Tineri arși de vii (Clubul Colectiv), prunci din incubatoare mistuiți de flăcări (maternitatea Giulești), adolescenți care își ostoiesc dramele prin consumul de droguri plătite cu banii pe care îi primesc de la părinții lor care lucrează în străinătate și pun euro lângă euro pentru a-și întreține copiii rămași la bunici ori la rude apropiate, pierzania la colțul străzii a tinerilor care nu au reușit să-și găsească un loc de muncă după ce au evadat din satele și comunele de baștină, toate acestea și multe altele reclamă o fărâmă de empatie, un sâmbure de preocupare din partea guvernanților din arealul politic dominat de interese personale, de impostură și demagogie în contul hidos al lui „Lasă-i să moară proști!“.
Niciodată, în cei 33 de ani de la executarea cuplului Ceaușescu, răspunsul politic la problemele grave ale României profunde nu a fost atât de absent ca în dictatura lui Dragnea și ulterior în comcubinajul contra naturii PSD-PNL.
Bătrânii legați de paturi, bătuți, înfometați, plini de escare și răni, năpădiți de ploșnițe, obligați să muncească, cerșind mâncare și bani, lipsiți de tratamentele medicale prescrise sunt victimele nu doar ale patronilor ticăloși ai azilelor din Voluntari și Afumați, ci și ale sistemului de protecție și asistență socială care sifonează zeci, dacă nu sute de milioane de euro din bugetul de stat.
Recurs la memorie
Ceea ce se petrecea în „azilele groazei“, cum le-a numit presa, ne aduce aminte de orfelinatele regimului Ceaușescu în care peste 100.000 de copii erau ținuți nemâncați, legați de paturi, îmbrăcați în zdrențe, plini de păduchi și spălați cu furtunul cu apă rece. Jumătate din copiii abandonați în maternități și depuși, ca o marfă, în ghetourile comuniste mureau după câțiva ani. Așa a arătat prima fotografie a României ieșite din comunism pe care presa internațională a livrat-o Occidentului.
După 33 de ani, aceeași fotografie a ororilor pe care de data aceasta le-au îndurat bătrânii din cele trei azile private din județul Ilfov oripilează societatea românească și opinia publică internațională. Cazurile nu sunt izolate. În februarie, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe cămine de bătrâni din Galați și Satu Mare, unde au găsit produse alimentare expirate și condiții de igienă precare. Amenzile aplicate au totalizat doar câteva mii de lei, în situația în care neregulile constatate de inspectorii ANPC puneau în pericol sănătatea bătrânilor și a persoanelor cu dizabilități din azilele respective. O nouă legislație în domeniul stabilimentelor care țin de protecția socială ar trebui să pună pe primul plan o majorare usturătoare a amenzilor aplicate în cazurile de nerespectare a normelor impuse căminelor de bătrâni și caselor de copii.
Cazul „Colectiv“ revine în actualitate
Potrivit anchetatorilor, „începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică“.
Dincolo de arestarea patronilor și administratorilor celor trei azile din Voluntari și Afumați, vinovățiile la nivel politic sunt ascunse sub preșul bicolor al guvernării PSD-PNL. Cazul „Colectiv“ revine în actualitatea dramatică a acestor zile și arată cu degetul mai mulți miniștri PSD care au atribuții în gestionarea problemelor grave cu care se confruntă sute de mii de români pentru care protecția socială e vânare de vânt.
Lacrimile de crocodil ale lui Marcel Ciolacu
Scriu acest text sub imperativul unui rechizitoriu jurnalistic al cărui subiect este răsfățul ingratitudinii, al indiferenței și demagogiei politicienilor care sunt implicați în cazul „azilelor groazei“. În România sunt aproape 870.000 de persoane cu dizabilități, din care aproape 80.000 sunt copii. Cele mai numeroase sunt persoanele încadrate în grad accentuat de handicap, dintre care o bună parte, cu precădere vârstnici, sunt internate de aparținători în cămine de bătrâni de stat sau private.
După ședința de guvern de vineri, premierul Marcel Ciolacu s-a arătat în fața presei consternat și năpădit de lacrimi de cocodil: „am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, așa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă. Oameni în vârstă, oameni bolnavi și vulnerabili, care în loc să fie ajutați au fost, efectiv, torturați. Eu, personal, vă spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă“.
Înțelegem de aici că Ciolacu a fost mult prea impresionat de stenogramele procurorilor de la DIICOT pentru a le parcurge până la capăt. E drept că premierul a cerut demiterea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi a Agenţiei judeţene Ilfov, dar nu a suflat nici un cuvânt despre culpa ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Gabriela Firea ori a ministrului Muncii și Solidarității Sociale Marius Budăi. Să aibă tăcerea lui Ciolacu vreo legătură cu carnetele PSD ale lui Firea și Budăi? Sau, în plus, cu insigna PSD a ministrului Sănătății Alexandru Rafila, care a declarat într-o conferință de presă după ședința de guvern că „ministerul Sănătăţii are atribuţii în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor igienico-sanitare în toate aceste instituţii de îngrijire“ și că va cere un raport asupra controalelor pe care le-a efectuat Inspecția Sanitară de Stat în azilele groazei. De ce n-a făcut-o până acum? De ce trebuie să facă presa treaba inspectorilor care nu au catadicsit să raporteze corect superiorilor încălcările normelor de igienă din stabilimentele pentru bătrâni, pentru copiii din orfelinate ori pentru persoanele cu dizabilități?
Virusul șpăgii infectează și sistemul protecției sociale
Cel mai mediatizat personaj politic în legătură cu atrocitățile la care erau supuși bâtrânii și persoanele cu handicap din azilele din feuda primarului orașului Voluntari Florentin Pandele și din căminul din Afumați a fost și este și acum ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse Gabriela Firea, care aruncă de pe acum buzduganul care să-i asigure la alegerile locale din 2024 șefia primăriei Capitalei: „Consider că este o luptă pentru Primăria Capitalei, că USR București dorește să îl mențină pe Nicușor Dan“, a spus Firea, pentru care a fost creat cu dedicație ministerul cu un nume pe cât de pompos, pe atât de rupt de realitatea României profunde.
Protectoarea familiei tradiționale și finanțatoarea din bani publici a Catedralei Mântuirii Neamului, cât timp a fost primar general, a declarat că în cazul în care se vor adeveri vinovăția sa și culpa soțului Florentin Pandele, care păstorește de 23 de ani orașul Voluntari, vor renunța la politică: „Îmi dau și eu demisia de la Minister, își dă și soțul meu demisia de la primărie și ieșim complet din viața publică. Deocamdată este un linșaj mediatic“.
Nu, doamna G. Firea, nu este un linșaj mediatic, ci rezultatul unor investigații jurnaliste de-a lungul mai multor luni, care au dezvăluit cum bătrânii fără apărare din azile au trecut prin chinuri greu de imaginat pentru că instituțiile din zona protecției sociale, din zona „familiei“, din zona „egalității de șanse“ de a muri de moarte bună nu și-au făcut datoria. E absurd să ne imaginăm că ministerul Familiei, ministerul Muncii ori ministerul Sănătății nu au știut de condițiile inumane în care trăiau bătrânii și persoanele cu dizabilități în azilele unor proprietari ticăloși.
Au fost miniștrii Firea, Budăi ori Rafila măcar o dată într-un cămin de bătrâni? Bag mâna-n foc că nu au fost. S-au mulțumit cu dosarele în care astfel de cămine arătau în poze ca hotelurile de cinci stele și cu procesele-verbale ale subordonaților care prezentau în roz condițiile din aceste cămine. Virusul șpăgii, doamna G. Firea, nu infectează doar sistemul de sănătate, ci și sistemul de asistență și protecție socială, care are o legătură ombilicală cu ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. E un nume prea pompos și, prin extensie, prea permisiv. Faceți o cerere la premierul Ciolacu să elimine tot balastul titulaturii și să rămână doar ministerul Familiei. E simplu: cu cât o denumire are mai multe cuvinte, cu atât transferul de la un cuvânt la altul golește de conținut o sarcină, un proiect, o strategie în slujba oamenilor.