Aș putea deveni sentimental, amintindu-mi de o imagine ce pare desprinsă  dintr-o perioadă foarte, foarte îndepărtată. Ca reporter relativ tânăr am fost prezent la Poarta Brandenburg în 1994, când președintele american Bill Clinton se adresa miilor de berlinezi entuziasmați: "Totul este posibil, Berlinul este liber!". 

În acea perioadă, mentalitatea americană în raport cu Germania și Berlinul era orientată permanent spre viitor. America a jucat un rol esențial în Reunificare; America ne-a adus democrația, inițial doar în Vest, acum în toată Germania.

Acum, secretarul de stat american Mike Pompeo vine în Europa. Va călători în Polonia, Austria, Republica Cehă și Slovenia - mari prieteni ai Americii, a ținut să precizeze oficialul american, care nu a menționat deloc Germania. 

În schimb, trei senatori americani amenință portul pentru feriboturi Sassnitz din nord-estul Germaniei pe Marea Baltică cu sancțiuni "devastatoare" pentru participarea la proiectul gazoductului Nord Stream 2, combătut cu vehemență de americani. 

Tocmai când periplul european al lui Pompeo ocolește Berlinul, șeful diplomației germane Heiko Maas pornește spre Moscova. Taman la Moscova! Este a doua călătorie cu adevărat importantă în afara UE după restricțiile coronavirus pe care o efectuează Maas, după ce anterior a vizitat Israelul și Iordania. O vizită la Washington nici nu intră în discuție. Ce trist!

Fapt este că nimic nu mai funcționează în relația transatlantică. Este de multă vreme limpede că nu se poate ajunge la un numitor comun cu președintele american Donald Trump, haotic și nervos notoriu. Prin urmare, guvernul german s-a străduit să stabilească contacte la niveluri inferioare, concentrându-se pe menținerea la jumătate a legăturilor pentru perioada ce va urma. Însă germanii au înțeles de multă vreme că nimic nu va mai fi la fel ca în 1994. Ori ca în 1963, când John F. Kennedy a fost sărbătorit ca un mântuitor la Berlin. 

Privire îndreptată în altă parte

Actualele puncte nevralgice ale relațiilor SUA-Germania sunt bugetul alocat de guvernul federal în domeniul apărării și pe care americanii îl consideră prea scăzut, retragerea trupelor americane din Germania – unii spun că aceasta este o răzbunare a lui Trump, care nu se simte suficient de respectat de cancelarul Angela Merkel -, ori gazoductul ruso-german Nord Stream 2 de care am pomenit anterior. Însă acestea sunt doar aspectele vizibile.

În esență este vorba despre o schimbare a felului în care germanii și americanii se privesc reciproc. Țara tuturor posibilităților, țara considerată cândva "hegemonul bun", garantul securității noastre, nu se mai uită la noi, ci mai ales la ea. Sau în direcția Pacificului.

Iar noi, germanii, privim cu dezgust actele de violență ale polițiștilor americani, nebunia cu armele și miile de victime ale acesteia, clivajele sociale profunde, delirul președintelui care scrie pe Twitter, ori societatea americană atât de divizată. 

Implozia societăților

Mai bine ar fi să ne uităm la noi înșine. E rău ce se întâmplă în SUA - negarea pericolului pandemiei de coronavirus, rasismul, fronturile politice radicalizate. Însă și la noi în Germania societatea este tot mai divizată, urlă populiștii și misticii conspiraționiști. 

Iar dacă America își pierde nucleul democratic, atunci Europa și Germania vor sta singure în centrul său cu ceea ce a fost numit cândva "comunitatea occidentală a valorilor". Ne va fi greu să apărăm acest lucru, căci nu este ca și cum toată lumea din Europa ar fi urmat vechiul ideal american fără rezerve.

Însă nu renunț la speranță. Atât în SUA, cât și în Germania există o mare majoritate care, ca întotdeauna, tace. Și care consideră că democrația este o valoare în sine, ce continuă să ofere cel mai bun model de societate din câte există, indiferent de probleme. O majoritate care consideră că America și Germania au valori comune pe care ar trebui să le reprezinte împreună, chiar dacă în acest moment situația pare complet diferită.