Situația pare albastră. Și justifică intonatul unui blues. Se contaminează tot mai mulți. Mor unii cu zilele. S-au înregistrat zilnic, săptămână trecută, cifre tot mai îngrijorătoare, frizând sau depășind mia de infectări. Iar România nu stă deloc bine în UE.

Numărul îmbolnăvirilor, nu doar al contaminărilor românești tinde să crească. Și mai trist, formele cu simptome acute amenințând viețile pacienților, care necesită tratamente în secțiile de terapie intensivă, se înmulțesc, îndreptându-se în ritm alert către clipa în care vor fi atins limita capacităților medicale ale României. Și le vor fi epuizat. 

La începutul acestei săptămâni erau ocupate 351, deci aproape jumătate din cele circa 800 de paturi ATI disponibile în țară, în prea puținele spitale și secții de terapie intensivă românești dotate cu medici specialiști și cu aparatură medicală în stare, împreună, să combată boala eficient.

Locul României în comunitate

Din cifrele existente rezultă că situația românilor tinde să fie mai serioasă decât a majorității națiunilor UE, România ocupând un precar loc 10 între țările Comunității. Care, tot mai alertate și ele, încep să difuzeze avertismente de călătorie. Așa a făcut, de pildă, spre supărarea premierului spaniol, Marea Britanie la adresa unor regiuni iberice. Germania i s-a alăturat Londrei, avertizând împotrivă călătoriilor turistice în trei provincii sau comunități autonome spaniole, în speță în Catalonia, Navarra și Aragon. 

Sunt justificate aceste avertismente? Sunt expresia fricii, rațional justificate, de un prezumtiv val doi? Sunt manifestări iraționale ale panicii punând iar stăpânire prin presă și rețele de socializare convenabil inflamate pe nu puțini, din pricina unei pandemii izbucnite în China, în noiembrie trecut, care a ajuns în Europa acum șase luni, a provocat un shutdown cu efecte economice devastatatoare și e departe de a fi fost definitiv îmblânzită și îngrădită ? 

La o populație de peste patru ori mai mare decât a României, situația e serioasă și în Republica Federală. În Germania s-au înregistrat săptămâna trecută aproape patru mii de noi contaminări, cu o mie mai mult decât în săptămână precedentă. Iar această creștere rapidă și masivă a încetat de mult să fie lesne localizabilă, ca după erupția din rândul muncitorilor români și bulgari de la măcelăria Tönnies. 

Complexitatea chestiunii

Chiar dacă rata de reproducere (R0) a virusului n-a depășit în Germania decât ușor cifra 1, indicând că un bolnav nu contaminează decât o singură altă persoană, iar numărul fatalităților rămâne la nemți mic, îngrijorarea nu e deloc deplasată. Al doilea val nu pare de altfel nicăieri în Europa de domeniul imposibilului.

Problema e cu atât mai departe de o rezolvare, cu cât nu doar medical nu e definitiv elucidată. Într-o lume globalizată oricum extrem de complicată și clocotind, de cât de polarizată e, pandemia implică varii și complexe aspecte politice, economice, sociologice și mediatice. 

Și continuă să lipsească nu doar vaccinurile anti-SARS-CoV 2, deși circa șase potențiale substanțe biologice menite să confere imunitatea au început să fie testate pe oameni, ci și înțelegerea tuturor acestor aspecte, a interacțiunii dintre ele și a dinamicii lor. 

Cazul românesc 

În România nu e clar ce parte din dezastrul spre care se îndreaptă țara se datorează deciziei controversate a CCR de a invalida restricțiile impuse de guvern, precum și iresponsabilității PSD și a armatei de conspiraționiști ai socialdemocraților și ai propagandei autohtone, ruse și chineze. Care din motive politice, au ținut să pună cât mai multe bețe în roatele PNL. 

Cert e că o parte din vină trebuie atribuită unei prese, inlcusiv internaționale, prea puțin adecvate. Alta, exagerărilor unor autorități nepregătite și neconvingătoare în măsura în care oficalii de pretutindeni au tot interesul să întrețină panica spre a-și spori autoritatea și a evita criticile, precum și nonșalanței multor oameni agasați și extenuați psihic de măsurile de lockdown. 

De la prima ocazie, acești oameni s-au dezbărat cu furie și prostește de orice precauție. Această defulare, care are și o importantă componentă culturală, a atins în anumite zone meridionale și răsăritene ale Europei proporții mai mari decât în nordul net mai sec și mai distant al continentului.  

Dar ce-ar trebui ca să se frâneze alunecarea spre dezastru? Ce i-ar apăra pe români de-al doilea val? Ar fi nevoie de un nou lockdown? Continuă să răsune glasurile nu tocmai înțelepte ale celor care, în fața pericolului, se arată atât de panicați, încât minimalizează deopotrivă importanța (și inviolabilitatea constituțională) a drepturilor și libertăților civice, și exorbitantele costuri economico-medicale ale unui lockdown, crezând că viața (și sănătatea) ar fi, chipurile, valori absolute. 

Efort comun împotriva pandemiei

Măsurile de protecție și de prevenție trebuie să fie și să rămână proporționale. Panica n-a devenit un sfetnic mai bun doar pentru că o întrețin diverși politicieni și formatori de opinie. Continuă, dimpotrivă, să fie un consilier îngrozitor. E clar că oamenii trebuie să se calmeze, ca să învețe să se apere inteligent și disciplinat. Și trebuie să se protejeze, chiar dacă nu fac parte din grupurile de risc. 

Dar încă un lockdown ar echivala cu un cataclism. Și ar fi unul prea puțin util, în condițiile în care purtatul măștilor (cel multă vreme nerecomandat, ba chiar disprețuit o vreme, în mod stupid, de unii guvernanți, precum, de pildă, cei germani) și măsurile de distanțare socială s-au dovedit eficiente oriunde s-au aplicat riguros și responsabil. 

E de datoria autorităților de pretutindeni să explice calm și persuasiv populației de ce a rămas necesar să participe activ la efortul luptei împotrivă pandemiei. 

E sarcina oficialilor să învestească rapid și masiv în capacități medicale, mai ales acolo unde, prea anemice și puține fiind, s-a neglijat criminal extinderea lor. 

Și tot a guvernanților e misiunea de a convinge segmentele debusolate de propagandă ale națiunii să-și bage mințile în cap, să priceapă că măștile și distanțarea ajută realmente și să exercite presiuni întru ameliorarea comportamentului individual și colectiv, ajutându-i astfel și pe descreierați să se salveze.