„Pacea în spațiul euroatlantic a fost spulberată” se arată în Documentul final de la Vilnius în care Rusia este definită drept „cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților și a păcii și stabilității în spațiul euroatlantic”. Textul final al summit-ului convenit de aliați în capitala Lituaniei descrie o lume care se clatină, un spațiu al libertăților și confortului aflat în pericol, cu frontiere încă vulnerabile.

România alături de fostele state comuniste se află pe această margine fragilă a Alianței, o margine care trebuie întărită, înainte ca lucrurile să scape de sub control. În cele 90 de paragrafe ale concluziilor summit-ului NATO de la Vilnius, Rusia este menționată de 66 de ori. Această numărătoare scoate în evidență nu doar îngrijorarea și neliniștea Aliaților, ci și o întoarcere în timp, când pacea nu era un dat al acestui spațiu. Este accentuată din nou importanța Articolului 5, care prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor, dar și „modernizarea NATO pentru o nouă eră de apărare colectivă”.

Cele trei planuri regionale de apărare convenite la Vilnius - pentru Nord (Atlanticul și Arctica), pentru Centru (Baltica și Europa Centrală), pentru Sud (Mediterana și Marea Neagră) - completează deciziile summit-ului de anul trecut, care prevăd între altele că Forța de Reacție Rapidă a Alianței trebuie să crească de la 40.000 de militari la 300.000.

România este menționată cu scutul antirachetă de la Deveselu, pe care NATO va continua să-l finanțeze și să-l modernizeze, alături de celelalte sisteme sofisticate de apărare aflate în Polonia, Turcia și Spania. Marea Neagră este declarată „de importanță strategică pentru Alianță” în Textul final al summit-ului. Pe fondul agresiunii rusești în Ucraina, securizarea acestei regiuni, care a fost ignorată ani de zile de liderii occidentali devine vitală: „Subliniem sprijinul nostru continuu pentru eforturile regionale aliate care vizează menținerea securității, siguranței, stabilității și libertății de navigație în regiunea Mării Negre”. Liderii NATO mai precizează în Concluziile summit-ului că Alianța va „monitoriza” și „evalua” în continuare „evoluțiile din regiune”, „va spori gradul de conștientizare a situației” și „va acorda o atenție deosebită amenințărilor la adresa securității”.

România a reușit să pună Republica Moldova pe agenda summit-ului de la Vilnius, iar în Declarația finală NATO își arată „sprijinul” pentru „integritatea teritorială și suveranitatea” acestei țări. În plus îi cere Rusiei  să-și retragă forțele din Transnistria, își exprimă „sprijinul politic și practic” pentru Chișinău și oferă asistență pentru „consolidarea capacităților de apărare” a R. Moldova.

„Planul de acțiune pentru producția de apărare” este menționat și în Concluziile summit-ului  NATO, prin nevoia dezvoltării acestei industrii în Europa și eliminării „obstacolelor din calea comerțului și a investițiilor” în domeniu. Este subliniată „urgența” standardizării „cu un accent inițial pe munițiile terestre” pentru ca în acest fel să se elimine și ultimele rămășițe ale armelor de tip sovietic, persistente încă în unele state foste comuniste.

România, poate mai mult decât alte state ale NATO, are nevoie nu doar de mai multe arme pentru a apăra granița de Est a Alianței, ci și de coerență politică, de lideri inteligenți care să știe să explice de ce e important să-ți dorești pacea, fiind în același timp pregătit de război, cât, cum și de ce trebuie ajutată Ucraina și mai ales de ce astfel de investiții sunt (și) în favoarea românilor.