„Nu am vrut să răsturnăm guvernul”, a afirmat luni, 26 iunie, Evgheni Prigojin, șeful companiei private Wagner, citat de agențiile de presă, în primul său mesaj public, punând capăt rebeliunii, după ce se ajunsese la doar 200 km de Moscova. Existau însă toate premisele să reușească.

O spune și Alexei Arestovici, fost consilier al președintelui ucrainean: „Răscoala mercenarilor Wagner a demonstrat că în Rusia oricine poate cuceri puterea. Nu prin alegeri libere, ci printr-o lovitură de stat. Să ai la dispoziție două batalioane de mercenari bine pregătiți și foarte hotărâți.”

„Desacralizarea” lui Putin

Capturarea orașului Rostov pe Don de către mercenarii Wagner și „marșul dreptății” către Moscova (comparat de unii cu „marșul asupra Romei”, din 22 octombrie - 29 octombrie 1922, al lui Mussolini), au revelat găunoșenia regimului Putin, au spulberat mitul infailibilității dictatorului rus. S-a produs, așa cum s-a spus, „desacralizarea puterii de la Kremlin”.

Aici îmi vine în minte filmul „Moartea lui Stalin” (2017), regie Armando Iannucci, film care a înfuriat Kremlinul, pentru că era o satiră usturătoare la adresa mecanismului puterii în Uniunea Sovietică. Moartea tiranului în 1953 declanșase o rivalitate oribilă pentru succesiune între membrii biroului politic, care s-a terminat cu executarea lui Beria, șeful KGB, și întronarea lui Hrușciov, provizoriu.

Azi, Kremlinul admite critici la adresa puterii sovietice, recunoaște și chiar poate să condamne Gulagul (Putin l-a elogiat pe Soljenițîn, convertit la panslavism, după întoarcerea sa din exil), dar ceea ce nu acceptă sub niciun chip este ridiculizarea, „desacralizarea” regimului. Filmul „Moartea lui Stalin” a fost interzis spre difuzare în Rusia după o primă proiecție.

Acum „desacralizarea” puterii în Rusia au produs-o nu americanii sau ucrainenii, ci un apropiat al Kremlinului, Evgheni Prigojin, poreclit până nu demult „bucătarul lui Putin”: a băgat groaza în liderul rus, l-a transformat într-o umbră ce rostește propoziții incoerente, în care nu mai crede nimeni.

Putin e slab, a văzut o lume întreagă. Incapacitatea sa de a-și pune în aplicare amenințările viforoase din prima zi a insurecției, când pentru 12 ore dispăruse din spațiul public, ca și Șoigu și Gherasimov, a răzbit din mesajul său împăciuitorist din 26 iunie. Exonerarea mercenarilor Wagner de orice răspundere, chiar și de uciderea celor 12-20 de soldați din trupele regulate care au tras din elicoptere și avioane asupra rebelilor, transmite un semnal de încurajare pentru o schimbare la vârful puterii din Rusia, cel mai probabil la fel, pe cale violentă. E un film cu „va urma”.

Chiar Putin a evocat în primul său mesaj, din 24 iunie, pericolul repetării anului 1917, fără să-și dea seama că lovește în evenimentul fondator al URSS și al regimului său KGB-ist...

Rusia tocmai a trecut de o turnantă a istoriei, cercul se închide.

Prigojin – o alternativă la Putin?

Lumea a urmărit rebeliunea Wagner cu sentimente amestecate. Căderea regimului Putin, indiferent cine o face și prin ce mijloace, ar zdruncina moralul trupelor rusești, le-ar demotiva, ar crea o mare debandadă în mijlocul lor, exact cum a produs revoluția bolșevică, scoțând Rusia din Primul Război Mondial. Rușii sunt reduși la tăcere, opoziția democratică nu există: fie a fost exterminată, ca Nemțov, fie zace în închisoare, ca Navalnîi, fie se află în exil, precum Kasparov și mulți alții.

Grupul Wagner a fost întâmpinat cu entuziasm la Rostov pe Don. Pentru mulți ruși, gruparea lui Prigojin întruchipează speranța, noutatea, schimbarea într-un stat anchilozat, disfuncțional, depresiv.

Doar că interlopul Prigojin e din același „aluat” cu Putin, e „pupilul țarului”. Conduce o armată privată, declarată teroristă de statele civilizate. Un bandit care semnează cu barosul condamnarea la moarte a dezertorilor săi. Refuzul de a lupta, încercarea de a părăsi unitatea, în gruparea Wagner sunt pedepsite cu execuția. Impunitatea și teama de a nu rămâne fără imensele resurse financiare pompate de la bugetul de stat l-au făcut pe „Jenea” Prigojin să pornească împotriva protectorilor săi de la Kremlin, pentru a le demonstra că Wagner e o forță. Momentan, i-a convins.

28 iunie 1940 – 28 iunie 2023. Lecțiile istoriei

Pentru Moldova și celelalte foste republici sovietice lecția e clară: să avanseze cât mai decis spre Occident, să se integreze în NATO și în Uniunea Europeană, pentru a se pune la adăpost de imperiul muribund și imprevizibil al lui Putin, Prigojin și al celorlalți satrapi de la Moscova – o împărăție a arbitrarului și crimei, în care orice șef de trib, ajuns la putere, poate amenința cu arma nucleară. Acum un an și jumătate, când începea invazia rusească în Ucraina, ne-am temut că Moldova va fi următoarea victimă: ocupație militară, represiuni, execuții, refugiu, deportări – tot tacâmul. Ne-a savat rezistența extraordinară a ucrainenilor și sprijinul Occidentului.

Pe 28 iunie 2023 se împlinesc 83 de ani de la raptul Basarabiei și al nordului Bucovinei de către Stalin, cel care împreună cu Hitler declanșa cel de-al Doilea Război Mondial, invadând și împărțind „frățește” Polonia, în septembrie 1939. Atacarea României și a țărilor baltice a fost doar un alt episod al dezastrului în plină desfășurare.

Avem mare noroc că putem vorbi despre acele evenimente ca despre niște tragedii consumate, deși spectrul lor încă ne bântuie.