Opulenţă cu orice preţ
17 octombrie 2013"Am avut promisiunea unui job la un service auto, dar în Qatar noi, imigranţii, suntem folosiţi pe şantiere", povesteşte Bide Majakoti, originar din Nepal. "Ne obligă să facem tot felul de munci. Eu a trebuit să lucrez pe schele la înălţimi de 100-200 de metri. Era periculos, însă managerii nu ţineau cont de nimic. Fiecare răspundea de siguranţa lui", adaugă Majakoti.
A sperat să câştige repede, cât mai mult, dar s-a înşelat. "Pentru a putea călători în Emirate, am făcut un credit cu dobândă mare. Dar acolo nu mi-am primit salariul, deci n-am putut sa rambursez împrumutul. Am avut nevoie de bani şi pentru o operaţie pe cord. Ca să-i salvez viaţa fetiţei mele mi-am vândul pământul pe care îl aveam în Nepal. Acum sunt la ananghie", spune bărbatul.
Minciuni şi practici ilegale
"Mulţi din cei aproximativ 1,2 milioane de muncitori străini din Qatar sunt exploataţi şi au parte de rele tratamente. Trăiesc în ceea ce am putea numi sclavagismul secolului 21", se precizează într-un comunicat al Federaţiei Internaţionale a Sindicatelor, ITUC. Aproape toţi sunt muncitori necalificaţi din Nepal, India şi Bangladesh care, de teama explulzării sau a represaliilor, se tem să reclame abuzurile.
Drama imigranţilor începe înainte de a pune piciorul în Golf. Împinşi de sărăcie şi de lipsa oricăror perspective în ţările lor de origine, aceştia îşi vând toată agoniseala sau iau împrumuturi cu dobânzi uriaşe pentru a-şi putea achita taxele pe care agenţiile de intermediere a forţei de muncă le pretind pentru a le facilita deplasarea în statele din Golf.
Conform Organizaţiei Mondiale pentru Migraţie (IOM), creditele contractate sunt între 3000 şi 10.000 de dolari americani de persoană.
Problemele acestor oameni se agravează din cauza practicilor ilegale ale agenţiilor de intermediere: "Pentru a-şi spori profiturile, intermediarii îi atrag cu promisiuni goale. Multe contracte şi permise de muncă sunt false. Mulţi candidaţi sunt dependenţi de aceste agenţii, nu cunosc alte căi pentru a pleca legal la muncă în Emirate", explică Nandita Baruah, expertă în migraţia forţei de muncă şi trafic de persoane la organizaţia "Asia Foundation".
În ţara-gazdă, mulţi au parte de tratament inechitabil şi abuzuri. "Nu primesc nici job-urile, nici salariile promise. Contractele sunt distruse. Unii angajatori le reţin paşapoartele. La toate acestea se adaugă nişte condiţii de muncă periculoase. Fireşte, lucrătorilor străini nu li se permite să se organizeze în sindicate", susţine Sharan Burrow, secretar general al ITUC. Conform Federaţiei Sindicatelor, străinii trăiesc un barăci insalubre, supraaglomerate şi, deseori, apa potabilă le lipseşte.
Criticile se înmulţesc
Existenţa aşa-numitului sistem "Kafala" le înrăutăţeşte şi mai mult situaţia. Kafala le interzice angajaţilor să-şi schimbe locul de muncă şi să părăsească ţara fără permisiunea angajatorului. Deşi şi legislaţia muncii din Qatar conţine prevederi stricte referitor la timpul de lucru, salarii, îngrijirea sănătăţii şi protecţia angajatului, autorităţile verifică sau solicită rar respectarea reglementărilor în vigoare - susţin experţii.
Conform unui recent raport al organizaţiei "Human Rights Watch", Qatar-ul are 150 de inspectori de muncă. În cadrul controalelor în teren, angajaţii nu sunt invitaţi la discuţii. În calitate de gazdă a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, statul bogat în resurse de petrol a demarat un amplu proiect de construcţii. Între timp, criticile privind moartea a zeci de muncitori pe şantierele din Qatar pun ţara într-o lumină proastă.
FIFA e îngrijorată
Cotidianul "The Guardian" informa că 44 de nepalezi au decedat pe şantiere, în zilele de vară, când temperaturile au atins şi 50 de grade Celsius. În reacţie, Qatar-ul a anunţat că va dubla numărul inspectorilor şi va însărcina o firmă de avocatură cu verificarea tuturor plângerilor. Autorităţile au respins, însă, acuzaţiile conform cărora nepalezii ar fi trataţi ca nişte sclavi.
FIFA şi-a manifestat îngrijorarea faţă de situaţia prezentată în presă şi a anunţat că se va adresa conducerii Qatar-ului în legătura cu condiţiile în care se realizează proiectele pentru Campionatul Mondial de Fotbal.
Experţii avertizează, însă, că acest stat nu este singurul în care drepturile muncitorilor străini sunt grav încălcate. Printre altele, în aceeaşi situaţia ar mai fi Arabia Saudită, Kuweit-ul şi Malaezia.
Numai emiratul Qatar va avea nevoie, în următorii ani, de câteva milioane de muncitori străini - mână de lucru necesară la construirea infrastructurii pentru evenimentul sportiv din 2022. "Comunitatea internaţională, mai ales ţările participante la campionat şi lumea sportivă, ar trebui să facă presiuni", spune Nandita Baruah. "Ar trebui să ne întrebăm dacă ne lasă conştiinţa să jucăm meciuri de fotbal pe stadioane construite cu sângele muncitorilor străini."