Este incredibil ca un om politic de la București, un pretendent la președinție, votat majoritar pe 4 mai 2025, să nu vadă pericolul rusesc, ba chiar să-l salute. Nu s-a mai întâmplat așa ceva de la Iliescu încoace.

Teama, mefiența de ruși a românilor le-a menținut și întreținut instinctul de supraviețuire. S-a accentuat începând cu Războiul de Independență din 1877-1878, când aliatul rus drept „mulțumire” că l-am salvat la Plevna ne-a răpit cele trei județe din sudul Basarabiei anexate la 1812 cu întreg teritoriul „dintre ape” și recuperate, cele trei județe, în urma Războiului Crimeii la 1856.

Nenorocirile pe care ni le-a pricinuit puterea rusească de la Răsărit sunt nenumărate, comunismul încă ne este viu în memorie. Dar nu la toți.

Trăim o uluitoare răsturnare a valorilor fundamentale: pericolul rusesc pe semne nu mai contează pentru românii care l-au votat pe George Simion: rușii sunt departe, cauza ucraineană nu e problema noastră, Basarabia amenințată de Putin? – a se slăbi!

Fanii AUR nu sunt interesați de istorie, de criza de securitate din proximitate, de apartenența la NATO și la Uniunea Europeană.

Știu că simplific, spunând asta. Știu că, dacă i-am lua la bani mărunți, dacă am iniția „dialoguri punctuale” cu acești oameni, mulți dintre ei vor nega că ar fi pro-Putin. „Este o interpretare abuzivă”, mi-ar replica ei, pentru că de fapt sunt supărați pe Iohannis, fostul președinte, pe clasa politică de la București, care își bate joc de ei, supărați pe corupția din instituții, cu birocrația umflată până la refuz, pe pensiile alea speciale nesimțite ale generalilor și foștilor securiști, exasperați de prețurile mari și veniturile mici, supărați pe jalea din spitalele de stat, pe sărăcia provinciei, pe câte și mai câte...

Revolta românilor e îndreptățită. Tragedia este că au ales să-și canalizeze frustrările pe un jgheab greșit, catastrofal pentru țară, pentru că va conduce la dictatură, la prăbușire economică și la „închinarea” României rușilor – una mascată, perfidă, infiltrată.

E greu de înțeles (deși nu imposibil) cum într-o epocă a informațiilor deschise și a culturii fără frontiere, atâția concetățeni ai noștri preferă să paraziteze pe tik-tok, decuplându-și discernământul, necultivându-și spiritul critic. România e țara cu cel mai mic consum de carte din Uniunea Europeană pe cap de locuitor, o spun statisticile oficiale.

Poate fi dărâmată o țară din interior?

Întrebarea sună ca la Radio Erevan și răspunsul este același: „Poate, dar ar fi păcat.” Sau, într-o altă formulă: „Fiecare (om, stat...) își face singur răul de care are nevoie.”

Parcă am trăi într-un remake despre sfârșitul anilor ‘30, când Europa era cuprinsă, țară după țară, de molima extremismului și a naționalismului rânced. Cu deosebirea totuși că, în epoca noastră, ascensiunea extremismului în România și-n alte state europene a fost și este alimentată de Rusia, care a pornit un război total împotriva Lumii libere – „hibrid” în Vest și sângeros în Ucraina.

Influența nocivă a Moscovei e mult mai mare acum, pentru că folosește tehnologii occidentale avansate, Internetul, rețelele de socializare, roboți digitali care îți pătrund sub așternut și în fiecare cută a creierului pentru a te turmenta, a-ți lua mințile, a-ți distorsiona identitatea, a-ți perverti valorile fundamentale – un „experiment Pitești” la scară planetară.

Din dezbaterile electorale de dinaintea turului I au lipsit temele grele, nu s-a discutat aproape deloc despre imensul deficit bugetar al României, despre criza de securitate, despre războiul din preajma noastră.

La turnirul candidaților de la TVR, e drept, s-a pus o întrebare vizând o situație ipotetică, dar foarte posibilă: ce veți face dacă președinta Maia Sandu va cere ajutor militar României în fața unei iminente invazii rusești? Au urmat răspunsuri formale, previzibile, de genul: consultări cu NATO, citirea Constituției... răspunsuri care nu angajează sub nicio formă capacitatea statului român de a răspunde unor crize majore imediate.

George Simon, atent sfătuit, a lipsit de la dezbaterile TV, pentru a evita întrebările incomode, păstrându-și astfel aura de mister și... decență pe fundalul „bălăcărelii” celorlalți candidați. Dar a fost citat copios de presă, înainte, cu declarații că trebuie tăiat orice sprijin pentru Republica Moldova, că e un „stat separatist”, că dacă Rusia o va ataca, cum a atacat Ucraina, România nu se va implica în Moldova, că nu e războiul României.

Votul românilor din Basarabia

Cum poate fi ales președinte al României un om politic care are interdicție în Republica Moldova și în Ucraina? Adică în țările de care depinde crucial securitatea României, „amortizarea” undei de șoc generate de agresiunea rusă?

Ce va face Moldova, aflată în pragul începerii negocierilor de aderare la UE, dacă sprijinul României va înceta? Cum vom rezista presiunilor Rusiei, dacă un președinte izolaționist de la București și o guvernare care-i va fi fidelă ideologic va decide sistarea livrărilor de energie pe malul stâng al Prutului, dacă toate proiectele de infrastructură angajate de București și Chișinău – poduri, rețele electrice, autostrăzi etc. – vor fi stopate, pentru a nu „supăra” Rusia?

În sfârșit, ce șanse avem să păstrăm direcția pro-occidentală și să nu admitem formarea unei majorități pro-Kremlin după alegerile parlamentare din toamnă, dacă puterea de la București va întoarce spatele Republicii Moldova?

La scrutinul prezidențial din 4 mai au participat 90.851 de basarabeni cu cetățenie română, cu aproape 10.000 mai mulți față de scrutinul din noiembrie 2024. Majoritatea dintre ei, 52,63%%, au votat pentru Nicușor Dan, pe locul doi a ieșit Crin Antonescu – 21,69%, George Simion a obținut 12,47%.

Pe 18 mai, la turul II, avem nevoie de o mobilizare mult mai mare în interiorul Republicii Moldova și în diaspora româno-basarabeană din Occident. E timpul nu doar să profităm de avantajele cetățeniei române redobândite, ci să ne onorăm obligațiile civice, pentru a salva deopotrivă România și Basarabia.

Împotriva nepăsării și inconștienței

În toiul represiunii sălbatice de la Chișinău, din 7 aprilie 2009 și din zilele ce au urmat alegerilor fraudate de guvernarea lui Voronin, represiune soldată cu morți și răniți, am scris pentru Observator cultural un articol, intitulat „Moldova pe tobogan”. Atunci criza a fost potolită datorită intervenției energice a trimișilor de la Bruxelles. După ttei luni au urmat alegeri parlamentare anticipate în Basarabia, pierdute de comuniști.

Nu vrem ca după 18 de ani de aflare în cadrul Uniunii Europene, „pe tobogan” să lunece România, după ce o vom împinge acolo chiar noi, alegătorii români, prin votul nostru democratic sau prin neprezentare: din nepăsare, dezinteres și inconștiență.