Transnistrenii s-au obișnuit cu foloasele... necuvenite. Sunt privilegiați de Moscova, care i-a scutit de plata gazelor – au acumulat circa 7 miliarde de dolari datorie, pe care rușii încearcă să le pună în cârcă Republicii Moldova. Și mai sunt privilegiați și de Chișinău, care vrea să „reîntregească țara”, vorba unora (ce fraudă semantică, să uzezi o sintagmă care trimite la discursul istoric politic românesc pentru a-ți apropria o fâșie de teritoriu ostil, rusificat!), motiv pentru care le-a tot oferit nemeritate scutiri. Cum este, de pildă, autorizația de mediu, acordată pe considerente politice și prin derogare de la lege, uzinei metalurgice de la Râbnița – un mare poluator al aerului –, iar aceasta nu plătește niciun leu în vistieria statului moldovean.

Ca să nu mai spunem că firmele transnistrene, exonerate cum sunt de impozitare, dar înregistrate la Chișinău ca întreprinderi moldovenești, se bucură de regimul de comerț liber cu țările UE. Nu e cam mult, nu e prea sfidător?

Având Moscova la spate și obișnuiți să fie curtați, șefii separatiști țipă acum în gura mare, amenință cu „consecințe”. Au pus la cale pe 7 ianuarie o diversiune cu focuri de armă și o poveste despre doi cetățeni transnistreni răpiți de serviciile speciale ucrainene, incident pe care oficialii de la Kiev l-au negat: „o provocare ordinară de tip rusesc”, au spus ei. Și mai pretinde Krasnoselski, șeful separatist, că Moldova ar antrena pe teritoriul ei soldați ucraineni pentru a comite „acte teroriste pe teritoriul Transnistriei” și... tot așa, aberații tiraspolene.

Dacă nu le iese figura cu amenințările, îi pedepsesc pe fermierii moldoveni din Dubăsari, care au terenuri agricole dincolo de traseul Râbnița-Tiraspol, controlat de separatiști, obligându-i să plătească taxe la bugetul Transnistriei. Șicanează, din nou, școlile cu grafie latină, din stânga Nistrului și de la Tighina, subordonate Ministerului Educației de la Chișinău, urcându-le prețurile la gaze până la nivelul cotei achitate de malul drept. Au organizat și niște proteste cu „oameni ai muncii din Transnistria”, care scandau slogane „Moldova stat agresor” și „Nu jefuiți poporul!”   

Separatiști cu privilegii. Asta nu putea dura la nesfârșit.

O relicvă a stalinismului

„Statalitatea transnistreană” a fost creată în 1924 cu denumirea RASS Moldovenească, pentru subminarea unității statului român. Un teritoriu cu geometrie variabilă: la început avea capitala la Balta, azi oraș în Ucraina, apoi, odată cu anexarea Basarabiei și crearea RSS Moldovenești, centrul regiunii a devenit Tiraspolul. După războiul moldo-rus din 1992, Transnistria separatistă și-a fabricat o genealogie proprie, luându-și-l pe Suvorov, comandantul de oști al Ecaterinei II, pe post de erou-fondator, căruia i-au înălțat o statuie ecvestră.

Transnistria nu a aparținut României decât in intervalul 1941-1944, când tot ce se știe despre această regiune e că acolo îi deportase Antonescu pe evreii și țiganii din Basarabia. Pe de altă parte, prozatorul Vladimir Beșleagă, un „patriarh” al literaturii române de la Chișinău, născut la Mălăiești, sat din stânga Nistrului, povestește în memoriile sale că odată cu venirea Armatei Române în 1941 mulți oameni din satele de peste Nistru s-au grăbit să-și boteze copiii la preoții ce însoțeau unitățile militare românești – sovieticii închiseseră toate bisericile și îi persecutau pe credincioși. Tot atunci au apărut pentru prima dată în regiune și cărți cu grafie latină, după scurtul experiment sovietic cu alfabetul latin din anii ‘30 din RASS Moldovenească, prin care Moscova crezuse că va putea exporta revoluția bolșevică în România, însă efectul a fost invers, conducea mai degrabă la „românizarea” populației transnistrene. În scurt timp „troicile” NKVD au lichidat mai mulți scriitori comuniști din regiune – nu mai erau de nădejde.

„Ghiuleaua” de la piciorul Moldovei

Atașată de Stalin la Basarabia ocupată, după 1991 Transnistria a rămas un ghimpe în coasta Republicii Moldova. O „ghiulea” făcută să o țină priponită de „lumea rusă”. O zonă căreia Rusia nu-i recunoaște independența dar asta doar pentru că nu are graniță comună cu aceasta, cum e cazul cu regiunile separatiste georgiene, Abhazia și Osetia de Sud. Preferă să o țină așa, suspendată, pentru a putea controla prin intermediul ei, întreaga Republică Moldova.

De-a lungul timpului Kremlinul și OSCE-ul pe care-l controlează au tot inventat diverse formule de „stat comun” și de „federalizare” a Moldovei cu Transnistria, care ar fi fost fatale pentru independența basarabeană. Din fericire, nu s-au aplicat.

Rezolvarea problemei transnistrene depinde integral de deznodământul războiului din Ucraina, unde dacă nu se poate vorbi încă de o victorie a Kievului, cum păruse o lungă perioadă de timp, după ce blitzkrieg-ului rusesc din primele zile ale invaziei eșuase, măcar să se ajungă la o situație în care expansionismul moscovit să fie zăgăzuit cumva.

E posibilă o „carantină” pentru Transnistria?

Oameni de pe malul stâng, deținători de pașapoarte moldovenești, au participat la cele câteva alegeri moldovenești, prezidențiale și parlamentare, aduși organizat cu autobuzele transnistrene la secțiile de vot deschise de autoritățile de la Chișinău în localitățile limitrofe, de pe malul drept al Nistrului. În condițiile în care candidații și partidele din Moldova n-au putut să desfăşoare campanie electorală în regiunea separatistă, s-a văzut cât de nocivă este această „democrație unilaterală”, pentru că votul transnistrenilor a mers majoritar spre comuniști și socialiști. N-au fost atât de mulți încât să influențeze decisiv rezultatele, dar dacă vor vota cu sutele de mii, transnistrenii vor reuși să blocheze opțiunea pro-occidentală a Republicii Moldova.

Ce să faci cu Transnistria, această „valiză fără mâner”, cum i s-a mai spus? Moldova nu e în stare să „mistuie” această regiune infestată de mentalitate rusească, ea însăși fiind foarte vulnerabilă.   

Despre „modelul cipriot” pentru Republica Moldova s-a mai scris, dar a devenit o formulă agreată la Bruxelles abia în contextul agresiunii rusești în Ucraina. Adică aderarea „în două trepte”: mai întâi teritoriul dintre Prut și Nistru, controlat de autoritățile constituționale, iar mai târziu, când va fi pregătită, și regiunea de dincolo de Nistru. În acest fel se va pune capăt șantajului secular al Rusiei în acest colț al spațiului românesc.

Se vorbește mai puțin despre cum va funcționa această regiune până la aderare – aici partenerii europeni vor aștepta o viziune și un plan de acțiuni din partea Chișinăului. O „carantină” pentru Transnistria trebuie să presupună neapărat retragerea trupelor rusești și dezamorsarea (evacuarea) arsenalului militar din zonă, urmată de o de-kaghebizare și o de-criminalizare a regiunii. Și, desigur, va fi nevoie de un imens efort de educație și culturalizare, începând cu organizarea de cursuri de limbă română pentru populația rusofonă din zonă. Cam utopic, deocamdată.

Lui Krasnoselski i se pare firesc ca Republica Moldova să adere la UE fără Transnistria (e una din rarele ocazii când este de acord cu autoritățile moldovene), considerând că ar fi o legitimare a independenței regimului separatist. Până își va da seama că planul Chișinăului are două etape, nu una, s-avem grijă noi să nu ne împotmolim pe parcurs.