DW: În iulie 2024, o fotografie a premierului italian Giorgia Meloni a devenit virală în timpul summitului NATO de la Washington. Ea se uită la premierul Ungariei, Viktor Orban, cu groază și aparent dezgust. Cât de simbolică este această fotografie pentru imaginea lui Orban în Europa?

Andras Hettyey: Este o imagine absolut sugestivă. Ungaria este complet izolată în propriile sale sisteme de alianțe, atât în NATO, cât și în Uniunea Europeană. Aceasta deși Orban a reușit să înființeze Grupul Patrioților pentru Europa în Parlamentul European. Factorul decisiv este că nu există niciun contact sau doar unul minim la nivel politic cu principalele țări ale UE, Germania și Franța, precum și faptul că diferențele de opinie în majoritatea chestiunilor sunt considerabile.

Credeți că Viktor Orban dorește să schimbe acest lucru, de exemplu prin utilizarea scenei în calitate de președinte interimar al Consiliului UE?

Dimpotrivă. Cred că guvernul maghiar nu vrea să aibă de-a face cu oameni politici sau cu partide care nu îi împărtășesc pozițiile. Singurii parteneri pe care îi are în prezent sunt guvernul Fico din Slovacia, un posibil guvern FPÖ (Partidul Libertății, n.r) în Austria, partidele din Grupul Patrioților din Parlamentul European, al căror co-fondator este Orban, și Donald Trump. Toți ceilalți sunt, într-o anumită măsură, descalificați. Singura excepție ar putea fi Emmanuel Macron, cu care Orban întreține un fel de amiciție bărbătească. Restul nu contează.

Ați afirmat într-un interviu că între Viktor Orban și Uniunea Europeană există în primul rând o înstrăinare emoțională și că deciziile de politică externă din Ungaria sunt determinate în mare măsură de această percepție. La ce vă referiți concret?

Deciziile lui Orban în planul politicii externe sunt adesea interpretate dintr-o perspectivă internă, în sensul că Orban ar acționa în conformitate cu preferințele alegătorilor maghiari, ori că el ar determina interesele Ungariei pe baza unei analize cost-beneficiu. Nu cred că aceste explicații sunt neapărat valabile. Cred că, dimpotrivă, un rol mai important îl joacă alienarea emoțională care s-a dezvoltat în cursul atacurilor constante la adresa conducerii politice de la Budapesta. Susținătorii Fidesz se plâng de un potop de critici nejustificate - practic de la primul guvern al lui Orban din 1998 până în 2002 - între care faptul că Orban a fost etichetat în mod repetat drept naționalist și șovin în presa germană. Apoi a venit victoria sa electorală categorică în 2010 și anii de agitație cu privire la legea privind mass-media, criza migrației și criticile occidentale evident justificate cu privire la desființarea democrației. Indiferent de declanșatorul ei, este limpede că alienarea există și că ea influențează în mod serios orientarea conducerii politice maghiare.

Cum afectează acest lucru politica externă maghiară?

Conducerea maghiară are sentimentul că se află întotdeauna într-o situație în care oamenii încearcă să pună Ungaria la zid. Fiecare nouă critică produce inevitabil un sentiment reprimat de furie, amestecat cu rușine. Acest ciclu de furie și rușine face ca interesele Ungariei, care sunt definite ca fiind raționale și bătute în cuie, să fie de fapt doar emoționale. Un exemplu: deși Orban ar fi trebuit să fie primul care să voteze în favoarea aderării Suediei la NATO, o țară care dispune de una dintre cele mai moderne forțe armate din Europa și a cărei aderare ar fi fost absolut în interesul securității Ungariei, chestiunea s-a transformat într-o telenovelă cu mai multe episoade doar pentru că suedezii au făcut remarci negative despre statul de drept maghiar.

Prin urmare, principalul motiv pentru care guvernul maghiar depășește granițele într-o serie de probleme de politică externă este că Viktor Orban se simte ofensat?

Eu așa cred. Însă trebuie să ținem cont și de faptul că în 80 la sută din problemele de politică externă ale Ungariei, Viktor Orban decide de unul singur. În alte țări ai lobby-uri de partid influente, parteneri de coaliție, o opoziție puternică și o presă critică, capabile să mențină politica transatlantică și europeană pe un anumit făgaș. În Ungaria nu există astfel de contragreutăți.

Orban are mai multe șanse să își facă prieteni în Est și în Sudul global decât în Vest. Care să fie explicația pentru acest lucru? Putem vorbi tot despre alienarea pe care o subliniați mai sus? Ori premierul maghiar crede cu adevărat în noua ordine mondială?

Orban nu doar crede acest lucru, ci și simte că asiaticii sunt pe val și că maghiarii trebuie să le facă jocul. În clipa în care cineva pune la îndoială această convingere, argumentând că în regiune există doar dictaturi malefice și că Ungaria nu trebuie să treacă cu vederea acest lucru, apare din nou alienarea emoțională. Conducerea maghiară este atât de sătulă de Occident încât tânjește după ascensiunea Estului. În această regiune lui Viktor Orban i se întinde covorul roșu, există respect reciproc și nimeni nu critică vreodată situația politică maghiară.

Să vorbim despre politica Ungariei privind Rusia și Ucraina. Există două abordări occidentale în această privință. Una spune că Orban este „bișonul lui Putin” și „calul troian al Rusiei” - adică un risc de securitate în cadrul UE. Cealaltă abordare este ceva mai indulgentă, vorbind despre un Orban încăpățânat, dar care cedează întotdeauna și votează în favoarea sancțiunilor sau a aderării Ucrainei la UE. Există, cum ar veni, speranța că până la urmă există o soluție la absolut orice.

Din punctul meu de vedere situația este mai gravă. Politica externă a Ungariei urmează un curs care nu se mai schimbă. De multă vreme am încetat să punem accentul pe tot ceea ce ne leagă de Occident. Nu mai vorbim despre aspectele istorice comune, despre succesele comune, ori despre sarcinile comune. Cu doar doi ani în urmă, criticam doar UE, nu și NATO. Acum însă ne luăm și de NATO. Orice ar face Alianța nu e bine. Dar, ca să răspund la întrebare, Orban nu este calul troian al nimănui. El nu ar lăsa pe nimeni să-i spună ce să facă, acest lucru este străin de personalitatea sa.

La ce se putea aștepta Orban în mod realist când a călătorit în Ucraina și apoi în Rusia într-o „misiune de pace” în primele zile ale președinției maghiare a UE?

Bineînțeles că a vrut și el să facă pe jucătorul și să apară la știri. Însă erau atât de puține așteptări de la vizita lui Orban la Putin încă de la început, încât Occidentului i s-a părut că Orban încerca să îi ia fața. Declarația lui Orban potrivit căreia canalele de comunicare trebuie să rămână deschise nu are sens, în condițiile în care ele sunt deja deschise. Mai degrabă ne-am putea întreba ce înseamnă „misiune de pace” când vorbim despre o țără care nu are nicio intenție de a participa la o conferință de pace și care nu a reușit până acum să infirme teza că înțelege doar limbajul violenței.

La nivel politic, relațiile germano-maghiare nu au fost poate niciodată atât de modeste ca în prezent. Anul viitor vor avea loc alegeri federale în Germania și există șanse mari ca Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate, să devină noul cancelar federal. Credeți că o schimbare de guvern la Berlin ar putea îmbunătăți relațiile germano-ungare?

Nu văd nicio șansă reală pentru acest lucru. Relațiile cu creștin-democrații s-au deteriorat considerabil în jurul anilor 2019-2020. Niciun politician creștin-democrat nu mai vine în Ungaria, iar acum inclusiv creștin-socialii (conservatorii bavarezi, n.r) au adoptat aceeași politică, temându-se că ar putea pierde voturi dacă se afișează cu Orban. Mainstream-ul european a renunțat deja la Orban și așteaptă o schimbare în Ungaria.

Dr. Andras Hettyey s-a născut în 1983. El este de anul acesta lector la catedra de teorie politică și cercetare a democrației europene din cadrul Universității Andrassy din Budapesta (de limba germană). Hettyey a studiat istoria și germanistica la Universitatea ELTE din Budapesta între 2001 și 2008, precum și relațiile internaționale la Universitatea Andrassy. Din 2012 până în 2023, el a lucrat la Universitatea de Administrație Publică (NKE) din Budapesta ca lector la Departamentul de Relații Internaționale și Diplomație. Cercetările sale se concentrează pe politica externă a Ungariei, pe relațiile germano-ungare și pe rolul emoțiilor în relațiile internaționale.

Interviul a fost realizat de Zsolt Bogar.