Rusia apare de paisprezece ori iar China de unsprezece în documentul adoptat de șefii de stat și de guvern ai țărilor care formează Alianța Nord-Atlantică: Conceptul Strategic al NATO 2022.

Frecvența referințelor din Conceptul Strategic la periculoasa alianță dintre Moscova și Beijing și la acțiunile celor două țări sugerează riscurile iminente despre care știu liderii statelor NATO și urgența unei acțiuni, care înseamnă consolidarea Flancului Estic în mai multe feluri:

(1) Polonia și România devin vectori ai forței NATO în Estul Europei;

(2) trupe sub comanda directă a Statelor Unite vor fi dislocate în această regiune pentru a intimida Rusia;

(3) Alianța Nord-Atlantică menține politica ușilor deschise și menționează Balcanii de Vest plus regiunea Mării Negre ca fiind de „importanță strategică”.

Președintele Joe Biden a promis la Madrid că Washingtonul „va menține o brigadă suplimentară” compusă din 5000 de militari, cu baza în România, că vor avea loc „desfășurări suplimentare de trupe în statele baltice”, iar în Polonia va staționa permanent comandamentul Corpului V de armată, care ar urma să fie prima forță americană permanentă de pe flancul estic al NATO. Liderii Alianței au aprobat la Madrid creșterea efectivelor Forței de Răspuns NATO de la 40.000 la 300.000 de militari și au vorbit despre sprijin politic şi militar pe termen lung pentru Kiev, inclusiv arme, muniţii şi instrucţie pentru armata ucraineană.

În Conceptul Strategic al NATO 2022 se precizează că Alianța „nu poate ignora posibilitatea unui atac împotriva suveranității și integrității teritoriale a Aliaților”, iar documentul nu face decât să descrie prăpastia pe marginea căreia pășesc europenii, dar nu numai ei. Axa răului definită de George W. Bush după atacurile asupra Turnurilor Gemene din 11 septembrie 2001, pare mai greu de oprit din marșul său negru: Siria, Coreea de Nord, Rusia au folosit deja arme chimice în istoria lor recentă, China și Iranul își dezvoltă în secret arsenale nucleare, iar actorii non-statali continuă să se înarmeze și să devină o amenințare.

Dincolo de acest peisaj deprimant descris de Conceptul Strategic, există o serie de pericole care vin din interiorul statelor NATO și pe care Alianța nu pare să le ia deocamdată în serios: există serioase probleme de loialitate față de valorile euro-atlantice printre statele NATO, instabilitatea politică erodează din ce în ce mai mult unitatea Alianței, iar Balcanii se clatină sub greutatea frustrărilor istorice.

Apoi, NATO poate apăra România sau Polonia de agresiunea Rusiei, dar nu și de răul pe care și-l pot produce singure. Justiția e pusă în slujba politicii în ambele state, dar lacunele de acest fel care zdruncină statul de drept sunt trecute cu vederea sub pretextului ajutorului pe care cele două îl oferă Ucrainei și refugiaților din această țară. Ungaria pare mai aliată cu Rusia decât cu NATO, Turcia își urmează propria strategie de creștere a influenței atât în Orientul Mijlociu, cât și în Balcani, Bulgaria stă pe o balanță instabilă care se strică de câte ori nu se înclină spre Moscova, Slovacia și Cehia nu au mers niciodată pe drumuri ireversibile spre Vest, iar Croația are un pol de putere care mizează pe Rusia (președintele) și altul care preferă Occidentul (premierul). Bulgaria subminează Macedonia de Nord, Tirana visează încă la Albania Mare și în apropierea lor Serbia face cărțile pentru Rusia. Toate faliile din Est sunt locuri în care Moscova pescuiește în ape tulburi.

În România, premierul Nicolae Ciucă, general de armată pro-occidental, rămâne vulnerabil, deși este salvat de justiție, după ce și-a plagiat doctoratul. Statul român nu devine doar paternalist, ci tinde spre autocrație: politicul stăpânește mass-media, justiția, agențiile independente, Curtea Constituțională. Modelul Ungariei lui Viktor Orban se extinde. Populismul revine în forță peste tot în Europa, dar în Est fenomenul e mult mai periculos, pentru că instituțiile sunt slabe și nici nu vor să se apere. În această parte a continentului, democrația a fost mai degrabă un accident intermitent într-o istorie dominată de dictaturi și autocrații. Se poate, însă, baza NATO pe țări care încet-încet renunță la libertățile lor democratice și care își asfixiază statul de drept?