Începerea noului an școlar implică trei milioane de elevi, patru-cinci milioane de părinți și peste 160 de mii de cadre didactice din învățământul preuniversitar. Bolile din sistem s-au cronicizat, iar noua lege a Educației propune ținte utopice care să fie atinse până în 2030. Cum stăm?

Peste 30 de miniștri ai Educației din 1989 până azi, unii  dintre ei analfabeți, o lege din 2011 care prevede alocarea a 6 la sută din PIB pentru sistemul de învățământ, scoasă pe tușă prin ordonanțe de urgență care au alocat în fiecare an mai puțin de jumătate din acest procent bugetar, secretari de stat și directori în minister care nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul pe care îl păstoresc, politizarea funcțiilor până la inspectori școlari și directori de școală, reforme pe picior, și acestea abandonate după trecerea în rezervă a miniștrilor, sute de doctorate plagiate cu concursul profesorilor coordonatori, discriminare, bullyng, droguri, fete care devin mame înainte de a intra la liceu, profesori care agresează verbal și fizic elevii, elevi care agresează profesorii. Așa arată școala românească la aproape un sfert de veac după comunism.

Elevii din 600 de școli vor învăța în trei schimburi, deși noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar interzice un astfel de program. Asta pentru că sute de școli sunt în plin șantier de renovare, iar lucrările vor continua luni de zile. Ce-au păzit primarii până acum? Nu au avut bani pentru reabilitarea școlilor, dar au cheltuit sume substanțiale pentru panseluțe, puieți de pomi care după câteva săptămâni se usucă, pentru asfaltarea ulițelor care duc la vilele lor construite, vezi doamne, din salariile de bugetari.

Sute de școli nu au autorizație sanitară și/sau autorizație pentru protecția împotriva incendiilor, și asta nu de ieri de azi. Cu precădere în sate și comune, o mulțime de unități de învățământ – Ministerul Educației nu a făcut niciodată public numărul acestora – au și acum WC-ul în curte. Am avut ocazia, de-a lungul anilor, să văd câteva. Plouă prin acoperiș, scândurile sunt putrede, iarna copiii înoată prin nămeții de zăpadă ca să ajungă la așa-zisul „grup sanitar“.

Din 1990 s-au construit doar 400 de școli, dar au fost închise mii, în situația în care satele sunt îmbătrânite și cei câțiva copii sunt duși și aduși de la școală din localități aflate la zeci de kilometri distanță. Sigur că nu e vina nimănui că în multe sate mai sunt doar câteva familii de tineri care au copii, dar când vezi școlile în paragină, cu țigla garnisită cu licheni, străjuite de arbuști și de mărăcini, cu geamurile sparte, te întrebi ce face primarul, pentru că aceste epave în care au învățat carte generații de copii sunt în custodia primăriilor. Multe pot fi reabilitate, li se poate schimba destinația în cămine culturale, biblioteci sătești, cinematografe. Dar primarilor nu le pasă, pentru că o inițiativă de acest fel nu le poate umple buzunarele.

Bacalaureatul, sub semnul bolilor din sistemul de învățământ

Să ne întoarcem puțin în timp, dar nu prea departe. Rata de promovare la examenul de bacalaureat din acest an, sesiunea iunie-iulie, a fost a doua cea mai mare din ultimii zece ani – 72,8 la sută înaintea contestațiilor, 75,2 la sută după contestații. Însă dincolo de procentul rezonabil de promovabilitate, examenul de maturitate a scos la iveală și motive de îngrijorare.

La 53 de licee din țară nici un elev nu a promovat bacalaureatul, iar în aproape 200 de licee procentul de promovare a fost sub 15 la sută. În ceea ce-i privește pe profesorii examinatori, aceștia au greșit notarea lucrărilor în procent de 2,4 la sută. E mult, iar asta dă seama de exigențele dascălilor la finalul de drum al elevilor, în timp ce pe parcursul liceului notele au fost mult peste nivelul de pregătire al elevilor. Nu generalizez, dar în învățământul românesc a devenit o modă concurența între școli și licee, dar una neloială, trucată prin note nemeritate.

Un alt motiv de îngrijorare legat tot de bacalaureat e că aproape 40.000 de candidați înscriși nu s-au prezentat la examen, au fost prinși copiind sau au abandonat probele. În fine, la sesiunea din toamnă, doar 30 la sută dintre candidați au promovat examenul.

Și dascălii copiază pe rupte

Pe lângă salariile mici, care au fost mărite cât de cât după greva din iunie, pe lângă subfinanțarea și politizarea sistemului de învățământ, școala românească suferă de lipsa de pregătire a unei părți însemnate a cadrelor didactice, care vine la pachet cu lipsa de determinare, de vocație.

Aproape un sfert din cele 32.000 de cadre didactice care s-au înscris la examenul de titularizare din anul în curs nu s-au prezentat la nici o probă, tot pe atâția candidați au luat sub nota 5, iar zeci de dascăli au fost prinși copiind. Numărul lor este mai mare decât al liceenilor care au încercat să fraudeze la examenul de bacalaureat. Ce autoritate vor mai avea profesorii care au luat nota 2 la examenul de titularizare? Dar cei care au încercat să copieze? Aceștia din urmă nu mai au dreptul să predea un an de zile, deci vor fi recunoscuți de elevi când vor reveni la catedră.