Sângele celor asasinați în catedrala de la Nisa și al lui Samuel Paty, în memoria căruia dascălii și școlile mai curajoase tocmai păstraseră un minut de tăcere, nu se uscase încă bine, în Franța, când a început să curgă sângele altor nevinovați. 

Tot în Europa. În capitala Austriei. În inima acelui teritoriu și real, și mitic, zis Mitteleuropa, care a dat omenirii un Kafka, un Freud, un Alfred Adler, un Viktor Frankl, un Manes Sperber, un Gustav Mahler, un Joseph Roth, un Stefan Zweig.   

Amoc? Nici pomeneală. Terorism

În miezul acestei Europe a culturii, în Viena evreiască, în centrul vechi al capitalei fostului imperiu habsburgic a început noua crimă islamistă. Căci unul din teroriștii înarmați până în dinți a deschis focul și a tras în plin mai întâi în proximitatea principalei sinagogi din oraș. Dar a avut loc un atentat antisemit, precum cel din Halle? 

Nu e clar. ”Amoc” cu ”șapte victime”, s-a spus inițial. N-a fost amoc. Și nici șapte, ci patru nevinovați uciși, alți 14 fiind răniți. Vai de victime. De vienezi. De Europa. Și vai de lumea apuseană, care, în inconturnabila ei naivitate, credea și, parțial, se mai iluzionează, că omenia manifestată prin primirea, adăpostirea și hrănirea migranților i-ar putea contamina pe toți cu bunătate, chiar și pe inșii implacabil guvernați de ură. 

Fanaticii vrăjmași ai libertății religioase, de expresie și de opinie, cei mai înverșunați dușmani ai democrației, profită. Și trec la fapte. Cuplată cu lipsa necesarei vigilențe, această antropologie naivă s-a dovedit o dată în plus și eronată și ucigașă. La Viena, ca la Nisa, ca la Paris, Londra, Madrid, ca în atâtea alte locuri, dansul macabru a reînceput. În ciuda unor relatări, inspirate de panică, nu s-au luat ostateci la un restaurant din apropierea sinagogii și nu s-a aruncat nimeni în aer. Teroarea însă a funcționat. 

Nenumărați oameni s-au văzut timp de multe ore izolați, recluși, închiși, păziți de poliție. Groaza și voaiorismul s-au răspândit rapid și în rețele, prin intermediul unui film înfățișându-l pe un terorist care împușcă un trecător și fuge, se întoarce, își descarcă pistolul în trupul zăcând nemișcat pe caldarâm. Și un polițist a fost rănit. Poliția, care le-a cerut locuitorilor să rămână în case, a reușit să-l neutralizeze pe islamist, împușcându-l în fața unei biserici. Se încinsese cu o falsă centură explozivă și avea multă muniție la el. 

Neajutorată, amețită de sumedenie de indicii parțial false de la cetățeni, poliția a bănuit și a sugerat mult timp că atentatorul ar putea să aibă unul sau mai mulți complici. I-au căutat frenetic. Nici a doua zi n-au depistat vreun cirac, dar au operat varii arrestări din rândul cunoscuților tânărului făptaș de origine macedo-albaneză. 

Minciuni pioase

Din capul locului, politicienii europeni le-au semnalat austriecilor solidaritatea lor. Oficialii germani s-au arătat zguduiți și alături de austrieci. La fel, francezii și italienii. Încurajat probabil de noua fermitate a oficialilor francezi, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a îndrăznit chiar să evite eufemismele și să spună terorismului practicat la Viena pe nume. L-a calificat, salutar, drept ”terorism islamist, care ne e dușman comun, iar lupta împotriva asasinilor și inspiratorilor lor e o luptă comună”. Ce bine ar fi să fie dusă până la capăt. Dusă cu adevărat. Și câștigată. 

”Nu ne vom permite niciodată să ne lăsăm intimidați de terorism și vom combate aceste atacuri cu toată hotărârea și cu toate mijloacele”, declarase și șeful executivului austriac în cursul serii, pe Twitter. Cu un sfert de oră înainte de miezul nopții, Kurz a spus că atentatul și operațiunile poliției ”care-i vânează pe făptași continuă”. 

Era ultima zi înainte de lockdown. Mulți ieșiseră să-și petreacă ziua distrându-se în oraș. Unii s-au întâlnit față în față cu moartea. S-a prezentat fără coasă, dar bine înarmată cu macetă, pușcă de asalt, pistol. Își atribuise fizionomia neașteptată a unui june musulman. Încă un adulator al statului islamic, organizația teroristă căreia făptașul îi jurase credință. Un islamist născut și crescut undeva în Europa. Dar needucat și radicalizat în Austria.

Întrebări la care doar dacă vrem ar exista răspunsuri

De ce i-a jurat credință statului islamic? De ce a trecut la măcelărit oameni? De ce n-a fost oprit înainte să omoare, deși serviciile secrete îl reperaseră ca islamist chitit să plece în iulie să verse sânge în Siria? Câte masacre vom mai permite să aibă loc în Europa înainte de a intra în acțiune din timp și eficient, fără să mai așteptăm noi băi de sânge? Dacă eficacitatea poliției și serviciilor secrete austriece lasă mult de dorit, instituțiile de forță nu poartă singure întreaga vină. Când ne vom ascuți gândirea? Dar vorbi drept, ameliora memoria, remania psihologia și reforma din temelii și legile și societățile, astfel încât să le apărăm valorile fără să mai tolerăm o imigrație debordantă, imposibil de integrat, ori lipsa unei educații adecvate, la adăpost de extremism? 

Când ne punem pe picioare școli bine apărate, cu dascăli curajoși ca Samuel Paty, plătindu-i după merit? Când punem capăt stimulării fanatismului islamist? Când îi vom descuraja pe făptașii potențiali, lansând semnalul optim al disprețului intens față de justificatorii extremismului, care arată înțelegere pentru terorism, de vreme ce solicită nu reprimarea fără milă a violenței teroriste, ci îngrădirea libertății de opinie? Când vom sista împăciuitorismul abject manifestat față de instigatori islamiști ca președintele turc Erdogan? Când le punem capăt jocului dublu? 

Duplicitatea practicată de autoritățile de la Ankara e vădită. Liderul Turciei, un soi de ”bad cop”, care se vrea căpetenia lumii islamice, s-a aliat cu Iranul islamist și cu Frăția Musulmană. Îl insultă, deci, pe omologul său francez, trimițându-l la balamuc, fiindcă Emmanuel Macron își face datoria și promite în fine, într-un târziu, lupta cu ”separatismul islamist”. Or, ”good cop”, ministerul turc de externe, își exprimă după atentatul de la Viena ”solidaritatea” cu austriecii și ”tristețea”, ba mai și ”condamnă cât se poate de ferm atentatul terorist”. 

Doar atât, Ankara? Nu poți mai mult? Doar ”terorist”? N-o fi fost el oare și islamist, cum e și statul edificat și împilat de Erdogan? 

Ce-a mai lovit elita germană în presupusa islamofobie a lui Donald Trump. Or, după cum scria marți un ziar german, președintele Franței ”e țintuit la stâlpul infamiei în lumea musulmană, în special de Recep Tayyip Erdogan, pentru că Macron a apărat caricaturile cu Mahomed, dar Bundestagul omite să difuzeze o declarație, iar ministerul de externe omite să-l convoace pe ambasadorul turc, ca să-i explice valorile europene”. De ce? Pentru că lașitatea-i mare, iar solidaritatea costă. Iar Germania, care încă nu și-a casat caduca lege a blasfemiei, n-ar vrea să ajungă ținta represaliilor.     

Destul!

Ajunge cu machiaverlâcurile. Gata cu minimalizarea islamului politic și a alianței dintre islamiști și extrema stângă. Destul cu vorbele goale, cu eufemismele, cu falsa pudoare, politic corectă. Stop absolutismului moral izvorât din marxism și relativism, care ne silește să acceptăm crima, fanatismul, colectivismul, anti-democrația, anticapitalismul, antisemitismul și anticreștinismul, în numele presupuselor ”drepturi” ale unei singure religii politice! 

Și ajunge și cu politicile identitare și rasismul zis ”antirasist”, promovând o prezumtivă ”justiție” socială, care-și bate joc și de justiție și de interesele reale ale societății. Din acestea fac parte și cele ale milioanelor de musulmani moderați, pe nedrept detestați în siajul unor asemenea fapte sinistre. 

Dacă vrea să supraviețuiască, Europa, nu doar musulmanii ei, trebuie să întoarcă foaia. Dar nu cândva, în viitor. Acum.