La 7 octombrie, Curtea Constituțională de la Varșovia a decis că anumite părți din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Lisabona) încalcă legea fundamentală poloneză. Această decizie a declanșat o dezbatere aprinsă în care puține lucruri sunt așa cum par. 

La Bruxelles și în majoritatea statelor membre se fac auzite strigăte de alarmă, avertismente, potrivit cărora ”niciodată până acum” întâietatea dreptului european asupra dreptului constituțional național nu a fost pusă sub semnul întrebării. Acest lucru este pur și simplu greșit.

Mai precis, nu s-a convenit niciodată că dreptul european primează asupra dreptului constituțional național. A existat o încercare, dar ea a eșuat. Proiectul unei ”Constituții Europene”, din 2004, conținea o dispoziție, potrivit căreia dreptul european are prioritate față de constituțiile naționale. Cu toate acestea, documentul a eșuat din cauza referendumurilor din Franța și Olanda. 

Având un conținut asemănător, Tratatul de la Lisabona a fost adoptat în 2009, la a doua încercare, iar cel mai important punct în care s-a deosebit de tentativa eşuată a unei ”Constituții Europene” a fost renunțarea la o stipulare formală a primatului dreptului european asupra constituțiilor naționale.

O problemă virulentă

Acesta este probabil un indiciu despre cât de exploziv a fost acel subiect din punct de vedere politic de la bun început. La un acord în această privință nu s-a ajuns niciodată. În special Marea Britanie, dar și Curtea Constituțională din Germania, au văzut în acest aspect un potențial de conflict. 

În mai 2020, Curtea Constituțională de la Karlsruhe a decis că achizițiile de obligațiuni de către Banca Centrală Europeană sunt ”o încălcare de competență”. O hotărâre a Curții Europene de Justiție (CEJ), potrivit căreia achizițiile au fost conforme cu legislația UE, a fost calificată de instanța din Karlsruhe drept ”de neînțeles”. Astfel, în această chestiune, Curtea a pus sub semnul întrebării întâietatea CEJ. 

Că deciziile Curții Europene de Justiție au prioritate și față de constituțiile statelor membre a fost pur și simplu o decizie a judecătorilor UE. 

Promotorul principal al acesteia a fost Robert Lecourt, un politician conservator francez, care a scris neobosit despre necesitatea ca legislația europeană să aibă prioritate absolută. 

În 1964, Lecourt a fost raportor la predecesorul Curții Europene de Justiție în ceea ce a fost de fapt un caz apolitic, Causa Costa vs. ENEL. Politicianul francez a folosit acest caz, care privea o problemă privată a unui investitor italian, pentru a construi din el primatul dreptului european și în temeiul dreptului constituțional.

Iar Lecourt a reușit să convingă judecătorii. În realitate, el a folosit însă o procedură periferică pentru a impune un principiu pe care îl considera dezirabil din punct de vedere politic.

Urmarea a fost că nu a prea existat rezistență formală la aceasta. Rezultatul a fost determinat mai cu seamă de faptul că această maximă nu a fost niciodată folosită pentru a răsturna sistemele politice ale statelor membre printr-o decizie judiciară europeană. 

În principal a fost vorba de hotărâri relativ apolitice. În ultimii ani, acest lucru s-a schimbat și, în consecință, rezistența este în creștere. CEJ a devenit un factor de putere politică.

Este vorba de putere, nu de valori

Dezbaterea se referă totodată și la acuzația Poloniei că UE își arogă puteri care nu sunt prevăzute în niciun tratat. Iar stabilirea primatului dreptului european asupra constituțiilor statelor membre este un exemplu grăitor al acestei extinderi treptate a competențelor.

În realitate, nu este vorba nici de legea aplicabilă, nici de ”valorile europene”, ci doar despre o luptă pentru putere. Într-un articol pentru Politico, Stefan Auer și Nicole Scicluna au adus argumente în acest sens.

Aceștia scriu că UE este o ”structură politică experimentală, în evoluție”, a cărei formă este negociată în mod constant de statele membre. Polonia este parte din aceasta la fel ca toate celelalte state, propunerea ei expunând în cele din urmă o slăbiciune majoră în construcția juridică a UE.

Miza aici este mult mai mare decât întrebarea dacă sistemul judiciar polonez este politizat sau nu. (Nu în ultimul rând, alegătorii polonezi trebuie să-și pedepsească guvernul pentru acest lucru și să voteze pentru demiterea lui, dacă nu doresc o atare situație). 

Întrebare este dacă UE ar trebui să fie un stat de facto sau o alianță de state naționale suverane. Or, baza suveranității oricărui stat este constituția sa.

Boris Kálnoky este jurnalist german și, din 2020, director al Școlii de Media din cadrul Colegiului Matei Corvin (MCC) din Budapesta, instituție apropiată de Fidesz, partidul premierului Viktor Orban.