Pentru a nu fi înţeles greşit: este bine că activistul rus pentru drepturi civice Vladimir Kara-Mursa şi Oleg Orlov şi-au redobândit libertatea. Este just că ziariştii americani Alsu Kurmasheva şi Evan Gershkovich au scăpat de condiţiile degradante din penitenciarele ruseşti. Este liniştitor că aventurierul german Rico K., pe care propria naivitate şi lipsa de scrupule a regimului din Belarus l-au aruncat la Minsk în celula condamnaţilor la moarte, este iarăşi un om liber. 16 oameni pot acum răsufla uşuraţi că au scăpat de nedreptate. Statul rus i-a urmărit fiindcă şi-au exercitat drepturile cetăţeneşti sau din pricina activităţii pe care o desfăşurau. Regimul a incriminat oameni pentru a obţine monedă de schimb pentru cei pe care îi voia afară din închisorile din vest.

Omenia a biruit raţiunea de stat. În acest caz şi în starea actuală în care se află lumea, a fost probabil un imperativ al momentului. De faptul că tabere învrăjmăşite au negociat împreună luni în şir se leagă speranţe de viitor. Că sunt întemeiate sau nu, asta probabil nu se va putea şti în cele din urmă. Un mister va rămâne şi ce a determinat Rusia să-i elibereze pe deţinuţii politici, pe care cu atâta încrâncenare statul i-a oprimat până atunci. Se poate specula dacă schimbul semnalizează slăbiciunea sau, dimpotrivă, puterea lui Putin. Dar un lucru este sigur: liderul de la Kremlin s-a ales cu capital propagandistic în urma „aducerii acasă“ a agenţilor săi.

Şi exact de aceea, ştirea schimbului de prizonieri lasă un gust amar. Între ruşii eliberaţi din închisorile din vest se numără şi Vadim Krasikov, un criminal condamnat. La comanda statului rus - aşa se arată în sentinţă - el a executat un fost comandant cecen în parcul din centrul Berlinului. Un ucigaş plătit, care nu a arătat deloc remuşcare în faţa completului de judecată, a fost eliberat în schimbul unor urmăriţi politic. Oameni nevinovaţi din perspectiva dreptului penal au fost eliberaţi în schimbul unui terorist în slujba statului, pe care Putin l-a îmbrăţişat când a sosit la Moscova. Pentru avocaţi ai victimelor, dar nu doar pentru ei, este ceva insuportabil.

Putin a vrut să-l aducă pe Krasikov înapoi acasă. Preşedintele Rusiei a spus asta limpede de mai multe ori în ultima vreme. Acum îl are acasă, chiar dacă Krasikov nu a ispăşit decât o fărâmă din pedeapsa cu închisoare pe viaţă pronunţată de justiţia germană, care a evidenţiat „gravitatea ieşită din comun a vinovăţiei“. Pentru toţi cei însetaţi de ideea de justiţie este o catastrofă.

Adesea, acest schimb de prizonieri de la Ankara este comparat cu acţiuni similare din perioada Războiului Rece. Mulţi s-au gândit la imaginile de pe podul Glienicker Brücke, care făcea legătura dintre Berlinul de Vest şi Potsdam, un oraş din defuncta Republică Democrată Germană. Pe acel pod, vestul şi estul, CIA şi KGB, făceau schimb de spioni. Formula era: agent contra agent. Dar în noul Război Rece al vremurilor noastre, această formulă nu mai este valabilă.

Şi din punct de vedere politic, acest schimb de prizonieri nu semnalizează nimic bun. Teroarea rămâne nepedepsită, dacă statul care a ordonat-o reuşeşte să ia suficienţi ostatici din tabăra adversă. Vestul este şantajabil. Serviciile secrete ale statelor autocratice ar putea fi încurajate în mod fatal de asta. Iar regimului Putin îi oferă în plus legitimitate în poziţia sa antioccidentală agresivă, mereu dispreţuitoare faţă de statul de drept. Din această perspectivă este posibil ca victoria omeniei, că despre asta este vorba în contextul schimbului de prizonieri, să se vădească a fi o victorie a la Pyrrhus.