Cine sunt eu și dacă da, câți sunt? Cu această complicată întrebare, filosoful modern Richard David Precht îi invita cândva pe cititorii săi într-o călătorie de auto-cunoaştere.  

Întrebarea a redevenit actuală. După luni îndelungate de lockdown, oamenii încep să vadă lumina de la capătul tunelului. Lumina unei normalităţi, speranţa unei veri relaxante, la care am visat în multe luni de distanţare şi stagnare.

Mai sunt eu cel de dinainte?

Dar, în momentele de reflecţie, apar întrebările: mai sunt eu cel de dinainte? Sunt eu cel care eram înainte de pandemie? În ce măsură m-am schimbat? Şi cum mă voi descurca în această nouă lume?

Politicienii anunţă cu multă mândrie reducerea incidenţei infectărilor. În Germania, se pare că pandemia este sub control. Un motiv de bucurie nu doar pentru cancelara Angela Merkel şi ministrul federal al Sănătăţii Jens Spahn. 

Dar, dincolo de aceste cifre anonime, individul este deseori uitat. Când este vorba de propria persoană, curba descendentă a incidenţei se reflectă adesea într-o curbă ascendentă a grijilor şi fricilor personale. 

Fără automatisme

Un lucru este cert: drumul în timpul pandemiei a fost anevoios şi stresant. Ieşirea din pandemie este cu atât mai puţin un automatism.    

Ceea ce este valabil nu doar pentru pacienţii cu urmări pe termen lung, aşa numiţii long-COVID pacients sau pentru cei vindecaţi care, potrivit unui studiu publicat de revista britanică de specialitate "The Lancet Psychiatry", se luptă cu probleme serioase provocate de temeri patologice sau schimbări de dispoziţie. Afectaţi sunt şi cei care suferă în urma violenţelor domestice sau au trecut prin alte traume în izolare.

Plăcerea unui ritm de viaţă mai lent

Ce se întâmplă, de exemplu, cu copiii, care luni întregi au renunţat la cursuri şi la amicii de la şcoală? Sau, pur şi simplu, cum ne simţim noi, cei care credem că am depăşit cu bine perioada de relaxare şi însingurare? Noi, care ne-am obişnuit cu ritmul de viaţă mai lent, care am fost harnici în home office, dar ne-am şi bucurat să petrecem timp cu noi înşine? Cei care au putut renunţa la nebunia afacerilor şi la ambiţiile profesionale?

Şi pentru aceşti oameni, ieşirea din pandemie nu este presărată cu automatisme. Studii  ştiinţifice sau date publicate de casele de asigurări atestă că pandemia a afectat grav psihicul multora. Tendinţa către depresii a devenit un fenomen extrem de răspândit. Care va persista şi după dispariţia virusului.

Nu este acceptabil ca în Germania perioada de aşteptare pentru a beneficia de psihoterapie ambulantă să ajungă la 22 de săptămâni, după cum anunţă "Asociaţia Psihoterapeutelor şi Psihoterapeuţilor". 

Lumea s-a schimbat

Politicienii nu au acţionat pentru a extinde oferta de consiliere. La fel şi în cazul marilor instituţii, unde se constată revenirea la vechile obiceiuri, după principiul "business as usual". Un exemplu pentru acest prost obicei larg răspândit este apelul patronatului adresat angajaţilor, de a reveni cât de rapid la birou.

Angajatul până mai ieri lăudat pentru flexibilitatea de care a dat dovadă încearcă să se dumirească. Şi cu el şi ceilalţi care constată că după pandemie nu este nici pe departe la fel ca înainte de pandemie. Nu doar noi ne-am schimbat, ci şi lumea din jurul nostru. Noua organizare a muncii, binefacerea comunicării digitale şi concentrarea regională nu trebuie degradate la rolul de victime ale pandemiei. Ele trebuie să devină o parte din remodelata lume şi din reproiectata noastră viaţă.

Să începem astfel: să ne inspirăm din noua realitate! În caz contrar, toate victimele luptei cu coronavirusul au fost zadarnice.