Era în ziua de 12 august 2008. Trupe ruse se îndreptau spre Tbilisi. Dar în capitala Georgiei şi-a făcut apariţia brusc o delegaţie alcătuită din cinci şefi de stat. Erau preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi Ucrainei.

Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, a ţinut în numele delegaţiei un discurs într-una din pieţele centrale ale oraşului. "Vecinul nostru şi-a arătat adevărata faţă. Este Rusia care vrea să-şi subordoneze ţările vecine. Noi spunem la aceasta nu!" El a avertizat de asemenea: "Astăzi e Georgia la rând, mâine va fi Ucraina, poimâine ţările baltice şi poate mai târziu ţara mea, Polonia."

Profeţie împlinită

14 ani mai târziu prima parte a acestei profeţii sumbre s-a împlinit. Rusia lui Putin a invadat Ucraina şi imaginile apocaliptice înfăţişând oraşe distruse, civili ucişi, milioane de refugiaţi fac înconjurul pământului. Armata rusă se află în faţa Kievului. Şi noi cu toţii ne uităm îngroziţi la asta.

Tocmai în acest moment soseşte la Kiev o delegaţie alcătuită din şefii de guvern din Polonia, Cehia şi Slovenia. Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, este însoţit de locţiitorul său formal, Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al lui Lech Kaczynski. Este un gest pur simbolic, menit să adreseze lumii occidentale următorul mesaj: am avut dreptate. NU aţi vrut să ne ascultaţi. Astăzi stăm uniţi de partea Ucrainei.

Jaroslaw Kaczynski şi paladinii săi pot fi criticaţi pentru politica şi stilul lor de guvernare. Dar în ziua de 15 martie 2022 el şi colegii săi s-au aflat la timpul potrivit la locul potrivit. Şi tocmai ei au reprezentat valorile considerate fundamentale în tot occidentul, care nu pot fi obiectul unor negocieri: dreptul la libertate, autodeterminare, integritate teritorială. Au dovedit curaj şi au insuflat curaj. Ucrainenii nu vor uita asta niciodată.

Dar unde au rămas ceilalţi?

Se impune însă întrebarea: în lumea liberă nu există decât aceşti patru politicieni la vârf care sunt gata să iasă din zona lor individuală de confort şi să depună mărturie în favoarea valorilor vestice, asumându-şi riscuri personale? Unde a rămas preşedinţia franceză a UE, unde au rămas preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene? Sau politicienii germani care hrănesc de decenii cu miliardele lor plătite în schimbul energiei maşinăria rusească de război? Şi care sunt acum acuzaţi, pe bună dreptate, că au mâinile pătate cu sângele femeilor şi copiilor ucraineni?