1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Oazu Nantoi: Iurie Leancă trebuie să explice cetățenilor de ce a ajuns să intre în cârdășie cu Plahotniuc

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău25 iulie 2016

Partidul Popular European din Moldova (condus de ex-premierul Iurie Leancă) va negocia un acord de parteneriat cu coaliţia majoritară (controlată de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc prin PDM).

Oazu Nantoi
Imagine: DW/S. Ciochina

„În urma dezbaterilor, cu majoritatea voturilor, am decis să oferim mandatul necesar Biroului Politic al partidului pentru a iniţia discuţii cu majoritatea în vederea creării unui parteneriat pe subiectul integrării europene”, a spus liderul PPEM, Iurie Leancă. El crede că acest pas va oferi formaţiunii sale şansa de a influenţa lucrurile în vederea aplicării Acordului de Asociere cu UE şi implementării reformelor: „Vom încheia un acord privind implementarea reformelor în justiţie, cum recuperăm pagubele din sectorul bancar, cum îi pedepsim pe cei vinoveţi şi cum asigurăm ca pe viitor să nu mai aibă loc astfel de lucruri. De acest acord va depinde şi lansarea acestui parteneriat”, a precizat liderul PPEM.

Contextul

Decizia PPEM de a iniția negocieri cu guvernarea vine la scurt timp după ce fostul şef-adjunct al Serviciului pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihail Gofman, a declarat la TV că „Iurie leancă este următorul (după Ilan Șor – n.n.) care va fi arestat pentru furtul miliardului de dolari” din sistemul bancar, Iurie Leancă fiind prim-ministru în perioada când Guvernul a garantat creditarea de către Banca Națională a Moldovei, cu peste 9 miliarde de lei moldovenești, a trei bănci jefuite.

Leancă rămâne candidatul PPEM la Președinție

Disponibilitatea PPEM de a intra în parteneriat cu puterea a alimentat supoziția că Iurie Leancă ar putea fi înaintat de majoritatea parlamentară (controlată de PDM ) la funcția de șef al statului la alegerile din 30 octombrie 2016. În legătură cu aceasta, liderul PPEM a precizat că va candida la funcția de președinte din partea partidului pe care îl conduce și nu examinează alte variante.

Într-un interviu acordat DW, vicepreședintele PPEM, Oazu Nantoi, a criticat dur disponibilitatea lui Iurie Leancă de a intra „în cârdășie cu Vlad Plahotniuc”, adăugând că aceasta va „lovi în ideea candidatului comun al dreptei pro-europene” la alegerile prezidențiale și va face ca „în turul doi să iasă doi candidați - ambii din buzunarul” oligahului care controlează în prezent puterea în Republica Moldova:

DW: - E cumva ciudat să vedem cum asistați tăcut la această înțelegere dintre guvernare și PPEM, cunoscându-vă ca un critic aspru al regimului care controlează acum puterea...

Oazu Nantoi: - Am fost singurul care, duminică, la ședința Consiliului Național al PPEM, am ieșit la microfon și am spus că am să votez împotrivă. Am spus că în anul 2015 a fost mare entuziasm legat de lansarea proiectului politic PPEM. Criza proiectului a început după alegeri, când PPEM a avut șansa să se identifice cu spiritele protestatare din societate. Leancă s-a opus acestei direcții a partidului și proiectul politic a intrat în declin. Am spus că în asemenea situații partidele europene convoacă congrese, pentru a analiza situația, iar liderii demisionează. Și am mai spus că această ofertă otrăvită de parteneriat venită din partea așa-zisei alianțe de guvernare urmărește scopul de a reduce firavele șanse de consolidare a dreptei în perspectiva alegerilor prezidențiale din 30 octombrie curent.

DW: - Și decizia Dvs care e? De ce rămâneți, dacă rămâneți, în PPEM?

Oazu Nantoi: - Eu rămân, deoarece, prin decizia Consiliului Național al PPEM, biroul politic permanent al formațiunii, din care fac și eu parte, a obținut mandatul de a negocia acest acord cu puterea, în baza căruia „un simplu prim-ministru” (titulatură asumată de Iurie Leancă în cadrul unei emisiuni TV atunci când a fost întrebat de ce nu a împiedicat „jaful secolului” și concesionarea Aeroportului - n.n. ) care nu a putut să prevină „jaful secolului” și concesionarea Aeroportului țării, va deveni atât de important încât, cu două mandate pe care le are (PPEM are 2 deputați în actualul Parlament ca urmare a desprinderii de PLDM - n.n.), va garanta parcursul european, reformarea justiției, ordinea în sistemul bancar și întoarcerea banilor furați. Eu vreau să văd cum va arăta acel acord (cu guvernarea). Nu este vreo problemă în a pleca din PPEM. Problema e să fii eficient. Așa că, deocamdată, nu mă grăbesc cu plecarea. Dar eu rămân cu poziția mea care nu se schimbă în funcție de apartenența partinică.

DW: - Dar ce rost ar avea acest parteneriat pentru PPEM? Nici pentru guvernare nu văd vreun sens. Oricum, și fără cei doi deputați PPEM, puterea controlează majoritatea în Parlament.

Oazu Nantoi: - Pentru PPEM nu are nici un rost acest parteneriat. Pentru actuala guvernare, pe care noi, eufemistic, o numim „clanul lui Plahotniuc", scopul este de a lovi în ideea candidatului comun al dreptei pro-europene la alegerile prezidențiale. PPEM-ul avea, parcă, o oarecare imagine în acest sens. Acum această imagine..., inclusiv afirmația absolut abuzivă a lui Leancă precum că toate cancelariile europene așteaptă ca un partid cu ratingul sub pragul electoral să devină garantul nu știu a ce - este ridicol prin definiție. Prin atragerea PPEM, guvernarea vrea să se asigure că în turul doi al alegerilor prezidențiale vor ieși doi candidați - ambii din buzunarul lui Plahotniuc, chiar dacă Dodon (Igor Dodon, liderul socialiștilor) se declară „putinoid”.

Regret că nici ceilalți de pe dreapta nu sunt mai breji... Dar timpul trece. Ne plângem de Plahotniuc, dar nu suntem capabili să ne consolidăm pentru a propune societății o alternativă cât de cât credibilă și cu conținut real.

DW: - Iurie Leancă va fi înaintat la funcția de președinte de majoritatea parlamentară?

Oazu Nantoi: - Nu. Iurie Leancă deja și-a asigurat înaintarea în calitate de candidat la Președinție din partea PPEM. De aici încolo uitați-vă în trecut - la în istoria democrației moldovenești din 2011, când un oarecare Mihai Godea a colectat, timp de două zile, peste 10 000 de semnături și a fost înregistrat... Așa că „Welcome to Moldova!” - servitorii regimului își schimbă fața.

DW: - Unii afirmă că Iurie Leancă ar face pasul acesta pentru a-și asigura libertatea. Știți că și Mihail Gofman a spus că el va fi următorul arestat.

Oazu Nantoi: - Nu sunt duhovnicul lui Iurie Leancă, ca el să se destăinuie în fața mea. Dar el trebuie să explice cetățenilor Republicii Moldova de ce a ajuns să intre în cârdășie cu Plahotniuc. Eu nu știu de ce. Dar eu constat că statul de drept Republica Moldova nu există și, în asemenea situație, cel care se află la putere, îl am în vedere pe Plahotniuc, poate decide atât intentarea sau neintentarea dosarelor penale, cât și ținerea cuiva în suspans.