Cuvântul arab Nakba înseamnă dezastru sau calamitate. În contextul conflictului israeliano-palestinian, termenul Nakba (ori Al-Nakba) este menit să reamintească faptul că mulți palestinieni și-au pierdut casa strămoșeșească în timpul și după primul război arabo-israelian din 1948.

Estimările arată că aproximativ 700.000 de persoane fie au fugit, fie au fost strămutate din ceea ce este acum Israelul și teritoriile palestiniene. Termenul Nakba mai aduce aminte și că mulți refugiați palestinieni continuă să rămână apatrizi. 

Ce este Ziua Nakba?

La 15 mai 1948, la o zi după proclamarea independenței Israelului, cinci armate arabe au atacat statul evreu. Această zi marcând debutul primului război arabo-israelian este ziua în care palestinienii ies în stradă pentru a protesta față de pierderea patriei lor.

Oamenii flutură steaguri palestiniene, arată cheile fostelor lor case sau poartă pancarte cu o cheie pictată pe ele, ca simbol al speranței de a se întoarce în patria de odinioară. Ei manifestă pentru ceea ce afirmă că este dreptul lor de a se întoarce în acele locuri. În trecut, protestele au degenerat în mod repetat în ciocniri violente între militanții palestinieni și armata israeliană. Israelul acuză Hamas și alte organizații, care sunt clasificate ca organizații teroriste (între altele de către UE), că instrumentalizează această zi în scopuri proprii. Termenul de Ziua Nakba a fost promovat în 1998 de către liderul palestinian de atunci, Yasser Arafat. El a stabilit data oficială de comemorare a pierderii patriei palestiniene.

De ce au fost nevoiți palestinienii să își părăsească patria?

Până la sfârșitul Primului Război Mondial, Palestina s-a aflat sub dominație turcă, fiind parte a Imperiului Otoman. Zona a căzut apoi sub control britanic, ca teritoriu al Mandatului britanic. Cu precădere în această perioadă marcată de antisemitismul în creștere în Europa, un număr tot mai mare de evrei din întreaga lume s-au mutat pe pământul care pentru ei era Eretz Israel, pământul promis din Biblie și patria strămoșilor lor, unde evreii au trăit întotdeauna, chiar dacă în număr mai mic. 

Tot sub impresia Holocaustului din Germania nazistă, Adunarea Generală a ONU a adoptat în 1947 un plan de împărțire a Mandatului britanic al Palestinei, respins de Liga Arabă, dar acceptat de Agenția Evreiască pentru Palestina. La 14 mai 1948 era proclamat statul Israel.

În reacție la aceasta, o coaliție formată din cinci state arabe a declarat război Israelului, dar a fost învinsă militar de proaspăt înființatul stat în 1949. Înainte de război, între 200.000 și 300.000 de palestinieni părăsiseră deja țara sau fuseseră expulzați. În timpul conflictului lor li s-au adăugat alți 300.000 - 400.000 de oameni, ducând numărul total de persoane strămutate și refugiate la aproximativ 700.000 de persoane.

Peste 400 de sate arabe au fost distruse și numeroase încălcări ale drepturilor omului au fost comise de ambele părți în timpul războiului. De pildă, masacrul de la Deir Yassin, un sat situat pe drumul dintre Tel Aviv și Ierusalim, rămâne un eveniment pregnant în memoria palestiniană și astăzi. Cel puțin 100 de persoane au fost ucise în Deir Yassin, între care femei și copii, într-un masacru ce i-a determinat pe mulți palestinieni, înfricoșați, să fugă. 

La sfârșitul războiului, Israelul deținea aproximativ 40 % din teritoriul destinat palestinienilor în planul de împărțire al ONU din 1947.

Unde au plecat?

La acea vreme, majoritatea palestinienilor au ajuns ca refugiați apatrizi în țările arabe vecine, doar o minoritate dintre ei plecând mai departe în străinătate. Până în prezent, numai o mică parte din generațiile următoare de palestinieni din regiune au obținut o altă cetățenie. Prin urmare, cei mai mulți dintre cei aproximativ 6,2 milioane de palestinieni din Orientul Mijlociu sunt apatrizi până la a treia sau a patra generație.

Unde locuiesc ei în prezent?

Potrivit agenției ONU pentru refugiați UNRWA, majoritatea palestinienilor din regiune trăiește încă în tabere de refugiați, care între timp s-au transformat în orașe de refugiați. Descendenții refugiaților palestinieni trăiesc astăzi în principal în Fâșia Gaza, Cisiordania ocupată, Liban, Siria, Iordania și Ierusalimul de Est.

Estimările arată că diaspora palestiniană internațională din afara regiunii Orientului Mijlociu este în prezent de aproximativ 6-7 milioane de persoane. Dacă cifra este exactă, înseamnă că numărul total al palestinienilor este astăzi de aproximativ 13 milioane de persoane. Cu toate acestea, nu există niciun organism oficial care să înregistreze în mod fiabil numărul palestinienilor din diaspora. Așadar nu există date exacte.

Au ei dreptul de a se reîntoarce?

În conformitate cu Rezoluția 194 din 1948 a Adunării Generale a ONU, precum și cu Rezoluția 3236 din 1974 a ONU și cu Convenția din 1951 privind statutul refugiaților, palestinienii care sunt considerați refugiați palestinieni au un "drept de întoarcere".

Însă Israelul respinge dreptul de întoarcere pentru palestinieni și pentru descendenții acestora pe motiv că acest lucru ar însemna sfârșitul identității Israelului ca stat evreu. De asemenea, Israelul respinge responsabilitatea pentru fuga sau expulzarea palestinienilor, subliniind că, între 1948 și 1972, aproximativ 800.000 de evrei au fost expulzați sau au fost nevoiți să fugă din țări arabe precum Maroc, Irak, Egipt, Tunisia și Yemen.

Există propunerii de soluții?

În ultimii 75 de ani au existat o multitudine de abordări pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian. Cea mai importantă rămâne soluția celor două state, care prevede un viitor stat palestinian alături de statul israelian și care ar împărți Ierusalimul în două capitale. Însă ambele părți au mari îndoieli cu privire la șansele de reușită ale acestei variante. 

Criticii amintesc în context de numărul tot mai mare de așezări evreiești din Cisiordania ocupată, care ar putea face imposibil un teritoriu palestinian ca bază a unui viitor stat.

Alte propuneri includ recunoașterea statutului de refugiat de către Israel și despăgubiri fără drept de întoarcere. În discuție se află și ideea relocării limitate a refugiaților palestinieni sau un sistem cu două pașapoarte într-un singur stat. Pentru moment nu pare să se contureze o soluție realistă.