Reunificarea națiunii maghiare a început din 2010 cu explicația că doar statul are granițe, națiunea nu. De Ziua Trianon-ului  e un pretext bun pentru reluarea discuției. României nu-i place, dar se folosește de aceeași definiție. (Re)Unirea României cu Republica Moldova devine pentru mulți o necesitate istorică, din cauza războiului din Ucraina, iar de o parte și de alta a Prutului continuă să se facă sondaje, pentru a vedea cât mai e până când vor exista susținători majoritari pe ambele maluri.

În vreme ce oficialii de la Budapesta mizează pe „conștiința misiunii unei națiuni amăgite”, potrivit exprimării istoricului Paul Lendvai, relațiile București-Chișinău sunt dezvoltate pe ideea „viitorului comun” din Uniunea Europeană. În primul caz, contează trecutul, în cel de-al doilea se vorbește despre viitor și se camuflează istoria. Maghiarii vor să reconstruiască modelul virtual al stăpânirii lor din perioada Imperiului Austro-Ungar. Românii vor să refacă, tot virtual, spațiul pe care l-au avut între cele două războaie mondiale. Pe scurt, ambele națiuni vor să-și extindă influența spre granițele cele mai largi pe care le-au avut vreodată. 

Între ele există diferențe culturale, politice și mai ales etice. Budapesta folosește importante resurse materiale pentru dezvoltarea comunităților maghiare din Bazinul Carpatic, sub stindardul iliberalismului și naționalismului zgomotos. Bucureștiul reușește tot mai mult să mute Chișinăul de pe orbita Moscovei, dar face mișcări fine, fără trâmbițe, fără piruete în trecutul interbelic, prin apropieri convenite cu marile capitale occidentale și prin fandări ferme, chiar dacă discrete. Așa că peste Prut se țese o armură solidă de conexiuni, energetice, cibernetice, strategice, defensive, economice. Discursul „două state, o singură națiune” nu se mai aude, fiindcă totul e înglobat în ideea mai largă de Europa. Unioniștii febrili și periculoși au fost dați la o parte din această ecuație. Se discută despre unire în termeni reci, ca și cum niciuna dintre părți nu ar fi interesată, dar măsurătorile sociologice continuă și sunt analizate atent. În același timp, tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova vor să obțină cetățenia română și s-a ajuns la situația, probabil, nemaiîntâlnită, în care președinta republicii are cetățenia statului vecin și aproape toți membrii guvernului de la Chișinău au cetățenie română. Ei sunt reprezentativi, fiindcă peste un milion de moldoveni au primit deja cetățenia română.

În curând, mai mult de jumătate din mica republică de peste Prut va fi formată din români și atunci probabil că va fi schimbată strategia. Deocamdată, nu doar judecătorii Curții Constituționale din R. Moldova sunt români, ci și șefii instituțiilor de forță au în marea lor majoritate pașapoarte românești în buzunare. Marele summit din Republica Moldova, unde au fost 45 de șefi de stat sau de guvern, ar fi fost greu de organizat fără sprijin din partea omologilor lor din București.

După 2010, Bucureștiul i-a încurajat pe moldoveni să ceară cetățenia română, iar Budapesta pe maghiarii din Transilvania și din restul Bazinului Carpatic să solicite pașaport unguresc. Odată cu aceste încrucișări au început și campaniile electorale transnaționale, cu mesaje naționaliste, cu promisiuni care duc la situații complicate, cu schimbări ale jocului democratic și combinații periculoase. Au fost aranjamente făcute în oglindă de București și Budapesta. În acest fel, fiecare putea să-și protejeze națiunea din afara granițelor și să-și extindă puterea, combinând frica celor din afară cu dorința de putere a celor dinăuntru. 

Eșarfa premierului Viktor Orban cu harta Ungariei Mari expusă la meciuri de fotbal sau în ieșirile lui politice și alte gesturi ostentative ale oficialilor de la Budapesta în pelerinajele lor prin Transilvania scot la iveală nu doar frustrarea istorică a Budapestei, ci și constrângerile ei actuale. Ungaria este izolată de lumea bună și se pierde tot mai mult în triunghiul Rusia-China-Turcia. Ungaria recade în trecut. În schimb, România se aruncă în viitor, chiar dacă nu-și poate stăpâni prezentul. Între ele, crește nemulțumirea oamenilor afectați de problemele economice, se extinde extremismul alimentat de războiul hibrid și suveranismul născut din mizeria istorică a acestor mici state de la marginea continentului.