Panica la putere în Germania
10 decembrie 2019
"Vreau să începeți să vă panicați, să vă fie frică. Casa noastră arde". Cuvintele pe care Greta Thunberg le-a rostit la începutul anului la Davos se vor regăsi cu siguranță pe lista celor mai importante citate ale anului 2019.
Rareori se întâmplă ca cineva să cuprindă în cuvinte atât de puține spiritul vremurilor. Iar mii și mii de tineri parcă abia așteptau semnalul de start pentru a face în cele din urmă ceea ce trebuie făcut: să iasă în stradă și să strige cu putere împotriva schimbărilor climatice provocate de om.
În Germania, chiar mai mult decât în alte țări europene, se pare că exemplul tinerei activiste de mediu din Suedia a rezolvat definitiv o tensiune acumulată în timp. S-a pus în mișcare o adevărată avalanșă de proteste și indignare, mătrășind tot ceea ce îi stă în cale. În Germania, panica s-a instalat la putere, trăgând politica după ea.
E musai să "faci ceva"
Tot mai multe orașe germane declară așa-numita 'stare de necesitate climatică'. La fel a procedat în urmă cu doar câteva zile și Parlamentul European, care a declarat 'starea de necesitate climatică în UE'. Acest lucru nu are urmări pozitive asupra climei. Scopul demersului este altul: să creeze un climat social. Mai precis spaimă. Panică.
Cea mai recentă contribuție la valul de frică este un raport al organizației de mediu Germanwatch. Potrivit acesteia, Germania este a treia țară cea mai afectată de evenimentele meteorologice extreme din întreaga lume.
Germanwatch admite că indicele ei nu permite formularea unei concluzii privind impactul schimbărilor climatice asupra evenimentelor observate și că analiza are unele 'inexactități statistice'.
Important este însă avertismentul: iată, temperaturile în creștere au făcut ca, în viitor, apariția unor evenimente meteorologice extreme să fie mai probabilă. Nu se spun prea multe lucruri, dar se face atmosferă, răspândindu-se o anxietate difuză.
Frica, pe de altă parte, nu este de obicei un sfetnic bun. Când o persoană intră în panică, rareori ia decizii bune. Cu atât mai puțin o societate. Într-o democrație, deciziile politice ar trebui luate pe baza unor argumente raționale. Un climat de frică este diametral opus rațiunii. În cazul de față, argumentele sunt utilizate pe post de sprijin numai dacă servesc scopul.
Clima și vremea
Un exemplu: celor care în timpul valurilor de frig (da, acestea încă mai există) întreabă unde este încălzirea globală, li se explică diferența dintre climă și vreme. Mai precis, dacă urmează două veri secetoase și calde consecutive, ele sunt fără îndoială semne ale schimbărilor climatice accelerate.
Încă un exemplu: activiștilor climatici le place să își bazeze presupunerile privind efectele schimbărilor climatice pe constatări științifice aparent irefutabile. Însă, când un reputat climatolog precum Hans von Storch afirmă că "totul este amestecat și exagerat", integritatea sa științifică este imediat pusă la îndoială.
Așteptări exagerate
Desigur, acest lucru afectează și partidele politice din Germania. În timp ce activiștii climatici dau literalmente de pământ cu partidele tradiționale, la umbra acestor mișcări, Verzii se bucură de cote record de popularitate.
Un nou conflict se arată la orizont: în cazul în care, într-o bună zi, vor reveni la putere, Verzii și alegătorii lor vor constata că în viața reală așteptările mari pe care le-au stârnit nu sunt fezabile. Iar rezultatele vor fi următoarele: dezamăgiri, furie, mai multă teamă.
Desigur, se poate și chiar ar trebui să existe dezbatere în contradictoriu privind politica vizând clima. Și, desigur, activiștii climatici apelează și la argumente foarte bune.
Însă politica privind clima trebuie să fie ceea ce politica ar trebui să fie întotdeauna: o provocare socială, stimulată de credința în puterea argumentului mai bun.
Schimbările climatice sunt un subiect prea important pentru a-l lăsa doar în seama activiștilor climatici. Temerile lor ar trebui luate în serios, la fel și alte temeri ale multor grupuri sociale. Însă a te lăsa dominat de temerile unui singur grup nu este o opțiune bună.