1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pe cine supără ora de educație sexuală în școală

27 iulie 2022

O fetiță din clasa a patra are 10 ani. Și naște. Ce știe ea despre relațiile sexuale, despre metodele contraceptive, despre sarcină, despre naștere? Ce curs va avea viața ei de acum încolo?

Educaţie sexuală în şcoli
Imagine: picture-alliance/C. Ohde

Un studiu realizat de mai multe organizații internaționale relevă faptul că din cele peste 200 de milioane de nou-născuți anual ai planetei, o treime nu au fost doriți de părinți, în special de familiile sau de cuplurile minore.

Potrivit ultimului raport Eurostat, la nivelul Uniunii Europene aproape 45% dintre minorele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România. Cu precădere în zonele rurale defavorizate, unde aproape jumătate din localități nu au medic de familie, fetele însărcinate recurg la automedicație. Rata natalității la minorele românce cu vârsta între 10 și 14 ani este de 8,5 ori mai mare decât media UE.

Unul din 10 copii din România este născut de o mamă minoră, iar 20% dintre acestea au câte doi copii. Mulți dintre nou-născuți sunt părăsiți în maternități, pentru ca apoi să ajungă în orfelinate. Unii dintre ei au norocul să fie adoptați, însă numărul lor este relativ mic, întrucât procedurile din România sunt foarte anevoioase.

Un sfert din mamele minore din UE provin din România

02:41

This browser does not support the video element.

O fetiță din clasa a patra are 10 ani. Și naște. Ce știe ea despre relațiile sexuale, despre metodele contraceptive, despre sarcină, despre naștere? Ce curs va avea viața ei de acum încolo? Relațiile sexuale pe care le are de regulă cu un băiat mai mare decât ea, tot minor, sunt de fapt violuri. Dar ce știe fetița de 10 ani despre riscurile relațiilor sexuale la vârsta aceea? Incestul, violul se traduc în traume care o vor urmări toată viața. Copilul care se va naște în urma acestor agresiuni sexuale oribile are toate șansele să ajungă la un orfelinat.

Mult hulita oră de educație sexuală

După mai bine de doi ani de dezbateri, confruntări politice, schimbări ale majorității parlamentare, căderi de guverne, proiectul de lege privind introducerea educației sexuale în programa de învățământ a fost în sfârșit votat în forma finală în urmă cu o lună de Camera Deputaților, care este for decizional. Inițial, proiectul de lege prevedea cursuri de educație sexuală încă din clasele primare, cu lecții pe măsura vârstei, predate de specialiști. Textul final stipulează însă că orele de educație sexuală vor fi introduse începând cu clasa a opta și numai cu acordul părinților. Împotrivirile vitriolante ale celor de la AUR în special sunt cunoscute. La fel, dezacordul habotnic al Bisericii Ortodoxe care consideră că educația sexuală în școli ar fi „un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă.“

Dar o fetiță de 10 ani care s-a trezit cu un copil în brațe pentru că nu a știut cum să se apere nu va fi marcată și ea pe toată viața?

Victimele inocente ale violatorilor

Din numărul total al cazurilor de act sexual cu un minor, de regulă doar jumătate s-au finalizat anual prin condamnarea inculpaților, iar de cele mai multe ori pedepsele au fost la limita de jos, adică mai mici de 5 ani. Restul infractorilor primeau pedepse cu suspendare sau erau obligați să presteze muncă în folosul comunității. Abia în 2020 Parlamentul a votat o lege care mărește pragurile minime de pedeapsă pentru infracțiunile de viol, act sexual cu un minor, trafic de persoane, proxenetism, pornografie infantilă, astfel încât infractorii condamnați să nu mai poată primi pedepse cu suspendare. Deși pedepsele au fost mărite, infractorul care a violat un minor va fi condamnat la o pedeapsă doar între 9 și 18 ani „în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei“. Dacă primește minimul de pedeapsă, o astfel de brută va putea ieși din închisoare după executarea a 6 ani.

Un profesor de sport din Topolog a fost condamnat acum câteva zile la 13 ani și patru luni de închisoare pentru că a întreținut relații sexuale cu trei minore cu vârste între 14 și 15 ani (Tulcea noastră, 16 iulie 2022). Procesul a durat 2 ani, în condițiile în care astfel de fapte abominabile ar trebui să fie judecate cu celeritate.

Un preot a fost condamnat la 16 ani de închisoare după ce a abuzat sexual o minoră de 13 ani.

Fostul primar al comunei prahovene Şotrile, Bogdan Davidescu, condamnat definitiv în toamna anului 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a câştigat un nou mandat. Adică locuitorii comunei l-au ales din nou, fără să le pese că primarul ar putea face alte victime chiar dintre copiii lor.

Violată de tată, o fată a fugit de-acasă și a abandonat școala. Sora ei mai mică a ajuns următoarea victimă. Mama fetelor nu a făcut decât să își amenințe soțul că îl va reclama la poliție.

Astfel de cazuri cutremurătoare apar aproape zilnic în presă

„Doar în primele luni ale acestui an, 80 de copii au fost violați și aproape 200 de copii, fete și băieți, au fost hărțuiți sexual“, a scris pe Facebook ministrul Familiei Gabriela Firea. Ea a adăugat că ministerul pe care îl conduce gestionează o rețea de centre regionale de criză deschise în 10 spitale de urgență pentru victimele agresiunilor sexuale. Aici victimele se simt în siguranță și primesc consiliere, spune Firea.

Eu nu spun că n-o fi așa. Spun doar că România duce lipsă de psihologi, inclusiv în spitale. Și mai spun că și în cazul atrocităților sexuale asupra minorilor noi tratăm sau încercăm să tratăm doar efectele, fără a ne duce direct la cauze.

George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.