Ne amintim de episodul cu Insula Șerpilor, curajul apărătorilor săi care au sfidat „corabia rusă de război”. Avem în fața ochilor femeile-soldat care au murit în primele zile, apărând Kievul de asaltul trupelor putiniste. Am fost oripilați de cadavrele de pe stradă și de gropile comune de la Bucea. Ne-au cutremurat ruinele teatrului de la Mariupol, distrus de aviația lui Putin, care au strivit sute de copii ucraineni adăpostiți acolo. Nu vom uita curajul apărătorilor de la Azovstal, care au ținut câteva luni în loc mai multe unități militare rusești pentru a nu permite transferul acestora pe alte sectoare ale frontului. Nu-l vom uita pe Alexandru Mațievski, originar din Chișinău, făcut prizonier, care a strigat „Slava Ucraini!” în fața sceleraților ruși, știind că va fi împușcat...

Ce-am mai văzut

Am văzut că asistența miliară occidentală a sosit în Ucraina în cantități impresionante după lungi tergiversări și apeluri intense ale lui Zelenski. Armamentul a venit, dar insuficient pentru a le permite ucrainenilor să-și elibereze teritoriile ocupate de Putin. Au fost scufundate mai multe nave rusești în Marea Neagră, i s-a împlinit profeția și faimosului crucișător „Moskva”, însă după recucerirea Hersonului și străpungerea de la Harkov, nu s-au mai consemnat victorii notabile ale Kievului.

În timp ce Rusia nu se sinchisește de nimic, ca agresor (normal!), are mâinile dezlegate, bombardează cartiere de locuințe, centrale electrice, omoară civili, distruge școli și spitale, Ucraina n-a fost încurajată de occidentali, de teama unei escaladări, să atace ținte militare în Rusia și doar recent, abia săptămâna trecută, Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a admis că într-un război de agresiune, partea atacată, Ucraina, are dreptul să se apare, distrugând capabilitățile militare ale inamicului de pe teritoriul acestuia.

Republica Moldova în doi ani de război

După șocul primelor zile, odată cu declanșarea invaziei, când ne așteptam ca rușii să ajungă în scurt timp și la Chișinău (scenariul horror!), cele mai grele, psihologic, au fost primele trei luni de război, când a existat pericolul să cadă Odessa sau ca un desant rusesc să debarce în sudul Basarabiei, tăind accesul Ucrainei la Marea Neagră. Generalii de la Moscova nu-și ascundeau intențiile să facă joncțiunea cu Transnistria și să meargă mai departe, pentru că, se știe, Rusia se întinde până acolo până unde este lăsată să se întindă. S-a văzut și în al Doilea Război Mondial că dacă nu debarcau aliații anglo-americani în Normandia, Stalin și-ar fi spălat cizmele în Oceanul Atlantic.

De atunci ne-am obișnuit să stăm cu sabia lui Damocles deasupra capului. Așa cum, în cei doi ani de pandemie, ascultam în fiecare zi statistica morților și a infectărilor, gradul de ocupare a spitalelor etc., la fel, azi, jurnalele de știri ne asaltează cu geografia luptelor în Ucraina. Trăim într-un suspans, cu o balanță emotivă în tremur continuu: ne îngrijorăm la veștile proaste de pe front, ne mai relaxăm dacă Ucraina reușește să respingă niște atacuri rusești. Eu nu pot scăpa de senzația de timp ireal: dacă înaintea războiului aveam o tranziție dificilă, o traiectorie sinuoasă dar știam că e unica posibilă, azi trăim în doar una din versiunile noastre de destin – un dar, un privilegiu, plătit cu sângele altora. Ar fi putut fi mult mai rău. Oamenii din Occident nu simt asta: sunt departe, pentru mulți dintre ei războiul din Ucraina e doar o știre de la rubrica „Diverse”.

Am obținut succese importante pe plan extern, Moldova a devenit, alături de Ucraina, stat-candidat la aderare și va începe în primăvară, după cum se preconizează, negocierile cu Bruxelles-ul. Dar ceea ce ne preocupă în cel mai înalt grad e securitatea. Toate aceste îmbietoare luminițe europene, aprinse aidoma unor beculețe multicolore pe un pom de Crăciun, s-ar putea să se stingă la fel de abrupt dacă războiul își va schimba soarta.

În ultimele luni și zile angoasa s-a accentuat odată cu oprirea livrărilor de armament occidental, iar consecințele s-au văzut imediat pe câmpul de luptă. Rusia și-a trecut economia pe picior de război, dobândind succese la Bahmut și Avdiievka – victorii à la Pirus, s-a spus, obținute cu prețul a zeci de mii de morți și răniți, dar e un detaliu irelevant. Vorba cinică a lui Putin la o întâlnire cu mamele recruților ruși: „decât să vă piară soții și fiii de alcoolism, mai bine să moară pentru o cauză nobilă”.

Război hibrid al Rusiei în Moldova, ediția 2024

Avem an electoral în Europa și peste ocean. Kremlinul speră la schimbarea unor guverne în Occident, inclusiv în Statele Unite, cu care să negocieze încetarea sprijinului militar pentru Ucraina.

În Republica Moldova, ne așteptăm ca Moscova să intervină brutal în alegerile prezidențiale din toamnă și mai ales să încerce să zădărnicească referendumul pro-Uniunea Europeană. Mare atenție la atacurile cibernetice în perioada colectării și numărări voturilor! Dar și până atunci, cu siguranță, nu ne vom plictisi.

Prima „rândunică” ne-a sosit de la Tiraspol: la așa-zisul congres al deputaților de toate nivelele din Transnistria, care se va organiza pe 28 februarie, se va cere alipirea regiunii separatiste la Rusia, iar a doua zi, pe 29 februarie, Putin ar urma să ceară parlamentului de la Moscova „să satisfacă” această cerință.

Chiar dacă NATO și serviciile ucrainene spun că nu au dovezi că Transnistria se va cere „în poala” Rusiei, efectul acestei fumigene propagandistice s-a simțit, a alertat cancelarii, a reanimat frica de o invazie rusească în Moldova, mai ales că Lavrov și Zaharova au tot vorbit în ultimele zile că Moscova nu-i poate abandona pe cei 200 de mii de cetățeni ai săi din Transnistria (deținători de pașapoarte rusești) și se va grăbi să-i apere.

Dacă nu prin intervenție armată, Moscova va încerca o destabilizare de proporții în Republica Moldova, care să readucă la putere un regim pro-rus. În condiții de pace, guvernarea de la Chișinău se află într-o dilemă similară cu restricțiile impuse Kievului pe timp de război: trebuie să respecte procedurile statului de drept împotriva celor care vor să-l distrugă, să ofere libertate de exprimare și manifestare inamicilor democrației.