Începând din 1989, ziua de 9 noiembrie amintește de un eveniment care a schimbat lumea: căderea Zidului Berlinului. La 3 octombrie 1990, după 41 de ani de divizare, Germania era reunificată. Odată cu dispariția celei de-a doua dictaturi de pe teritoriul german, respectiv sfârșitul RDG, întreaga tabără real-socialistă din Europa dispărea de pe harta politică. Conflictul Est-Vest se încheiase. 9 noiembrie 1989 a fost o zi cu adevărat istorică în destinul Germaniei și al Europei.

Sfârșitul monarhiei

Însă, în calendarul istoric al germanilor, ziua de 9 noiembrie are mai multe valențe semnificative. În 1918, social-democratul Philipp Scheidemann proclama republica de la un balcon al Reichstagului din Berlin. "Muncitori și soldați, fiți conștienți de semnificația istorică a acestei zile. S-au întâmplat lucruri nemaivăzute. Ne așteaptă o muncă mare și imensă. Totul pentru popor, totul prin intermediul poporului! Nimic nu trebuie făcut pentru a dezonora mișcarea muncitorească. Fiți uniți, loiali și conștiincioși! Vechiul și putredul, monarhia, s-au prăbușit. Trăiască noul, trăiască republica germană!", a declamat Scheidemann, pecetluind sfârșitul monarhiei sub Kaiserul Wilhelm al II-lea.

Tânăra democrație din Germania a avut dificultăți încă de la început, desființarea ei cât mai rapidă fiind dorită de stânga și de dreapta deopotrivă. La 9 noiembrie 1923, național-socialiștii au mărșăluit spre Feldherrnhalle din München. Liderul lor era nimeni altul decât Adolf Hitler, care avea să preia puterea în Germania zece ani mai târziu și să arunce lumea în cea mai mare catastrofă a sa: cel de-Al Doilea Război Mondial.

Sinagogi incendiate

Pe parcurs, evreii din Germania au fost treptat privați de drepturi înainte de a fi exterminați sistematic începând din 1942. Chiar înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 9 noiembrie 1938, sinagogile au fost incendiate pe întreg teritoriul Reich-ului german, iar magazinele evreiești au fost jefuite. Aproximativ 100 de evrei au fost uciși, iar 26.000 au fost deportați în lagăre de concentrare. Pogromul a fost numit în mod cinic "Noaptea de cristal", fiind un fel de "repetiție generală timpurie" pentru Holocaust. De altfel, Robert Ley, șeful Frontului Național-Socialist German al Muncii, nu a ascuns acest lucru: "Iuda va cădea și trebuie să cadă, Iuda va fi și trebuie să fie distrus! Aceasta este credința noastră sacră".

Căderea Zidului Berlinului

Ziua de 9 noiembrie 1938, cea mai oribilă dată din seria momentelor fatidice, se află într-un neverosimil contrast cu 9 noiembrie 1989, ziua în care a căzut Zidul Berlinului. "Nebunie" a fost cuvântul cel mai des auzit în acea noapte, când granița s-a deschis în mod neașteptat pentru locuitorii din RDG, după luni de zile de demonstrații împotriva celor aflați la putere în Biroul Politic al partidului de stat SED din Berlinul de Est.

Mii de oameni au fugit prin Ungaria și prin ambasadele Germaniei de Vest din țările din Europa de Est. Deși presiunea de a acorda facilități de călătorie pentru toți cetățenii RDG a crescut de la o zi la alta, nimeni nu se așteptase la momentul în care reglementările în acest sens au fost anunțate, în cadrul unei conferințe de presă internaționale în Berlinul de Est. Precizarea că "ele intră în vigoare imediat" au electrizat mulțimea, care nu mai putea fi oprită.

Oamenii au luat cu asalt punctele de trecere a frontierei din centrul orașului divizat. Bucuria a fost nemărginită - în adevăratul sens al cuvântului: "Mai devreme încă lăsau câțiva oameni să treacă, dar apoi au deschis poarta. Acum puteam trece cu toții fără să ne arătăm actele de identitate, fără să fim verificați. Nici măcar nu am vreun act de identitate la mine", declara fericit un cetățean al RDG.

După acea noapte nu a mai existat nicio cale de întoarcere la vremurile și condițiile de odinioară. Prima gaură în Zidul Berlinului a dus rapid la prăbușirea sistemului dărăpănat.

Era pentru a treia oară când, într-o zi de 9 noiembrie, se scria istorie în Germania. De astădată o istorie luminoasă, pe care nu o pot umbri nici numeroasele dificultăți care au urmat căderii Zidului și reunificării Germaniei. Stabilirea unității interne are, desigur, nevoie de mai mult timp decât realizarea unității statale.