Într-o reacţie cât se poate de firească, date fiind monstruozitatea şi cantitatea crimelor pe care le-a comis liderul reţelei islamiste al Qaida, şefa executivului de la Berlin, Angela Merkel, şi-a exprimat satisfacţia generată de vestea uciderii lui Osama Bin Laden. Totuşi, bisericile germane (parte din editorialişti şi varii politicieni) s-au grăbit să-i reproşeze cancelarei „bucuria” pe care, într-un mod cu totul natural, dar, aparent, prea puţin creştin, şefa guvernului german a mărturisit c-o resimte.

Nu e singura problemă de ordin etic şi juridic pe care o ridică lichidarea şefului terorist. Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a cerut explicaţii SUA în legătură cu circumstanţele uciderii teroristului-şef.

E adevărat că a deplânge uciderea unui mare criminal când nu faci parte din banda sau oştirea lui echivalează cu a vărsa lacrimi de crocodil, după cum se exprima un internaut. În mod clar, dreptul internaţional permite omorârea unor terorişti. Permisă este orice formă de legitimă apărare. Şi nu încape îndoială că un lider terorist este o ţintă legitimă.

Pe de altă parte, probleme de ordin juridic ridică executarea extrajudiciară a unui individ, al cărui deget nu se află „pe trăgaci” şi deci nu reprezintă un pericol acut şi direct pentru viaţa altor oameni. Acest individ trebuie arestat spre a fi tradus în justiţie. În măsura în care poate fi reţinut şi judecat dar se preferă lichidarea, uciderea lui devine un asasinat şi este, ca atare, ilegitimă şi reprobabilă.

E totuşi greu de crezut că uciderea monstruosului Bin Laden poate fi cotată drept ilegitimă, chiar dacă era neînarmat când a fost împuşcat. La urma urmei, decizia omorârii trebuie să fi fost luată în fracţiuni de secundă, în condiţii nu tocmai clare, când nu era exclus ca individul căutat să continue să fie un pericol pentru militarii veniţi să-l captureze.

Concomitent, însăşi existenţa sa i-a inspirat pe mulţi dintre asasinii care s-au aruncat în aer în ultimii ani, ucigând sute şi mii de oameni nevinovaţi. În aceste condiţii, rapida sa eliminare poate fi apreciată ca de natură să salveze vieţi.

Chiar dacă, aşa cum susţin unii experţi, Bin Laden n-a mai jucat un rol operativ cât de cât semnificativ, lichidarea lui nu este doar o veste esenţialmente bună, în măsura în care anunţă debutul unei lumi mai paşnice şi mai puţin sângeroase, ci şi o ştire cu impact psihologic concret.

Sideraţi, unii dintre adepţii săi, contaminaţi de morbul extremismului islamist s-ar putea să renunţe să-i mai ucidă pe alţii. În plus, lichidarea lui Bin Laden va da Americii şansa de a-şi găsi, după mega-atentatele dela11 septembrie, liniştea şi pacea pe care le condiţionează, în mod indispensabil, satisfacerea simţului dreptăţii.

Prin urmare, bucuria iscată de vestea morţii celui rău ţine de ordinea firii. Totuşi, Scrierile Sfinte biblice, iudaismul şi creştinismul, interzic cel puţin manifestarea ei. Dacă ura faţă de cel rău nu e prohibită, moartea asasinului, a inamicului ar trebui să fie doar prilej de mulţumiri adresate Providenţei, bunului D-zeu ce-a mântuit şi a izbăvit, şi nu de jubilare deşănţată.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu