Două cutremure majore au lovit Turcia anul acesta, pe 6 februarie. Peste 50.000 de oameni și-au pierdut viața și multe mii au fost răniți. Sute rămân dispăruţi. Milioane de persoane și-au părăsit casele și s-au mutat temporar la rude sau prieteni, în localități din zone neafectate de seisme.

În acest context vor avea loc în Turcia, pe 14 mai, alegerile parlamentare și prezidențiale. Termenul limită pentru depunerea listelor de candidați s-a încheiat duminică. Și, pentru prima dată după multă vreme, actualul președinte al țării, Recep Tayyip Erdogan, nu intră în cursă ca favorit.

De la preluarea puterii, în urmă cu mai bine de 20 de ani, mai întâi ca prim-ministru și apoi ca președinte, Erdogan a schimbat țara cum nu a făcut-o niciun alt politician înaintea lui. Cu fiecare victorie și-a consolidat puterea. Schimbând legea, a adaptat întregul stat la persoana sa. De la introducerea sistemului prezidențial, Erdogan a condus țara ca unic conducător de facto și a redus până la nesemnificativ rolul Parlamentului. Președintele este susținut de partenerii săi ultranaționaliști Partidul Mișcarea Naționalistă MHP și Partidul Marii Unități BBP.

La două luni după cutremur și cu o lună înainte de alegeri, aproape toate sondajele indică o cursă strânsă între tabăra guvernamentală și principala alianță de opoziție. Unele institute își asumă chiar prognoza unei înfrângeri a blocului politic din jurul lui Erdogan, „Alianța Populară”. Chiar și în cursa prezidențială, actualul șef al statului se află în spatele rivalului său Kemal Kilicdaroglu, candidatul comun propus de principalele partide de opoziție.

Erdogan este însă un tactician excelent. Nu a mai pierdut alegeri din 2002. A supraviețuit unor proteste de masă de lungă durată precum cel din Parcul Gezi, din 2013, ba chiar și unei tentative de lovitură de stat, în 2016. Politicianul în vârstă de 69 de ani și-a extins, pentru actuala campanie, alianța electorală și și-a asigurat recent sprijinul unor mici partide islamiste, care ar putea înclina balanța de partea sa.

Drepturile femeilor, miză electorală

„Noul Partid pentru Bunăstare” este una dintre aceste formațiuni pe care Erdogan se bazează în actuala campanie. Gruparea îi cere însă președintelui să abroge Legea 6284, care obligă statul să protejeze femeile de violență și, dacă este necesar, să le garanteze anonimatul. Violența împotriva femeilor este o problemă larg răspândită în Turcia iar cererea a stârnit proteste în Turcia. Cel puțin 234 de femei au fost victime ale feminicidului doar în 2022. Iar platforma „Vom opri asasinarea femeilor” a numărat la rândul ei alte 245 de cazuri suspecte.

Legile care protejează femeile au fost multă vreme un spin în talpa multor partide și comunități islamiste. Spun că ar fi cauza pentru creșterea ratei divorțurilor în Turcia și sunt o expresie a interferenței occidentale în structurile familiale musulmane turce. Islamiștii duc de ani de zile campanii împotriva plății pensiei alimentare către femeile divorțate. Și cu fiecare ocazie cresc presiunea asupra partidului de guvernământ al lui Erdogan, AKP, pentru a anula astfel de legi deja existente. Sub această presiune, președintele a retras Turcia, în urmă cu doi ani, din Convenția internațională de la Istanbul care, între altele, vizează protecția femeilor împotriva violenței.

Cine sunt aliații lui Erdogan?

Odată cu aderarea „Noului Partid pentru Bunăstare”, alianța electorală din jurul AKP-ului islamist-conservator al lui Erdogan a crescut la patru partide. În Germania, structurile asociate acestora se află de mai mulți ani sub supravegherea Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, serviciul de informații interne, responsabil cu protejarea valorilor democratice liberale în ţară.

Partenerii mai vechi ai lui Erdogan, MHP și BBP, provin din „mișcarea Ülkücü”, mai cunoscută în Germania sub numele de Lupii Gri, de extremă dreaptă. Clasificați de autoritățile germane drept extrem de naționaliști, antisemiți și rasiști, aceștia predică superioritatea națiunii turce și își îndreaptă mesajele agresive împotriva kurzilor, evreilor, armenilor și creștinilor. Obiectivul lor este un stat comun al tuturor popoarelor turce, din Balcani până în vestul Chinei, sub conducerea Turciei.

Interesele MHP sunt reprezentate în Germania de Federația Asociațiilor Idealiste Democrate Turce din Germania (ADÜTDF), o organizație-umbrelă cu 7.000 de membri asociați ideilor Lupilor Gri. În Germania, BBP, pentru care islamul este o parte importantă a identității turcești, este reprezentată de Federația Ordinii Mondiale în Europa (ANF), organizație aflată sub monitorizarea Oficiului Federal pentru Protecția Constituției. Numeroase crime politice comise în Turcia (printre care asasinarea jurnalistului armean Hrant Dink) îi sunt atribuite.

Conexiunile cu Milli Görüs şi Hezbollahul turc

Cel mai recent partener al lui Erdogan, Noul Partid pentru Bunăstare, a moștenit ideologia mișcării politice religioase Milli Görüș, interzisă în Turcia și aflată sub observație în Germania. Această ideologie vrea să înlocuiască „ordinea vestică a nedreptății” cu o „ordine justă”, islamică. Potrivit sondajelor, partidul are în prezent între 0,8 și 2% din voturi.

Erdogan este susținut și de partidul islamist HÜDA PAR, care, potrivit Oficiului pentru Protecția Constituției din landul german Renania de Nord-Westfalia, este apropiat de filiala turcă a mișcării islamiste Hezbollah (TH), care a torturat și ucis cu cruzime numeroși activiști pentru drepturi civile, oameni de afaceri și politicieni în Anatolia, în special în anii 1990. Autoritățile știu că ar avea 400 de membri în Germania, care se află şi ei sub observația serviciilor de informații.

Mișcări tactice ale lui Erdogan

Erdogan nu doar că își extinde alianța dar folosește și tactici de divizare a opoziției. A anunțat recent că și Partidul Stânga Democrată (DSP) îl va sprijini în schimbul unui loc în Parlament oferit președintelui acestei formațiuni. După acest anunț, mulți membri ai DSP care vor să-l susțină pe candidatul celei mai mari alianțe de opoziție, Kilicdaroglu, au demisionat.

DSP a primit doar 0,19% din voturi la alegerile parlamentare din 2015. Cooperarea nu îi va aduce lui Erdogan beneficii electorale semnificative, dar și-a atins scopul: a creat o breșă în rândul social-democraților din Turcia.

Sprijin reciproc cu grupurile religioase

Erdogan a construit un mare aparat de putere în ultimii ani și și-a creat propria elită prin contracte guvernamentale, nepotism și corupție. Numeroase ordine musulmane au căpătat privilegii. O înfrângere la viitoarele alegeri ar însemna pentru acestea și o pierdere a influenței și a prosperității. Este probabil și motivul pentru care ordinul sufi cu cei mai mulți membri din Turcia, Menzil, și-a anunțat recent sprijinul pentru alianța lui Erdogan.

Politologul Thomas Schmidinger de la Universitatea din Viena definește alianța electorală a lui Erdogan drept o combinație de islam politic și ultranaționalism. „Ordinul sufi Menzil a înlocuit mișcarea Gülen, după tentativa de lovitură de stat din 2016” și este logic ca acest ordin să încerce să-și apere noile privilegii, a comentat Schmidinger.

Inițial, de când Erdogan a preluat puterea în 2002, mișcarea FETÖ, condusă de predicatorul stabilit în SUA, Fethullah Gülen, a fost un pilon important al AKP. Guvernul turc a declarat însă mișcarea gülenistă drept organizație teroristă fiindcă Erdogan o suspectează că s-ar fi aflat în spatele puciului eșuat din 15 iulie 2016.

Sfârșitul erei Erdogan?

Dacă Erdogan va câștiga din nou cu alianța sa electorală pe 14 mai, acesta va continua să urmeze o politică externă agresivă, pentru a compensa problemele interne, apreciază Schmidinger. Dar, adaugă expertul austriac, o victorie la urne a alianței electorale guvernamentale este puțin probabilă, cel puțin în contextul de astăzi. Din cauza eșecului politicii sale economice și a proastei gestionări a crizei generate de cutremurele din februarie, alianța condusă de AKP nu mai are susținerea majorității. „Alegerile din Turcia pot fi trucate doar într-o anumită măsură”, mai crede Schmidinger, cu trimitere la acuzațiile de manipulare din ultimii ani.

Ar părăsi Erdogan de bună voie terenul, în cazul unei înfrângeri? Schmidinger are îndoielile lui, tocmai pentru că statul turc este controlat în mare măsură de adepții lui Erdogan. În plus, de la tentativa de lovitură de stat, numeroase arme au ajuns în mâinile susținătorilor președintelui, astfel că nu sunt excluse și tensiuni armate. O eventuală schimbare de regim nu s-ar derula, așadar, fără probleme, conchide Schmidinger.