Starea de urgență în sănătate publică instituită în primăvara anului trecut de autoritățile de la Chișinău în legătură cu pandemia de COVID-19 a restricționat drastic nu doar circulația oamenilor, dar și activitatea economică și artistică. Astfel, librăriile, bibliotecile, muzeele, teatrele, sălile de concerte s-au pomenit cu ușile închise sau obligate să aplice măsuri de protecție stricte. Pentru instituțiile de cultură, pandemia a fost și încă mai rămâne a fi un examen de supraviețuire, despre care nimeni nu știe cât va dura. Cum se adaptează artiștii la schimbările pandemice ? 

Teatrul fără măști

L-am găsit pe actorul și directorul „Teatrului Fără Nume”, Nicu Țărnă, în pregătiri pentru spectacolul „Și restul e tăcere”. Este unica piesă pe care a reușit să o monteze și să o pună în scenă în timpul pandemiei. În primăvara anului 2020, teatrul său, ca și celelalte, a fost închis. Unica speranță era gândul că pandemia se va termina în curând. Însă pandemia continuă și i-a schimbat foarte mult viața profesională.

„Cum am trecut noi prin pandemie? Am trecut foarte straniu. Cel mai bun lucru e că statul ne-a achitat salariile în toată perioada asta, sunt trupe de teatru care nu au primit salarii din cauză că sunt plătite pe evenimente, adică dacă vinde spectacolul înseamnă că ai bani, dar dacă nu, înseamnă că nu ai bani. Este oarecum paradoxal: În primăvara anului trecut am fost nevoiți să închidem sălile, dar la începutul acestui an (când au fost mai multe cazuri și mai multe decese decât în primăvară, n. red.), noi am deschis sălile de teatru. Am avut o montare în vara anului 2020, împreună cu regizorul Mihai Țarnă - piesa „Și restul e tăcere”, un spectacol fără cuvinte. Exact la fel cum ne-am simțit în pandemie. Parcă suntem vii, dar fără mâini, fără picioare. În pandemie am avut o comunicare deosebită cu teatrele, ceea ce nu ne reușea, probabil, într-un regim normal. Noi am găsit o comunicare cu teatrul „Vakhtangov” de la Moscova, unul dintre cele mai notorii teatre din lume. Ne-am împrietenit foarte tare cu teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, unde urma să plecăm în festival. Uite că Zoom-ul ne-a apropiat în comunicarea noastră,” a spus pentru DW actorul.

La începutul acestui an, autoritățile iarăși au luat decizia să redeschidă sălile de spectacol și concerte, cu respectarea distanței sociale și a măsurilor de protecție. Astfel, teatrele de la Chișinău puteau primi spectatori la doar 50% din capacitatea sălii. Dar, din cauza creșterii numărului celor infectați, autoritățile iarăși au luat decizia ca din 1 martie curent să închidă sălile pentru iubitorii de cultură.

„Eu nu mai cred doar în comunicarea fizică. Există și comunicare virtuală, unde poți să povestești, unde poți să dai indicații, atât artistice cât și legate de administrație. Important e să nu stai pe loc, să nu rămâi blocat într-o situație parcă fără ieșire. Am început să înțelegem cum funcționează pandemia. E vorba de aceeași distanță socială în sală. Da, la început era o chestie absurdă, atunci când soțul, soția și fiica sau fiul, care stau într-un apartament, trebuiau să fie divizați din două în două scaune. La acest capitol am avut mici complicații. Acum e mai bine. Mai mult ca atât, am devenit prima scenă de evenimente culturale în general din Chișinău”, afirmă Nicu Țărnă.

Muzica pe pauză

L-am întâlnit pe tânărul pianist Marcel Lazăr pe holul Muzeului de Istorie de la Chișinău, unde trebuia să interpreteze niște piese la deschiderea unei expoziții dedicate lui Frédéric Chopin. La fel ca și alți artiști, el a pierdut numărul concertelor și festivalurilor la care trebuia să meargă, dar este bucuros că a fost unul dintre puținii artiști care a reușit să facă niște economii și nu a căzut într-o depresie profundă.

„Am început să caut soluții, alte activități. Am început să văd în ce măsură pot să fac ceea ce făceam online, dacă pot să și câștig niște resurse financiare, nu doar vizualizări și click-uri. Moldova este printre statele europene, din câte observ eu, destul de libere la capitolul evenimente. Dacă se termină curând pandemia, cred că o să fie bine. Eu am încercat ceea ce tot amânam de mult timp - să digitalizez cumva activitatea mea. Să pun un accent mai mare pe produsul cu conținutul audiovizual pentru online și am făcut asta anul ăsta în sfârșit. Am observat că dacă noi, muzicienii de muzică clasică, care suntem atât de mult în trecut, nu ne adaptăm, avem de pierdut și am încercat să mă adaptez pe cât posibil”, susține pianistul.

Marcel Lazăr compară pandemia cu piesa la pian „4'33” de John Cage, care este un manifest și în care oamenii de pe scenă timp de patru minute și 33 de secunde nu fac nimic. 

„Este o piesă fără muzică, la fel ca pandemia. Însă, toată muzica se poate trăi la maximă intensitate când se trăiește live. Ce este online este o mimare cumva, și am învățat că trebuie să te adaptezi. Anul ăsta cred că am studiat poate cel mai puțin la pian din toți anii. A fost un an de pauză, în care am lăsat pianul să se odihnească, și mi-am direcționat atenția în alte sfere. Dar, se simte lipsa publicului, a atenției. Muzica live și cântatul la pian sau un instrument înseamnă circuit între tine și spectator, și nu este doar o mișcare de la mine sau spectator și invers. Eu trebuie să aud că el mă ascultă”, spune artistul.

Mai mulți autori decât cititori 

Potrivit Barometrului Opiniei Publice din ianuarie-februarie 2021, 65,2% din persoanele intervievate au declarat că nu au citit nici o carte în ultimele trei luni. Gheorghe Erizanu, directorul editurii „Cartier”, susține că vânzările de carte în pandemie au scăzut aproximativ cu 40%. El crede că 2021 va fi un an și mai dur, fiindcă populația a sărăcit după un an de pandemie și mai tare, iar cumpărarea cărților este pe ultimul loc în bugetul oricărei familii.

Atunci când a început pandemia, restricțiile de activitate au vizat și librăriile, care o perioadă au fost închise. „Anul ăsta nu este mai bun, fiindcă lumea nici nu intră în librării, adică faptul că librăriile sunt deschise nu înseamnă că avem cumpărători. În a doua jumătate a lunii martie și în luna aprilie 2020, atunci când diaspora moldovenească era privită ca leproșii, noi am oferit gratuit cărți digitale pentru diasporă. Atunci au fost, cred, cele mai multe descărcări de carte digitală, fiindcă aceasta, în mod obișnuit, nu este la mare căutare. Eu nici nu am avut iluzia că vom avea vreun ajutor sau se va implica statul în supraviețuirea editurilor. Avantajul a fost că aveam în derulare proiecte și contractele inițiate anterior”, a declarat editorul.

În pofida lipsei cititorilor, totuși, autorii de carte de la Chișinău au devenit mai activi și au creat mai mult în pandemie, încercând să convingă editorii să le publice operele.

„Eu nu am avut anterior atâtea manuscrise ca în perioada pandemică. Și atunci când venea un manuscris pe mail cu titlul mesajului „Ura! Am scris un roman” starea mea nu era cea mai fericită, fiindcă faptul că lumea a scris foarte mult nu înseamnă că editorii pot tipări foarte mult. Noi ne-am pomenit în perioada aceea că avem mai mulți autori decât cititori. Din 10 manuscrise dacă găsești un manuscris care merită să fie editat, eu sunt fericit. Adică eu nu am iluzii că fiecare titlu pe care îl scoatem e bestseller sau fiecare manuscris care vine numaidecât trebuie să apară. Dacă mă întrebați de literatura română din Basarabia, care a fost efectul ei în ultimii cinci ani, eu cred că literatura română este o literatură matură, care poate fi exportată. Eu cred că exportul de cultură poate aduce beneficii mai mari decât exportul de vin. Chiar dacă investițiile s-au făcut direcționat în vin și nu în cultură”, a conchis Gheorghe Erizanu.