Olaf Scholz rămâne încrezător în forţele proprii
22 noiembrie 2024În septembrie 2024 politicianul social-democrat Olaf Scholz a fost întrebat în cadrul unui interviu oferit cotidianului berlinez "Tagesspiegel" ce crede că va scrie într-o zi în cărţile de istorie legat de perioada în care el a fost cancelar. Răspunsul său a fost scurt: "Cred că ar trebui să ne păzim de politicienii care se gândesc la asta înaintea sau în timpul mandatului lor".
Poate că între timp mai reflectează şi la asta. Coaliţia sa compusă din social-democraţi, ecologişti şi liberali s-a destrămat înainte de termen. Dacă SPD va pierde alegerile anticipate programate să se desfăşoare pe 23 februarie 2025 şi cancelaria federală va fi preluată de conservatorii CDU din opoziţie, mandatul de cancelar al lui Scholz va fi cel mai scurt dintre toate cele patru ocupate de social-democraţi în istoria Germaniei postbelice.
Un optimist stoic
Dar Olaf Scholz mizează pe victorie. La fel de sigur ca la alegerile legislative din 2021. Atunci, la fel ca şi acum, SPD era creditat cu trei luni înainte de scrutin cu numai 15 la sută din intenţiile de vot, şi optimismul stoic al lui Scholz stârnea zâmbete. Dar CDU a comis o greşeală în plus şi social-democraţii au câştigat alegerile cu 25,7 la sută din voturi.
Situaţii critice şi dificile au existat multe în cariera politică a lui Olaf Scholz. Dar în calitate de cancelar a avut pe parcursul a trei ani de soluţionat concomitent atâtea probleme ca nici un alt predecesor. La doar trei luni de la preluarea mandatului a început invazia rusă în Ucraina.
De atunci se pune întrebarea cum poate Germania sprijini militar ţara invadată fără a fi ea însăşi atrasă în război. Scholz a răspuns mereu la această întrebare într-un mod care a trezit suspiciunea că ar fi ezitant. El numeşte asta luciditate. Razboiul a avut şi are urmări: criza energetică, inflaţia, prăbuşirea economiei. Acestora li se adaugă disputa pe tema migraţiei şi azilului la nivel european şi succesul fără precedent la urne al extremiştilor de dreapta.
Coaliţia semafor a purtat permanent dispute în public
Coaliţia formată din SPD, ecologişti şi liberali a fost una plină de contradicţii politice. Formată din nevoia alcătuirii unei majorităţi parlamentare. Contradicţiile dintre două formaţiuni de stânga şi una liberală în materie de economie cum este FDP nu au putut fi trecute cu vederea multă vreme. Prin permanentele dispute purtate între partenerii de guvernare cabinetul Scholz a devenit cel mai impopular executiv din istoria Republicii Federale Germania.
Dar Olaf Scholz nu s-a lăsat impresionat de asta. Aparent el nu s-a sinchisit de pierderea încrederii populaţiei în guvern şi în propria sa persoană. Deviza sa este: sondajele trebuie luate la cunoştinţă dar nu trebuie comentate şi propria politică nu trebuie orientată în funcţie de ele. Trebuie insistat că totul este posibil.
Tânăr social-democrat, jurist, ministru şi apoi cancelar
Pentru Scholz mandatul de cancelar a fost încoronarea carierei sale politice de decenii. Ea a debutat în organizaţia de tineret a SPD unde a devenit vicepreşedinte. Pe atunci milita în favoarea unor teze radical socialiste şi critice la adresa capitalismului. Între aderarea sa la SPD în 1975, pe când era încă elev, şi prima sa alegere în Bundestag în 1998 se află foarte mulţi ani în care Scholz, în calitate de avocat specializat în Dreptul Muncii, cu cabinet propriu de avocatură la Hamburg, a avut ocazia să înveţe cum funcţionează economia şi antreprenoriatul. Această experienţă l-a marcat.
Experienţă politică a acumulat în calitate de ministru de Interne al oraşului-regiune Hamburg, de ministru federal al Muncii în timpul primei mari coaliţii conduse de cancelara Angela Merkel şi în sfârşit în calitate de premier şi primar general al Hamburgului, funcţie pe care a ocupat-o timp de şapte ani. "Cine cere de la mine conducere o şi primeşte", a declarat el în 2011 când şi-a început mandatul de premier şi primar general la Hamburg. În 2018 a fost numit ministru federal de Finanţe şi vicecancelar într-o nouă mare coaliţie condusă de Merkel şi a revenit la Berlin.
Scholzomatul
Importantă pentru el a fost şi perioada 2002-2004, când a fost în calitate de secretar general al SPD alături de Gerhard Schröder, cancelarul de atunci. Din acea perioadă i se trage porecla de Scholzomat, un cuvânt compus din "Scholz" şi "Automat", foarte grăitoare în ce-l priveşte, fiindcă el se exprimă adesea în limbaj de tehnocrat. Ca o maşină a cărei sarcină este să "vândă" politică lipsită de emoţii.
De imaginea unui birocrat plictisitor şi lipsit de umor Scholz nu a scăpat nici până azi. El nu este omul cuvintelor mari şi spune mereu doar atât cât este necesar. Un politician care încearcă să lucreze cât mai eficient fără a face valuri.
SPD nu l-a vrut preşedinte al formaţiunii
Abia târziu a realizat Olaf Scholz că în politică este important şi cum îţi "vinzi" mesajul. Când candidaţii la preşedinţia SPD au lansat un turneu prin Germania în toamna anului 2019, Olaf Scholz a devenit brusc de nerecunoscut.
A fost mult mai empatic şi prietenos, deşi nu a ascuns că se socoteşte candidatul cu cele mai bune şanse pentru a prelua conducerea SPD. Încrederea în sine este de altfel o caracteristică a sa. Dar în mod surprinzător a pierdut alegerea, şi fiindcă partidul îşi dorea iarăşi o conducere mai de stânga.
Din perdant în candidat pentru funcţia de cancelar
Cu acea ocazie s-a putut iarăşi vedea de ce este Scholz în stare. Şi-a continuat neimpresionat activitatea. S-a concentrat pe munca guvernamentală în calitate de ministru de Finanţe. I-a lăsat pe noii lideri ai SPD să-şi facă treaba, le-a rămas loial şi nu i-a atacat niciodată, deşi cei doi copreşedinţi erau complet lipsiţi de experienţă politică. Toate acestea cu speranţa că poate va mai fi nevoie de el.
Şi aşa a şi fost. Copreşedinţii SPD l-au numit candidatul formaţiunii pentru funcţia de cancelar. Ştiind foarte bine că ei înşişi nu se califică pentru asta, fiindcă numai Scholz dispune de experienţa politică necesară. În timpul pandemiei el a reuşit să puncteze şi prin punerea la dispoziţie, în calitate de ministru de Finanţe, a unor credite şi ajutoare financiare rapide.
Cancelarul taciturn
A spune doar atât cât este necesar, aceasta i-a rămas deviza şi în timpul mandatului de cancelar, ignorând că în această funcţie este nevoie de mai multă comunicare. Un şef de guvern care tace şi în toiul celor mai severe crize şi care foarte rar găseşte cuvintele potrivite nu este popular în rândul cetăţenilor. Dar oricât i-a cerut opinia publică şi propriul partid să-şi schimbe stilul, să vorbească mai mult, să arate şi emoţii, el a rămas la fel. Nu reacţionează la critici.
Faptul că Olaf Scholz a devenit cel mai impopular cancelar din istoria Germaniei postbelice i-a făcut pe unii sau alţii din SPD să se gândească dacă nu ar fi mai bine ca formaţiunea să se pregătească pentru alegerile legislative din 2025 avându-l candidat pentru funcţia de cancelar pe Boris Pistorius, actualul ministru federal al Apărării. Acesta este în sondaje de luni bune cel mai îndrăgit politician german. Dar Scholz nu a vrut să renunţe la o nouă candidatură.