Potrivit deciziei Consiliului de Securitate al ONU, Iranului nu-i mai este permis să cumpere în străinătate tancuri, elicoptere de luptă, nave de război şi sisteme de ghidare pentru rachete. În plus, rezoluţia ONU prevede şi interdicţii de călătorie, îngheţarea de conturi şi sancţiuni comerciale împotriva a peste 40 de firme iraniene. Astfel, noile sancţiuni sunt menite să lovească direct în Garda Revoluţionară, unul din pilonii de bază ai regimului de la Teheran.

Pe de o parte, comunitatea internaţională a demonstrat că este capabilă să acţioneze privind controversatul program atomic iranian, pe de altă parte însă, experţii se îndoiesc de succesul sancţiunilor.

Consiliul de Securitate al ONU a impus şi în trecut sancţiuni împotriva Iranului, fără a reuşi însă să convingă regimul de la Teheran să-şi schimbe cursul politic. Nici embargoul economic, nici ameninţarea indirectă cu un atac armat din partea fostului preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush, nici presiunile Uniunii Europene în vederea rezolvării conflictului pe cale diplomatică nu au dus la progrese notabile în problema programului atomic al Teheranului. Mai mult, preşedintele Ahmadinejad continuă să insiste asupra îmbogăţirii uraniului în propria ţară şi refuză să ofere inspectorilor Autorităţii Internaţionale pentru Energie Atomică accesul nelimitat la centralele nucleare.

Noile sancţiuni impuse de ONU sunt concepute în aşa fel încât să nu afecteze direct populaţia, şi aşa suferindă, a ţării. Rezoluţia ONU prevede sancţiuni care vor lovi mai ales interesele economice ale regimului.

Consiliul de Securitate porneşte de la premisa că alături de cler, comercianţii reprezintă fundamentul pe care se bazează puterea politică în Iran. Iar pentru comercianţi, interdicţiile de călătorie şi îngrădirea drepturilor de a efectua tranzacţii peste hotare pot duce la probleme majore. Executivul de la Teheran a reacţionat deja vehement la impunerea noilor sancţiuni şi ameninţă cu încetarea oricărui dialog asupra programului atomic.

Trebuie ţinut cont că sancţiunile au succes doar în cazul în care fac parte dintr-o strategie pe termen lung, ceea ce nu pare a fi cazul în prezent. Regimurile totalitare, precum cel de la Teheran, refuză de regulă să cedeze presiunilor externe, chiar dacă o astfel de atitudine duce la înrăutăţirea situaţiei economice în ţară. În plus, Teheranul ştie că Rusia şi China nu au niciun interes să permită agravarea conflictului. Nici preşedintele american Barack Obama nu pare dispus să iniţieze o intervenţie armată în Iran. Iar ţinând cont de tulburările recente din relaţiile bilaterale americano-israeliene, pare puţin probabil ca Washingtonul să aprobe un atac al armatei israeliene asupra centralelor nucleare iraniene.

Autor: Daniel Scheschkewitz / M.P.
Redactor: Alexandra Sora