Consiliul Național al Audiovizualului va lua în discuție mâine emisiunea RTV care a avut ca subiect sinuciderea jurnalistei Iulia Marin, dar între timp, într-o „poziție oficială” postată în deschiderea site-ului său, RTV susține pe același ton agresiv că „reclamația la CNA și petiția semnată de către cadrele Soroşiste au scopul de a obliga România TV să-l cenzureze pe Victor Ciutacu” în „investigația” pe care acesta ar pregăti-o pentru a arăta cine e de vină pentru moartea Iuliei Marin.
Împotriva atacurilor RTV a fost iniţiat un Apel de către redacţia Libertatea împotriva discursului practicat de postul de televiziune România TV, care „incită la ură şi discriminare faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală". Documentul a fost semnat deja de Colegiul Medicilor, de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie și de peste 2.000 de redacții, asociații medicale, ONG-uri și personalități civice.
Apelul interoghează retoric Consiliul Român pentru Publicitate și International Advertising Association, care autoreglementează etica în publicitate, dacă în codurile lor de responsabilitate socială este prevăzută asocierea cu posturi tv care incită la discriminare. Altfel spus, li se sugerează acestor asociații să se delimiteze de RTV și să le ceară companiilor care alimentează cu bani din publicitate această televiziune să o boicoteze.
Textul Apelului solicită Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să facă ceva pentru a opri și pedepsi violența și calomnia, fiindcă „dacă nu ne ridicăm vocile acum, pentru a proteja memoria unui om care nu se mai poate apăra, atunci când merită să vorbim?”
Comunicatul oficial al RTV persistă în teza falsă că „Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (așa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai că... a fost ajutată să se sinucidă”. RTV îl acuză pe Cătălin Tolontan, redactorul șef al cotidianului Libertatea, că i-a dat voie Iuliei Marin să-și facă mai departe meseria, ca și cum oamenii care suferă de probleme psihice ar trebui trimiși acasă sau, în cel mai fericit caz, marginalizați, ca și cum ei n-ar mai fi în stare să-și facă meseria.
În dezbaterea privind necesitatea închiderii RTV după modelul OTV, Cătălin Tolontan este însă de partea celor care consideră mai importantă libertatea de expresie, cu toate că, așa cum argumentează Alina Mungiu-Pippidi, există cel puțin cinci motive pentru retragerea licenței acestei televiziuni care ani de zile a făcut jocuri murdare.
În România, televiziunile de știri sunt lăsate de ani de zile să discrimineze, să facă propagandă antidemocratică sau, în ultimul an, inclusiv pro-rusă de un CNA indulgent, în care interesele politice, de afaceri și personale se suprapun. Algoritmul politic va domina și data aceasta decizia în cazul RTV, unde liderii PSD merg ca la ei acasă. Apoi, discriminarea și discursul urii fac parte nu doar din istoria noastră destul de recentă, ci și din instrumentarul puterii. România a avut președinți, premieri și miniștri de Externe care voiau să-i trimită pe romi în deșert sau îi defineau ca „autiști” pe cei care criticau țara în afară. Cine se poate aștepta deci la reacții clare din partea puterii?
Marginalizarea se face în România de sus în jos, prejudecățile și stereotipurile sunt cultivate pe verticala puterii și poate că nu e de mirare că aproape 70% dintre români nu ar fi de acord să locuiască împreună cu o persoană care suferă de o boală mintală, că 45% nu ar fi de acord să aibă un coleg de serviciu care suferă de tulburări psihice de comportament, că 85% dintre români admit că persoanele diagnosticate cu astfel de afecțiuni sunt discriminate la locul de muncă, în relație cu băncile, cu sistemul educațional, în sistemul medical și în relație cu administrația publică (IMAS, 2017).
În plus, o cercetare făcută de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD, 2021) arată că primele trei categorii de elevi cele mai susceptibile la discriminare sunt elevii de etnie romă (53%), elevii cu probleme de greutate (51%) și cei cu dizabilități psihice (ADHD, sindrom Down, etc) (45%).
O țară în care bolnavii psihici sunt adesea aruncați pe străzi, priviți ca niște paria, iar stigmatizarea pacienților și abuzurile față de persoanele cu tulburări psihiatrice nu s-au schimbat foarte mult față de anii negrii ai comunismului, când psihiatria era instrumentată politic, tinde să devină un mare azil. Un azil în care puterea politică prin pârghiile ei de influență propagă ura și disprețul public.