În schimb, sunt trecute cu vederea compromisurile de la nivelul justiției, lipsa de apetit a procurorilor anticorupție, rămânerile în urmă ale procurorilor anti-mafia, legislația precară și mai ales granița difuză în care politicul și justiția se întâlnesc.

Această frontieră laxă a devenit foarte vizibilă zilele acestea când Direcția Națională Anticorupție (DNA) le-a trimis procurorilor din toată țara o adresă prin care le recomandă să ceară în instanță încetarea proceselor penale ca urmare a deciziilor Curții Constituționale privind prescripția. O idee care nu merge neapărat în siajul legalist. De altfel, în fruntea procurorilor anti-corupție a fost numit  cel care l-a salvat pe fostul premier Nicolae Ciucă de acuzația de plagiat printr-o piruetă în favoarea omului politic. Pe urmă, magistratul a fost răsplătit: Marius Voineaga  ajuns procuror șef anticorupție fără să aibă de partea sa mari victorii și cu diplome universitare luate la instituții precare.

Raportul Comisiei Europene amintește că a fost adoptată o ordonanță de urgență a guvernului pentru a clarifica termenul de prescripție, dar că lucrurile au întârziat suficient de mult încât multe cazuri de corupție au fost închise și unele condamnări au fost anulate. Bruxelles-ul consideră însă că în România se poate vorbi despre „un bilanț pozitiv” pe drumul combaterii corupției, inclusiv „în cazuri la nivel înalt”. Documentul nu argumentează prin cifre sau exemple, fiindcă nu ar fi în favoarea Bucureștiului. Practic, în ultimii ani, marile dosare de corupție aduse la lumina zilei sunt rare, iar noua conducere a DNA are deja înclinații generoase dedicate celor anchetați. 

Apoi, aceeași filosofie legislativă pe care altădată Comisia Europeană o criticase sub guvernarea Dragnea prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), acum o laudă: „sistemul judiciar a suferit o revizuire completă prin intermediul legilor justiției revizuite. Aceste modificări constituie un progres semnificativ în vederea consolidării independenței judiciare”.

Concluzia Comisiei Europene este că justiția e independentă și funcțională, chiar dacă totul e mult mai relativ și chiar dacă adaugă că trebuie finalizat procesul de luare în considerare a recomandărilor Comisiei de la Veneția în cazul legilor justiției.

Dacă la această notă, care nu e de subsol, se adaugă și celelalte câteva observații negative, echilibrul Raportului se schimbă. Astfel este criticat faptul că nu a fost modificată legislația privind TVR și Radio România Actualități și nu e asigurată conducerea și independența editorială a serviciilor publice de media. Documentul mai menționează că transparența finanțării mijloacelor de informare în masă, în special a mijloacelor audiovizuale de către partidele politice, „nu s-a îmbunătățit în mod semnificativ”, iar amenințările, hărțuirile și violența împotriva jurnaliștilor „rămân o problemă”. Pe scurt, presa nu e cu adevărat independentă.

În zona criticilor este plasată și incapacitatea Legislativului de a asigura consultări publice efective înainte de adoptarea unor legi, dar și nedefinirea prin lege a lobby-ului parlamentar. Documentul mai cere acreditarea unei instituții care monitorizează drepturile omului ținând seama de principiile ONU de la Paris. Guvernul amână, de fapt, să decidă între cele două instituții care sunt în joc: Avocatul Poporului și Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDo).

Citit printre rânduri, Raportul Comisiei Europene arată că presa nu e liberă, că parlamentul funcționează deficitar, că drepturile omului nu sunt monitorizate cu claritate de nicio instituție, iar justiția chiar dacă e considerată parțial reformată, are destule lacune. Altfel spus, statul de drept nu funcționează în România, dar Bruxelles-ul nu vrea să deranjeze prea mult Bucureștiul, fiindcă îi apreciază loialitatea în raport cu Ucraina.