"După cum vedeţi, poţi fi european convins, nu populist şi poţi câştiga totuşi alegerile", declara plin de mândrie premierul luxemburgehz Xavier Bettel pe marginea ultimului summit al UE. Bettel, reprezentantul Partidului Democrat, a fost însărcinat din nou, după scrutinul parlamentar din Luxemburg, cu formarea guvernului. El şi-a serbat victoria electorală într-un local din Bruxelles şi i-a invitat spontan la petrecere pe cancelara germană, Angela Merkel, pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi pe premierul belgian, Charles Michel. "A fost minunat. Am mâncat cartofi prăjiţi şi am băut bere", avea să povestească Bettel a doua zi. 

La acea petrecere s-au întâlnit lideri moderaţi ai unor partide moderate. Totuşi, astfel de politicieni şi astfel de partide sunt pe ducă în Europa. Creştin-democraţii italieni, care s-au aflat decenii la rând la guvernare, practic nici nu mai există. Socialiştii francezi, social-democraţii olandezi, şi ei jucând vreme îndelungată un rol important pe scena politică a ţării, au fost aproape desfiinţati la ultimele scrutine. Până şi cancelara Merkel a declarat, cu îngrijorare, înaintea scrutinului regional din Hessa că formaţiunea ei "CDU ar putea pierde calificativul de partid de mase". 

Electorat în schimbare

Politologul Florian Hartleb atrage atenţia că partidele "sunt oglinda evoluţiilor din societate". Social-democraţii germani şi-au neglijat electoratul tradiţional şi au sporit nesiguranţa în rândul germanilor prin "valul masiv de refugiaţi", mai arată Hartleb. 

Colegul său Wolfgang Merkel are următoarea explicaţie: "Societatea noastră a devenit una individualistă. Noi, cetăţenii, nu mai vrem pachete de soluţii, care să cuprindă difuz toate punctele programului politic, încercând, în acelaşi timp, să se răspundă nevoilor tuturor păturilor sociale". Oamenii vor ceva precis şi acest ceva este oferit de noile partide. În plus, mai toate formaţiunile politice mari europene s-au deplasat, în timp, spre centru, "lăsând astfel spaţii politice neocupate la margini".

De această evoluţie profită în Germania partidele AfD şi Verzii. La nivel european, formaţiunile populiste sunt cele care câştigă teren în prezent. În Italia avem formaţiunea de dreapta aflată la guvernare, Lega, a ministrului de Interne, Matteo Salvini, care cu fiecare atac verbal la adresa refugiaţilor şi a UE, devine parcă şi mai puternică. 

Metoda Kurz...

Marile partide cu tradiţie reacţionează diferit la aceste provocări ale prezentului. Tânărul cancelar federal al Austriei, Sebastian Kurz, a rebotezat practic vechiul Partid Popular Austriac (ÖVP) în "Lista Sebastian Kurz - noul Partid Popular". Sub acest nume formaţiunea a intrat în cursa electorală din 2017, bucurându-se de un plus de voturi la urne. Dar, odată cu această victorie electorală, guvernul austriac a alunecat puternic spre dreapta. Kurz nu a ezitat să alcătuiască o coaliţie cu populiştii de dreapta din Partidul Libertăţii (FPÖ). Şi, la un an de la alegeri, Kurz se arată mulţumit de rezultat. "Guvernul austriac se bucură într-adevăr de un foarte bun renume", subliniază demoscopul Wolfgang Bachmayer. Politica dură faţă de refugiaţi, promovată de cabinetul de la Viena, este privită cu ochi buni de marea majoritate a populaţiei. 

Florian Hartleb avertizează că şi "Germania este ameninţată de un asemenea scenariu", respectiv o alunecare spre extrema dreaptă. El nu crede însă că vreunul din marile partide germane ar putea alcătui, la nivel federal, o alianţă cu AfD. În opinia sa, nici modelul marii coaliţii, cum este cea actuală de la Berlin dintre CDU/CSU şi SPD, "nu mai prea are viitor". 

...sau Metoda Macron

O altă strategie decât Kurz, în Austria, a urmărit-o Emmanuel Macron în Franţa. În loc să acapareze un partid deja existent, Macron a creat, peste noapte, unul nou, o "mişcare". Iniţial mişcarea actualului preşedinte de la Palatul Elysee s-a bucurat de succes, fiind ceva nou şi proaspăt. Între timp, formaţiunea a pierdut mult din strălucirea iniţială. Wolfgang Merkel critică structura "extrem de autoritară" a edificiului lui Macron. 

Mai există în Europa aşa-zise partide populare, de mase? Politologul german, Merkel, are un răspuns surprinzător la această întrebare: "Fidesz, partidul lui Viktor Orban". Nu doar datorită forţei de care se dispune, ci pentru că se adresează oamenilor din toate păturile societăţii. "Aceasta este constatarea perfidă, adaugă Merkel, anume că formaţiunile populiste de dreapta pot ajunge partide de mase. Partidul lui Orban este probabil ultimul sau cel mai nou partid de mase prin excelenţă din Europa". 

Poate situaţia nu e chiar aşa de gravă...

Vechile partide de mase prezintă declinul lor drept o ameninţare la adresa democraţiei. O exagerare, în opinia lui Florian Hartleb: "Aş vrea să avertizez faţă de declanşarea de panică şi isterie". Hartleb atrage atenţia că, în cele mai multe state europene, populiştii de dreapta nu sunt la putere. Apoi nu e vorba doar de amploarea pe care a luat-o populismul de dreapta, ci şi de faptul că marile partide tradiţionale se scindează. Şi, în sfârşit, mai spune politologul german, ar mai fi de adăgat că în Europa se conturează şi evoluţii inverse, cum ar fi ascensiunea ecologiştilor. Wolfgang Merkel e de părere că, "din perspectiva unei societăţi tot mai eterogene, e nevoie de constructori de punţi, de instrumente de integrare în rândul formaţiunilor politice - şi aceste funcţii le aveau partidele de mase". Merkel crede că democraţia "nu poate exista fără partide puternice". 

Se naşte întrebarea: ce pot face aceste partide de mase pentru a frâna declinul la care asistă? Florian Hartleb propune o modernizare a acestor formaţiuni, prin noi chipuri carismatice, deoarece, mai spune Hartleb, o problemă a partidelor mari e că duc lipsă de personalităţi şi nu abordează temele stringente ale momentului, cum ar fi, în Germania, trecerea la energia regenerabilă şi digitalizarea. 

Wolfgang Merkel, în schimb, crede că vremea partidelor cu susţinere de peste 30 la sută a apus. Ar fi bine, totuşi, ca partidele cu tradiţie să se deplaseze ceva dinspre centrul spectrului politic pentru a câştiga mai mult profil. Dar, conchide el, "individualizarea societăţii e un proces ireversibil".