Nu vor întâlniri oficiale. Analizează Moldova şi oamenii ei. Vor să vadă cât de mult ne asemănăm şi dacă nu cumva suntem periculoşi pentru UE. La plecare, la aeroport, mă bat pe umăr şi emit „sentinţa”: „Prea multă confuzie!”. La Chişinău – politicieni care apără „limba moldovenească” de limba română în limba rusă. În stânga Nistrului – şcoli cu predare în limba română cu grafie chirilică. Creşte încă o generaţie cu mentalitatea deformată, iar ONG-iştii nu văd nici un indiciu despre existenţa vreunui plan de stat care ar opri sau diminua amploarea acestui proces.

În stânga Nistrului se întâmplă lucruri stranii chiar şi pentru cei de pe malul drept care nu merg prea des în raioanele de est ale Republicii Moldova. În autoproclamata „rmn” (republică moldovenească nistreană) funcţionează mai multe şcoli în care copiii învaţă limba română în baza grafiei chirilice. Una din aceste şcoli se află în satul Mălăieşti – un sat de români controlat de forţele separatiste.

Unelte de îndoctrinare

În faţa şcolii fâlfâie steagul republicii nerecunoscute de nimeni. La intrare, pe perete stă portretul imens cu poza şefului grupării separatiste Evghenii Şevciuk şi câteva poveţe despre patriotism copiate din cărţile lui Lenin şi toată simbolica statului-fantomă. Alături, versurile aşa-zisului „imn al Transnistriei” care începe cu cuvintele: „Trăiască Nistrenia-mamă...” – un pachet întreg de îndoctrinare a tinerei generaţii, copiat de la sovietici. Toate vin să-l convingă pe elev că Transnistria e ţară, Şevciuk e preşedinte, Moldova e duşmanul numărul 1, iar Rusia e prietenul care trimite ajutoare.

În şcoală are loc înlocuirea vechiului sistem de încălzire cu unul nou. Ţevile şi caloriferele sovietice sunt înlocuite cu instalaţii moderne turceşti. Totul pe banii Rusiei. Banii nu au fost transmişi pur şi simplu şcolii, pentru reparaţii, ci alocaţi printr-un program „prezidenţial”, aşa încât şi Evghenii Şevciuk să culeagă din această donaţie lauri de lider grijuliu. Printr-un alt program „prezidenţial” profesorilor le-au fost mărite salariile. Tot din banii Rusiei.

„Atât am putut salva”

Ciudat, dar dascălii nu fug de jurnalişti. Ce-i drept nu se prea lasă fotografiaţi, iar ca să poţi avea o discuţie sinceră cu ei, nu trebuie să-i întrebi numele. „Ştim că unii de peste Nistru ne vorbesc de rău. Şi noi suntem conştienţi de faptul că tolerăm anumite neadevăruri, atârnăm pe pereţi tot felul de slogane de care ne este ruşine. Dar ce putem face? De noi nimeni nu are nevoie. Ne-au abandonat aici ca pe nişte ostatici. Da, nu e normal să studiezi limba română în grafie chirilică, dar cel puţin ne exprimăm în limba română. Aţi auzit pe cineva pe stradă la noi în sat să vorbească ruseşte? N-o să auziţi. Când se îneacă o corabie, salvezi cât poţi. Noi atât am putut salva”, ne-a spus unul dintre profesorii şcolii care, din motive lesne ne înţeles, a solicitat anonimatul.

După lecţiile de la şcoală, de 2 ori pe săptămână, au loc alte lecţii. Se adună acasă la unul din elevi, iar profesorii vin şi le predau în limba română cu grafie latină în baza unor manuale româneşti, trecute pe furiş peste pretinsa vamă transnistreană. Nu o fac din convingeri patriotice faţă de ţara care i-a abandonat, ci pentru că au conştientizat, ei şi părinţii lor, că viitorul nu mai poate fi unul sovietic, cu grafie chirilică, iar şansa de a evada din lagărul separatist este de a accede la studii post-liceale la Chişinău.

„Încercăm să ne agăţăm de orice aţă, ca să le oferim măcar lor un alt viitor. Nu e deloc uşor să convingi un elev, care s-a născut şi a copilărit aici, că ţara lui e Moldova, nu Transnistria, că altele (decât cele din holul şcolii) sunt simbolurile statale pe care trebuie să le respecte. În pofida eforturilor noastre, ei pleacă din şcoală cu nişte obişnuinţe deformate. Imaginaţi-vă: în şcoală li se cere să cânte, la careuri, un imn... al nimănui despre „Nistrenia-mamă”. Se duc în armată şi jură credinţă cui?... Transnistriei separatiste. Asta nu poate rămâne fără consecinţe”, susţine profesorul.

Chişinăul neputincios

Vicepremierul Tatiana Potâng, responsabil pentru probleme sociale în Guvernul de la Chişinău, ne-a spus că autorităţile constituţionale nu pot administra şcolile din stânga Nistrului, deoarece accesul la ele le este îngrădit de către forţele separatiste. „Nu vor să ne spună nici măcar câţi elevi învaţă la aceste şcoli. Refuză absolut orice contact cu noi. Am reuşit să atragem în circuitul legal 8 şcoli de peste Nistru (aici se predă în baza grafiei latine – n.n.) care, ştiţi bine, sunt terorizate permanent. Din această cauză mulţi părinţi renunţă şi îşi mută copiii la şcolile administrate de separatişti. Pentru elevii din celelalte şcoli am facilitat la maximum accesul la studii post-liceale pe malul drept al Nistrului. Toate negocierile se blochează în componenta politică a soluţionării diferendului transnistrean. Directorii acestor şcoli se tem să discute cu noi şi la telefon”, ne-a spus Tatiana Potâng.

Experţii organizaţiei „Promo-Lex” care monitorizează cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană susţin, însă, că acţiunile autorităţilor constituţionale în regiunea transnistreană sunt invizibile şi descurajante pentru cei care ar îndrăzni, poate, să se opună regimului ilegal.

Incidentul de acum o săptămână de la liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol (una din cele 8 instituţii controlate de Chişinău), când miliţienii transnistreni au invadat instituţia şi au interogat directorul, scoate la iveală un paradox: forţele represive îşi arogă drepturi de autoritate legală (interoghează, percheziţionează, întocmesc procese verbale) în timp ce autorităţile constituţionale nu au reuşit să afle nici măcar datele de identitate ale miliţienilor care au intrat abuziv în clădirea liceului, ca să le trimită formal citaţii la procuratură. Culmea, miliţienii transnistreni s-au interesat cum a cheltuit administraţia liceului banii trimişi de Chişinău.

Interviu cu directorul executiv al Asociaţiei „Promo-Lex”, Ion Manole:

- Unde credeţi că s-a greşit încât s-a ajuns la această stare de anormalitate, când copiii din regiunea transnistreană sunt nevoiţi să înveţe limba română în baza grafiei chirilice?

- După războiul moldo-rus din 1992, administrația separatistă a forțat toate instituțiile de învățământ din regiune să revină la alfabetul chirilc. Au fost numeroase tentative ale unor colective de pedagogi sau părinți și elevi, care au încercat să apere dreptul lor de a studia conform programului educațional constituțional și de a rămâne în câmpul legal educațional. Însă, din cauza indiferenței și incompetenței autorităților constituționale oamenii au cedat presiunilor, intimidărilor și persecuțiilor la care au fost supuși direct sau indirect de către cei ce au preluat controlul asupra Est-ului țării. În calitate de exemplu o să invoc cazul a 4 școli din raionul Grigoriopol, care prin 1999-2000 au cerut să li se permită să revină sub jurisdicția autorităților constituționale. O singură instituție a reușit acest lucru (actualul Liceu Teoretic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt”, evacuat ulterior într-o altă localitate). Reprezentanţii celorlalte trei instituţii au cedat după numeroase presiuni şi intimidări, iar autorităţile constituţionale s-au limitat la enunţarea unor declaraţii cu caracter politic. După aceste riscuri asumate în zadar de către locuitorii din Transnistria şi mai ales după atacurile asupra instituţiilor respective în 2004, nu s-au mai înregistrat solicitări de a trece de la alfabetul chirilic la cel latin.

- Există, totuşi, 8 şcoli în regiunea transnistreană unde grafia latină a supravieţuit. De ce în cazul lor s-a putut, iar în cazul altor şcoli de limbă română – nu?

- În cazul acestor şcoli s-a reuşit doar datorită curajului şi insistenţei părinţilor, elevilor şi mai ales a profesorilor acestor 8 instituţii de învăţământ. Pe parcursul ultimilor 10 ani am avut ocazia să discut sau să particip la diverse discuţii despre problemele şcolilor. Uneori chiar am avut impresia că pentru unii funcţionari de la Chişinău ar fi mult mai simplu dacă administraţiile şcolilor ar accepta să treacă sub controlul administraţiei de facto, scutindu-i astfel de eforturi, probleme şi critici. Adevăraţii luptători pentru dreptul la educaţie în Est-ul Republicii Moldova sunt profesorii celor 8 instituţii de învăţământ (Liceul „Alexandru cel Bun”, Tighina; Liceul „Ştefan cel Mare”, Grigoriopol; Liceul „Lucian Blaga”, Tiraspol; Liceul „Evrica”, Rabniţa; Liceul „Mihai Eminescu”, Dubăsari; Gimnaziul Corjova, Dubăsari; Gimnaziul Roghi, Dubăsari; Gimnaziul Internat pentru copii orfani, Tighina). Anume directorii sunt cei care au luptat ca să depăşească problemele.

- Conform datelor OSCE, în ultimii ani, numărul copiilor la cele 8 şcoli cu predare în baza grafiei latine din regiunea transnistreană a scăzut de la 5.500 la numai 1.500. De ce pleacă copiii din aceste şcoli? Şi unde se duc?

- În general numărul elevilor în întreaga R. Moldova scade constant în ultimii ani, însă atât de dramatică este situaţia numai în instituţiile persecutate din stânga Nistrului. Hărţuirea şi intimidarea părinţilor, dar şi frica multor părinţi de a lăsa copiii lor să înveţe într-o instituţie aflată permanent sub presiune sunt principalele motive pentru care numărul elevilor scade. De asemenea, constatăm şi o scădere a numărului de persoane care gândesc liber. În ultimii 20 ani a crescut o altă generaţie, influenţată şi educată de propaganda locală – o generaţie care nu cunoaşte realităţile şi care respinge orice idee de reintegrare. Familiile tinere nu-şi pot imagina ca odraslele lor să studieze în grafia latină. Totodată, probabil cea mai evidentă cauză a scăderii numărului de elevi în aceste școli este micșorarea dramatică a numărului de vorbitori de limba română în acest teritoriu – o consecinţă a politicii dure de rusificare a populației. Deși sunt oficial declarate 3 limbi „oficiale” (moldoveneasca/româna, rusa şi ucraineana) în regiune nu funcționează decât limba rusă.

- Ce şanse de a se integra în circuitul educaţional post-liceal al Republicii Moldova au copiii care stuadiază în şcolile româneşti cu grafie chirilică din regiunea transnistreană?

- Deocamdată şansele sunt destul de reale, deoarece autorităţile constituţionale au creat condiţii foarte bune de integrare şi adaptare pentru toţi cei care doresc să studieze ulterior în instituţiile constituţionale. Însă, situaţia se schimbă. Apar aspecte conflictuale între cei din regiunea transnistreană care au studiat în cele 8 instituţii de învăţământ cu grafie latină şi cei care au studiat în instituţiile subordate regimului separatist, deoarece unii abuzează de beneficiile oferite de Chişinău.

- La şcoala din Mălăieşti ne-au spus profesorii că Rusia finanţează modernizarea sistemului de încălzire al şcolii, iar Germania finanţează amenajarea sălii sportive. De ce nu face asta Chişinăul?

- Pentru că mulţi funcţionari de la Chişinău nu au nici cea mai vagă idee despre situaţia reală din teren. Iar dacă nu cunosc problemele şi situaţia reală, nu au cum să poată analiza situaţia şi nu pot veni cu propuneri eficiente. Noi am constatat că unii dintre ei nici nu sunt capabili să înțeleagă sensul recomandărilor venite din partea societății civile, din partea locuitorilor din regiune sau a unor instituții internaționale. Finanțarea unor obiective sociale în regiunea transnistreană trebuie ţinută în vizor de către autoritățile constituționale, însă toate aceste proceduri trebuie efectuate conform prevederilor legislației naționale și cu implicarea/participarea structurilor constituționale.

- Cum putem readuce într-un câmp al normalităţii acele şcoli?

- Dacă vorbim de școli, atunci Ministerul Educației de la Chișinău trebuie să analizeze fiecare aspect - de la conținutul manualelor, metodologiile de predare și până la respectarea drepturilor fundamentale ale elevilor, părinților și profesorilor. Numai o analiză, sub toate aspectele, a situației poate genera o listă de pași concreţi necesari pentru revenirea la normalitate. O minune nu poate apărea fără înțelegerea profundă a lucrurilor.

- „Promo-Lex” reprezintă la CEDO interesele copiilor şi părinţilor şcolilor româneşti atacate şi devastate de forţele separatiste în 2004. Ce implicaţii ruseşti s-au constatat în evenimentele de atunci?

- Principala concluzie a Curţii este faptul că regimul separatist nu ar fi putut supravieţui fără sprijinul continuu de natură militară, economică şi politică din partea Federaţiei Ruse. Regretabil este faptul că Rusia continuă politica dublelor standarde. Pe de o parte declară că recunoaşte şi respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova, iar pe de altă parte intervine brutal, obraznic şi ilegal în treburile interne ale statului nostru, contribuind astfel la încurajarea şi tolerarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unui număr mare de persoane din R. Moldova. După condamnarea Rusiei în dosarul şcolilor (Catan s.a. vs Moldova şi Rusia) prin care a fost obligată să achite peste un milion de Euro celor 170 de victime, mulţi locuitori ai regiunii au sperat că Rusia îşi va tempera agresivitatea şi va cere administraţiei separatiste să respecte drepturile fundamentale ale omului. Cu regret, constatăm că Rusia mai degrabă este dispusă să achite anumite despăgubiri decât să respecte drepturile omului şi propriile angajamente internaţionale.

- Zilele acestea miliţienii transnistreni au descins din nou la liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol. Se pare că forţele separatiste folosesc aceste şcoli ca pârghie de presiune asupra Chişinăului. Cât de mare este pericolul ca scenariul din 2004 să se repete acum?

- Instituţiile de învăţământ subordonate autorităţilor constituţionale rămân cele mai nevralgice pârghii pentru destabilizarea situaţiei. Şcolile, adică profesorii, elevii şi părinţii lor rămân ostaticii regimului separatist pro-rus, iar acest lucru este grav, inadmisibil chiar, în condiţiile în care sunt implicaţi diverşi actori: OSCE cu mandat foarte clar, Ucraina care poate şi trebuie să ajute la detensionarea situaţiei şi la rezolvarea problemei. Îmi permit să cred că situaţia de astăzi este o consecinţă a incompetenţei de care au dat dovadă, pe lângă autorităţile constituţionale ale R. Moldova, actorii implicaţi în identificarea soluţiilor: în primul rând Rusia şi OSCE. Cum altfel putem explica faptul că după 20 ani de presupuse negocieri, încă nu există nici un instrument de apărare a drepturilor celor aproximativ 500 mii de locuitori ai regiunii? Nu există nici un instrument de monitorizare a situaţiei sub aspectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

- La modul practic, ce le scapă autorităţilor de la Chişinău?

- Sunt cel puţin 6 chestiuni pe care vreau să le menţionez: 1. La grădiniţe copiii învaţă în limba rusă. Astfel, scade numărul elevilor de mâine cunoscători de limba română. 2. Părinţii evită să-şi dea copiii la o şcoală în grafie latină, pentru că ei însuşi nu cunosc româna. În mare parte, ei (părinţii) s-au născut după secţionarea Transnistriei de restul Moldovei şi au crescut sub regimul de rusificare al lui Igor Smirnov. 3. Ministerul Educaţiei de la Chişinău nu finanţează grupe de clasa 0 (zero). Prin urmare, profesorii de gimnaziu nu au posibilitatea să-i pregătească de mici pentru şcoală. O astfel de mutare a Chişinăului ar creşte substanţial numărul elevilor în clasa I în şcolile cu predare în baza grafiei latine. 4. Mulţi tineri din Transnistria mizează pe factorul rusesc. Schema e simplă: şcoală rusească, paşaport al Federaţiei Ruse, emigrare şi angajare în Rusia. 5. Fiind vorbitor de limbă română şi posesor de diplomă a vreunei instituţii de învăţământ din Republica Moldova nu te poţi angaja la muncă în Transnistria. 6. Transnistria a rămas la sistemul sovietic de notare - 5 fiind nota maximă. Astfel, elevii din cele câteva şcoli cu predare în grafie latină recurg la un şiretlic: învaţă la şcolile cu grafie latină până în clasa XI, după care se transferă la şcolile subordonate regimului separatist. Absolvesc cu nota maximă 5 (adică cu nota 10 şi diplomă roşie) după care vin la Chişinău, îşi echivalează diplomele emise de „rmn”, profită de facilităţile guvernamentale de admitere şi acced fără BAC la universităţile din Moldova.