1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăAmerica de Nord

Scrutinul din SUA și ciocnirea de realitățile americane

Petre M. Iancu
4 noiembrie 2020

A și câștigat Trump, cum pretinde președintele în exercițiu? Și care e, de fapt, marea surpriză a scrutinului din SUA? De ce au greșit, iar, sondajele și ce aflăm din erori despre noi, despre lume și viitorul nostru?

SUA alegeri 2020 Donald Trump și Joe Biden
Imagine: Mandel Ngan/AFP

Că în cursul nopții de marți spre miercuri Donald Trump s-a grăbit să-și declare victoria într-o cursă încă strânsă, înainte de a ajunge definitiv și irevocabil la potou, e, pe de o parte, o condamnabilă greșeală morală și politică. 

Fiindcă pune regretabil sub semnul întrebării legitimitatea unui proces electoral american oricum discutabil, mai ales din cauza alianței adversarului său cu Giganții Tehnologici și cu mass-media militante, care au cenzurat o parte semnificativă a informațiilor negative referitoare la Joe Biden. Și dă apă la moară comportamentului autoritar al liderilor unor țări care, altfel decât SUA, nu dispun de un stat de drept funcțional, cu puteri separate și instanțe de control fiabile.  

Prematur clamata victorie pare, totodată, a fi o manevră tactică abilă. O repetă pe cea de la cumpăna mileniilor, când George Bush i-a smuls in extremis izbânda lui Al Gore, pus în defensivă și de rapida revendicare republicană a victoriei conservatoare în Florida.

Victoria rapid omologabilă a lui Trump

Dar izbânda grabnic de validat obținută de președintele în exercițiu al Statelor Unite se află pe alt teren. Chiar dacă, după numărarea ultimului vot valabil exprimat, Trump ar fi să piardă președinția la mustață, se întrevede încă de pe acum triumful său asupra predicțiilor false ale elitei academice și, nu în ultimul rând, sociologice americane. Care, surpriză mare pentru necunoscători, a vehiculat din nou - pentru a câta oară - sondaje grav eronate. 

Trump își poate omologa încă de pe acum indiscutabilul succes, adjudecat asupra ideologilor unei elite intelectuale aliate cu extrema stânga, cu giganții tehnologici și cu o presă mainstream transformată în militantă gazetă de partid. Căci această alianță a decretat sau și-a asumat pe bază de date rău interpretate un imaginar ecart maxim între Biden și Trump în favoarea celui dintâi și o la fel de imaginară, imensă, victorie democrată, deopotrivă lejeră și covârșitoare.      

Cine plătește oalele sparte?

Ar fi natural ca autorii acestor false predicții și instituțiile pentru care lucrează să-și înțeleagă datoria de a-și asuma derapajul. Cei dintâi ar trebui, firește, să demisioneze și să-și caute de lucru în alte domenii, cei din urmă să-i înlocuiască degrabă cu experți mai competenți.  

M-ar mira ca firescul să se și întrupeze iute. Ideologia-i boală grea. Stânga suferă de ea, așa cum suferă de o acută pierdere a contactului cu realitățile americane, contrazicându-le pe cele decretate de o elită parțial dusă cu pluta, când în cauză e obsesiv vituperatul Trump.

Washington Post ilustrează perfect această impermeabilitate la realități. Cândva prestigios, ziarul din capitala SUA i-a socotit cu o acribie demnă de o cauză mai bună ceea ce a dat drept zecile de mii de minciuni ale lui Trump. Care nu erau, adesea, decât narcisism, hiperbole, ironii, dorințe. În schimb, același ziar le-a propus cititorilor săi, fără jenă, un fals ”fact check”. 

Halucinanta ”verificare” a unor presupuse fake-news a inclus afirmații deformând vădit realitatea, despre opinii și nu fapte sau despre aserțiuni probabil adevărate. Edificator e tratamentul rezervat consecințelor scăpării televizate sugerând o posibilă senilitate a lui Joe Biden. Când candidatul democrat l-a confundat pe micul ecran, în direct, pe rivalul său, probabil cu unul din foștii președinți americani numiți George Bush, Washington Post a reinterpretat aiurea, dar convenabil electoral, realitatea neatenției comise de Biden. Pe care a negat-o. După care, în conformitate cu dorința editorilor, a scos-o din contextul ei lămuritor și a afirmat ca ”fapt”, nota bene, la condițional-optativ, că Biden ”s-ar fi putut” referi la moderatorul George Lopez.    

O eroare care nu i se va imputa prea des unei gazete de doi lei, nu i se poate tolera într-o democrație care se respectă figurilor de proră din lumea presei și unor medii cu pretenția de a fi directori de conștiințe, cum sunt Washington Post, New York Times, CNN sau BBC. 

Cronicizarea delirului ideologic

Refuzul persistent al realității și îndelungata alimentare a unor mituri și iluzii, dimpreună cu demonizarea și delegitimarea unui adversar prezentat stăruitor ca un ”monstru”, îngreunează perceptibil orice trezire la adevăr. Care va deveni prin forța lucrurilor șocantă. Multor democrați le-a trebuit enorm de multă vreme să se adapteze la victoria lui George W. Bush asupra lui Al Gore. Unii n-au putut duce această muncă la bun sfârșit, preferând să poarte lungi bătălii de ariergardă perdante. Nu altfel se vor derula lucurile dacă, așa cum e probabil, Trump chiar ar reuși să se vadă cu sacii unui al doilea mandat în căruță.     

În locul confruntării cu adevărul propriilor neajunsuri și cauzele lor, cu faptele și opțiunea pentru mulți uimitoare, incomprehensibilă și jenantă a unei decisive părți a poporului american, ideologii stângii de peste ocean și aliații lor europeni vor continua să prefere analizei propriului eșec depănarea de vechi mantre. Vor deplânge presupusa ”orbire” a celor pe care Hillary Clinton i-a numit cândva ”deplorables”. Vor regreta leninist nepregătirea pentru revoluție a poporului american. Vor sugera că țara nu e gata să accepte la cârmă progresiști foarte avansați de genul cuplului Biden-Harris, promițând să întoarcă America la era Obama, care anunțase în furtunoasele aplauze ale suporterilor săi utopia potrivit căreia ”ne aflăm la cinci zile distanță de transformarea din temelii a Statelor Unite”.

Abia când praful se va așeza, iar mașinile de spălat creiere vor începe să-și găsească teme noi, democrații vor înțelege că Trump n-ar fi ajuns niciodată președinte, dacă, departe de a-i uni pe americani, cum a promis Joe Biden, partidul lui Obama și Nancy Pelosi nu s-ar fi situat în cu totul alt punct al realității. În fapt, a alunecat spre instigatoarea extremă stângă anti-americană, riscând să devină la fel de toxic și ineligibil ca partidul laburiștilor britanici, condus până nu demult de jalnicul Corbyn. 

Până atunci însă, radicalizările și zâzania, încurajate și de trumpiști, vor continua și vor afecta grav și Statele Unite și pe aliații lor. 

În răstimp, peste ocean unii politicieni vor trece la regrupări tactice. Alții la tehnica pământului pârjolit. Se vor manifesta cu apeluri false la reconciliere și cei mai ipocriți impostori și profitori ai tuturor gâlcevilor. 

Întoarcerea la adevăr și, prin el, la democrație

Apropo de politicieni ipocriți. Nancy Pelosi a amânat ajutorarea americanilor afectați de Covid și înfometați, ca să nu-l avantajeze pe Trump în campania electorală. Nu e clar dacă electoratul s-a răzbunat. Dar e cert că, în caz de pat politic în materie de număr de electori prezidențiali, Pelosi ar putea juca rolul decisiv în determinarea viitorului șef al statului american. Și ea și alții vor încerca, oricum, să se lipească mult și bine de scaunele lor. Iar în acest scop se va perpetua și mințitul de popor la televizor. Or, tocmai manipulărilor publice și demagogiei dezlănțuite le-au spus un nu clar și ferm americanii în acest scrutin. 

Indiferent de locatarul Casei Albe, de gogoșile lui și de compoziția finală a Congresului, care a conferit din nou succese suprinzătoare republicanilor, e clar un fapt. Americanii, care în covârșitoarea lor majoritate și-au pierdut încrederea în presă, s-au săturat până peste cap de praful mediatic care li se aruncă zilnic în ochi. 

Intensa participare la vot a americanilor e, oricine va fi validat ca președinte, un impresionant sufragiu în favoarea greu încercatei democrații a Statelor Unite. Și e o victorie incontestabilă a libertății. Inclusiv a celor care detestă mai aprig decât pe Trump faptul că, în atmosfera de anihilare culturală și de ostracizare socială impusă de stânga militantă, între altele în social media, tot mai puțini consideră că-și pot mărturisi liber și deschis opțiunile politice. 

Așa că nu puțini își defulează la urne frustrarea, după ce au descoperit nu doar asul cărții populiste și conspiraționismele extremei drepte, nu mai puțin delirante decât ale stângii, ci și valabile resurse informaționale alternative. 

Curtea Supremă ar putea, la rigoare, deveni arbitrul disputei dintre Trump și Biden. Dar viitorul democratic aparține nu atât magistraților, cât acestor resurse de informație credibilă. Și ziariștilor curajoși care le asigură, aderând la adevăr.