Pe 28 octombrie, birourile electorale de circumscripţie au constatat rămânerea definitivă a candidaturilor pentru alegerile parlamentare de la 1 decembrie.
Conform celui mai recent sondaj de opinie realizat de INSCOP, PSD se află pe primul loc în intenţia de vot cu 30,2% urmat de AUR cu 21,4%, PNL cu 13,2%, USR cu 12,7% și SOS România cu 8,1%.

Dacă rezultatul alegerilor parlamentare va fi apropiat măsurătorilor sociologice, partidul condus de Marcel Ciolacu are două variante de a forma următorul guvern, fie cu PNL și USR, fie cu AUR, deși liderul PSD jură că nu va face sub nici o formă o alianță de guvernare cu partidul condus de George Simion. Propulsarea lui Simion pe locul doi în primul tur al alegerilor prezidențiale, în bună măsură prin scoaterea din joc a Dianei Șoșoacă printr-o decizie în afara legii a Curții Constituționale, l-ar catapulta cu ușurință pe Ciolacu în scaunul de la Cotroceni. Un personaj care, printre altele, nu știe politică externă nici cât slova abecedarului.

Din decembrie 1989, cu câteva excepții, între care cap de listă e Ion Iliescu, nici un președinte nu a fost locomotivă pentru partidul pe care l-a condus. Partidele au avut mereu scoruri mai mari la alegerile parlamentare decât liderii acestora la alegerile prezidențiale. În actualele campanii electorale, pentru parlament și președinte, dacă ne luăm după sondaje, doar George Simion trage după el partidul.

PSD rămâne un partid clientelar

La alegerile parlamentare din 20 mai 1990, în „Duminica Orbului“, FSN a obținut un scor halucinant, dar explicabil, de 67% din voturi. Temerile maselor, născocite și întreținute de foștii demnitari comuniști și de fosta Securitate că liberalii și țărăniștii vor să vândă țara Occidentului, sistemul clientelar moștenit din comunism, figura lui Ion Iliescu drept tătuc al neamului, promisiunile că mamuții industriali nu își vor închide porțile, toate acestea au condus la un parlament monocolor dominat de clienții regimului.

În timp, actualul PSD s-a statornicit în jurul a 30% din electorat, cu un vârf la alegerile parlamentare din 2016 de 45,6% și un minus de 28,9% la scrutinul din 2020.

Monstruoasa coaliție din 2012 dintre PSD și PNL (USL) a dominat Parlamentul în fața unei opoziții aproape inexistente. Toate legile au trecut prin legislativ fără nici o opreliște. A fost intervalul în care USL, având majoritatea calificată de două treimi, ar fi putut să inițieze revizuirea Constituției, promisă de partide în majoritatea campaniilor electorale. Cea mai importantă modificare ar fi trebuit să fie reforma Curții Constituționale, mai exact depolitizarea paznicului Constituției, dar nu s-a vrut, pentru că fiecare guvernare, de orice culoare politică, și-ar fi tăiat creanga de sub picioare.

Și totuși, cum se face că PSD domină detașat scena politică, cu câteva pauze, de trei decenii și jumătate? Partidul fondat de Iliescu a livrat de-a lungul anilor Justiției cei mai mulți politicieni corupți. Cei mai mulți demnitari care au făcut pușcărie sunt social-democrați, începând cu Adrian Năstase și Liviu Dragnea. Pe cei mai mulți funcționari de cumetrie îi găsim tot la PSD.

Întrebarea e cu atât mai legitimă având în vedere că din decembrie 1989 o bună parte a generațiilor de tineri nu au putut sau nu au vrut să găsească veriga slabă a pesedismului. Pe de altă parte, cei mai mulți pensionari care formau bazinul electoral al PSD nu mai sunt. Social-democrații lui Dragnea, Dăncilă, Ciolacu, pentru a numi doar ultimii președinți ai partidului, au știut să pună stăpânire pe puterea din teritoriu prin baronii de teapa lui Mazăre sau Oprișan. Cât au fost la guvernare, au virat milioane și milioane de euro pentru construirea de biserici, fapt ce a condus la concubinajul a numeroși preoți cu partidul stat. Ne aducem aminte cum unii slujitori ai BOR, mai ales de la sate, se puneau în fruntea enoriașilor și mergeau în coloană la urnele de vot. În plus, liderii partidului s-au aflat tot timpul în mijlocul miilor de pelerini la biserici cu icoane și moaște făcătoare de minuni.

PNL e tributar unei lipse acute de lideri

Spre deosebire de PSD, Partidul Național Liberal a fost măcinat de nenumărate sciziuni de-a lungul a trei decenii și jumătate de la reînființare. Prima traumă pe care a suferit-o partidul Brătienilor a fost ieșirea din Convenția Democrată în 1992 pe mâna președintelui Radu Câmpeanu, în urma căreia liberalii nu au atins pragul pentru a intra în parlament.

Din toți președinții pe care i-a avut PNL, doar patru nu au migrat și la alte partide. Cap de listă e Radu Câmpeanu care, după excluderea din PNL, s-a înscris în Alianța Național-Liberală Ecologistă și ulterior în Partidul Alternativa Verde-Ecologistă, două partide de buzunar.

Prima cauză pentru care liberalii nu au reușit să construiască un pol puternic de dreapta este lipsa unor lideri de forță care să tracteze partidul și să câștige electoratul. E suficient să ne uităm la președintele PNL Nicolae Ciucă pentru a vedea declinul liberalilor pe scena politică. E grăitor faptul că un aventurier în persoana lui Crin Antonescu nu numai că a condus partidul, dar a fost și președintele interimar al statului din partea USL pe perioada suspendării din funcție a lui Traian Băsescu.

PNL nu a știut sau nu a vrut să recruteze personalități marcante din societate. Unii intelectuali de prestigiu cu convingeri liberale nu vor să se implice în politică din cauza corupției și a păienjenișului clientelar. Dar sunt și persoane publice cu convingeri liberale, pregătite politic, dispuse să intre și să lupte în arena politică pentru a încerca să facă curățenie din interior. Nu ar trebui decât să fie promovate pentru a convinge electoratul, mai ales pe cel absent de la vot, că demagogia, manipularea, programele electorale uitate în sertare, lipsa de comunicare a aleșilor cu alegătorii pot fi, dacă nu eliminate, măcar diminuate.