Parcursul european al Moldovei are nevoie de continuitate
29 septembrie 2014Ministrul Natalia Gherman a participat la cea de-a 69-a sesiune a Adunării Generale a ONU, desfășurată în SUA. Oficialul moldovean a cerut în discursul său, rostit de la tribuna ONU, evacuarea depozitelor de armament rusesc din regiunea transnistreană, retragerea militarilor ruși de pe teritoriul Republicii Moldova și înlocuirea actualei misiuni rusești de pacificare cu o misiune civilă internațională. Ministrul moldovean a explicat că prezenţa forţelor ruse în Transnistria creează obstacole suplimentare în soluționarea diferendului transnistrean.
Anterior și prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a spus că Moldova va depune, în a doua jumătate a anului 2015, cerere de aderare la UE, ”iar în 2019-2020 ar putea deveni membru al UE”. Leancă a recunoscut, însă, că totul depinde de rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, iar analiștii politici nu exclud posibilitatea revenirii la putere, pe fondul votului de protest, al forțelor pro-ruse, ostile cursului pro-european.
Pericol
”Există acest pericol. Nu atât din cauza că ar exista o stângă consolidată, ci din cauza oligarhilor din fruntea a două partide aflate la guvernare care se declară democratice și pro-europene și care pot intra în orice fel de coaliții doar pentru a se anihila unul pe celălalt”, susține analistul politic Nicolae Chirtoacă, ex-ambasador al Republicii Moldova la Washington.
”Un lucru este cert: după mișcările foarte neinspirate ale lui Voronin și plecarea grupului de radicali din partid, popularitatea lui și a Partidului Comuniștilor a scăzut mult. PCRM nu poate miza decât pe vreo 30%. Eforturi mari face Igor Dodon (liderul Partidului Socialiștilor), care este, momentan, miza Moscovei. Cred că în jurul lui se vor consolida toți radicalii care promovează politicile pro-rusești. În acest caz, PSRM ar putea trece pragul electoral cu vreo 10-12 locuri în viitorul Parlament. Aceasta va însemna pătrunderea în Parlament a unei stângi radicale pro-ruse. Surprizele pot veni din partea actualului premier Iurie Leancă, numărul doi în Partidul Liberal-Democrat condus de Vlad Filat. Leancă este favoritul UE. Și nu este exclusă o reformatare a PLDM într-o perioadă foarte nepotrivită”, a explicat Nicolae Chirtoacă.
Perspectivă
Potrivit premierului Leancă, partidele pro-europene trebuie să identifice o formulă pentru a participa împreună la alegeri. El a precizat că această formulă nu înseamnă neapărat un bloc electoral, dar că societatea trebuie să fie convinsă că actuala coaliție va continua să lucreze împreună și după alegeri, iar cursul european nu va fi periclitat.