiu, scriitorul Ernest Wichner, originar şi el din România, directorul Literaturhaus din Berlin, selectează cele mai frumoase poeme citite, sau mai exact inconfundabil declamate de Oskar Pastior. Dar nu numai atît. Încredinţează spre lectură şi comentarii unor scriitori prieteni şi admiratori ai poetului şi alte poeme ale autorului. Participă la acest pios şi valoros experiment literar, Peter Esterházy, Michael Krüger, Herta Müller, Michael Lenz, Urs Alleman, Oswald Egger, Ulf Stolterfoth şi, fireşte, Ernest Wichner.

Dublul disc compact editat la Hamburg, sub titlul „Lesen gehn…” are imediat parte de o binemeritată şi generoasă primire în paginile presei. Pentru FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, această premieră editorială audio este un binevenit prilej de a evoca destinul „pe cît de genialului pe atît de nefericitului” autor. Semnatarul cronicii se opreşte, cum era de aşteptat, şi asupra episodului cooptării lui Pastior ca informator, de către Securitate. Tăinuirea acestei forţate complicităţi, căreia poetul i s-a sustras pe cît i-a stat în putinţă, readuce în atenţia publicului atît prietenia cu Herta Müller cît şi romanul „Leagănul respiraţiei”, care i-a adus autoarei şi Premiul Nobel pentru Literatură. Autorul cronicii nu omite să menţioneze nici investigarea de către Ernest Wichner şi Stefan Sienerth a dosarului Pastior în arhivele CNSAS şi desigur, nici capitolul deportării poetului în Gulagul sovietic.

Premizele unui sentiment de vinovăţie, care l-ar fi însoţit tot restul vieţii după ce avusese de-a face cu „scîrbosul complex al Securităţii”, par a fi destul de numeroase şi ele ar putea induce o altă perspectivă de lectură a poemelor sale. Este citată şi o precizare făcută de Herta Müller care, pe bună dreptate, crede că fiecare scriitor se ascunde şi se dezvăluie prin literatura sa, ambele demersuri regăsindu-se în fiecare text. De ce să fi fost situaţia alta în cazul lui Pastior? Punctul de vedere al laureatei Nobelului pentru Literatură nu se suprapune cu cel al unor germanişti subtili care întrevăd în elaboratele, încifratele poeme ale lui Pastior, care fusese şi membru al grupului OULIPO, „un refuz de a comunica”. Dimpotrivă, pentru Herta Müller, în pofida caracterului engimatic al poemelor sale, Pastior este un realist.

Realitatea este că nimeni dintre cei care au avut norocul de a-l auzi pe Oskar Pastior recitîndu-şi poemele, nu poate uita inconfundabilul ton al lecturii, arta poetului de a da prin intonaţie sens, de a conferi chiar dramatism sau accente comice, unui text criptic şi ludic. Jocul de cuvinte, multilingvismul, strategiile combinatorii fonetice şi semantice, conferă poemelor o consistenţă aproape materială, fără a le ciunti cîtuşi de puţin aura diafan-intelectualistă.

De altfel, aşa cum aminteşte autorul cronicii publicate în ziarul german, text însoţit de fotografia poetului, Pastior îşi dorea ca iubitorii de literatură să frecventeze mai degrabă lecturile sale publice decît să cumpere cartea. Personal, mi-a fost dat să-l ascult şi întîlnesc cu nişte ani buni în urmă, pe poet, la o seară de lectură in Gliptoteca Universităţii din Bonn. Amintirea farmecului pe care l-a degajat prezenţa autorului, modul său de a-şi interpreta poemele, mi-a rămas proaspătă, în pofida timpului care a trecut de atunci şi a evenimentelor petrecute.

Dublul disc compact este pentru toţi cititorii împătimiţi ai lui Oskar Pastior, un miraculos prilej de a cunoaşte dintr-o nouă perspectivă, şi prin vocile şi comentariile prietenilor săi scriitori, o operă cu totul ieşită din comun.