Cineva a făcut observaţia că iminenta candidatură a Elenei Băsescu pe listele PMP fusese criticată numai de partizanii preşedintelui. Aceştia erau primii interesaţi ca noul partid să nu se compromită prea mult şi să menţină o linie onorabilă. Ceilalţi au tăcut, au trecut cu vederea sau mai curând s-au făcut că nu văd conform unei tactici bine verificate: dacă adversarul tău greşeşte să nu îi atragi atenţia, lasă-l să greşească pe mai departe.

Totuşi retragerea Elenei Băsescu nu a fost o victorie a militanţilor PMP care primiseră validarea partidului. După evaluarea tuturor candidaţilor propuşi de judeţe, primul în ordinea preferinţelor a fost Teodor Baconschi. Dacă procedura ar fi fost luată în serios, în mod normal el ar fi trebuit să fie cap de listă. E adevărat că PMP strecurase o clauză cu litere mici, aşa cum fac societăţile de asigurări: indiferent de ierarhia stabilită democratic prin vot, lista va fi deschisă de candidaţii care au mai fost deputaţi europeni. La vremea respectivă se vorbea de Cristian Preda şi de Elena Băsescu. Dar dacă deputaţii europeni deschid lista, de ce a mai fost nevoie de o laborioasă procedură de selecţie? Evident ca să adoarmă susceptibilităţile militanţilor şi să abată atenţia de la adevăratele intenţii. În cazul cel norocos, PMP nu poate câştiga mai mult de 3 mandate, dintre care două erau stabilite din oficiu. De fapt abia acestea două pot fi considerate candidaturi cu şanse, de unde rezultă că întreaga procedură de selecţie a candidaţilor a fost o simplă diversiune.

Candidaţii PMP selectaţi de partid în cadrul unei proceduri transparente au suferit însă o nouă umilinţă prin inserarea pe listă a unui perfect necunoscut, de care până mai ieri absolut nimeni nu auzise: Siegfried Mureşan. Elena Udrea l-a prezentat ca pe un tânăr merituos ceea ce ar putea să fie adevărat, dar politica nu este un concurs de admitere cu probe scrise sigilate. Politica selectează oameni cunoscuţi care au ceva de spus societăţii, oameni care au un profil public distinct şi care pot spune pe cine reprezintă. Or, Siegfred Mureşan este un avatar perfect al lui Agamiţă Dandanache. El este eternul candidat de la centru care tranşează disputele locale. Locul doi rezervat Elenei Băsescu nu a fost alocat, aşa cum era normal, lui Teodor Baconschi, diplomat de carieră şi fost ministru de externe, ci unui necunoscut cu relaţii, probabil, şi mai înalte.

Ciudat este că lumea se felicită pentru faptul că Elena Băsescu s-a retras, dar nimeni nu comentează strania intruziune de pe liste. Militanţii PMP par mulţumiţi sau mai curând se fac că nu văd.

În fine, mai e ceva important. Cine conduce de fapt PMP? Căci nu este clar deloc. Partidul a pus în mişcare un proces de selecţie care a fost practic ignorat, ceea ce înseamnă că partidul nu se conduce pe sine şi că pârghiile de decizie se găsesc în afara lui. Aici problema majoră este legată de lipsa totală a transparenţei. Dacă democraţia nu înseamnă puterea maselor populare – am convenit demult asupra acestui lucru – ea ar trebui în schimb să însemne criterii clare şi proceduri transparente.