Polonezii îşi extind afacerile cu petrol în Germania
28 aprilie 2004Publicitate
Potrivit unor surse din interiorul Senatului din Berlin, citate în ediţia de astăzi a cotidianului Berliner Zeitung, concernul polonez Orlen îşi va muta sediul central din Hamburg în Capitala federală. Această decizie ar însemna şi crearea a 100 de noi locuri de muncă într-o primă fază. Deşi hotărârea urmează a fi supusă votului în Parlamentul landului, observatorii locali salută iniţiativa celor de la Orlen.
Orlen a intrat pe piaţa germană în urmă cu mai puţin de un an, prin cumpărarea unui lanţ întreg de benzinării. Mulţi economişti califică deja scurta istorie a polonezilor în Germania ca pe o poveste de succes, care dovedeşte că şi investiţiile din Estul către Vestul Europei pot fi de bun augur.