1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăUngaria

Polonia și Ungaria: o despărțire urâtă

5 iunie 2023

Polonia și Ungaria s-au apropiat puternic sub conducerea celor doi lideri Kaczynski și Orban. Dar loialitatea față de Putin a guvernului de la Budapesta a pus capăt acestei prietenii care părea de nezdruncinat.

Polonia Viktor Orban și Jaroslaw Kaczynski
Imagine din perioada prieteniei: premierul ungar Viktor Orban și șeful partidului polonez de guvernământ PiS Jaroslaw Kaczynski (22.09.2017, la Varșovia)Imagine: Pawel Supernak/PAP/dpa/picture alliance

La începutul lui 2022, ambasada ungară din Varșovia a primit un pachet neobișnuit - unul care mirosea extrem de urât. Cei care l-au deschis au constatat că respectivul colet conținea excremente. Nu se știe dacă de origine animală sau umană.

A fost un incident care nu a fost făcut public până recent, când a relatat despre el portalul de investigații Direkt36 din Budapesta, într-un amplu articol despre relațiile dintre Polonia și Ungaria. Pachetul respectiv nu a fost singurul mesaj de acest tip primit de ambasada Ungariei la Varșovia la câteva săptămâni după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Din cauza poziției pro-ruse a guvernului de la Budapesta, asupra clădirii ambasadei ungare au fost aruncate în martie 2022 pungi cu vopsea roșie. Ulterior, demonstranți polonezi au lipit de gardurile ambasadei imagini cu Viktor Orban și Vladimir Putin care închină pahare umplute cu petrol.

Ambasada Ungariei la VarșoviaImagine: Bialorucki Bernard/BE&W/IMAGO

Și în ziua de azi, pe pagina de Facebook a ambasadei ungare la Varșovia se pot citi comentarii negative în poloneză, din cauza atitudinii prietenoase a lui Orban față de Putin.

Are nevoie Orban de oftalmolog?

Și din cercurile guvernamentale poloneze s-au auzit după începerea războiului comentarii la adresa Ungariei care păreau de neconceput anterior. De exemplu din partea lui Jaroslaw Kaczynski, șeful partidului de guvernământ PiS și cel considerat cel mai puternic politician polonez, care la începutul lui 2022 a afimat într-un interviu că, dacă Orban nu vede crimele de război comise de ruși în Ucraina, atunci are nevoie să meargă la oftalmolog.

La 1.2.2022, cu câteva săptămâni înaintea invadării Ucrainei de către Rusia, premierul ungar Orban l-a vizitat pe Putin la MoscovaImagine: Sputnik via REUTERS

Polonia și Ungaria au legături strânse și din perspectiva istorică. Trecutul lor comun începe de la legăturile dinastice din Evul Mediu, continuând cu luptele pentru eliberare din secolul 19 și revoltele anti-comuniste din 1956 de la Budapesta și Poznan. În prezent însă, atmosfera între cele două țări este înghețată iar prietenia lor, care părea de nezdruncinat, pare încheiată definitiv - Polonia nu va uita prea curând flirtul lui Orban cu Putin.

Interviu stupefiant

Picătura care a umplut paharul a fost un interviu televizat, de la începutul lunii mai, acordat de șeful statului major general al Ungariei, Gabor Böröndi. În contextul unor luări de poziție legate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Böröndi a descris atacul lui Hitler asupra Poloniei drept un "război germano-polonez, care a început ca o confruntare locală". "Escaladarea" s-ar fi produs, conform lui Böröndi, pentru că "tensiunile nu au putut fi stinse la timp printr-un proces de pace", ceea ce ar fi dus la Al Doilea Război Mondial.

Aceste afirmații stupefiante au generat reacții diplomatice extrem de dure de la Varșovia iar guvernul ungar a fost nevoit să-și ceară scuze. A fost însă doar cel mai serios incident diplomatic dintre cele două țări, nu și singurul. 

Pe drumuri separate

"Drumurile Poloniei și Ungariei s-au despărțit", a anunțat premierul polonez Mateusz Morawiecki încă la sfârșitul lui iulie 2022. El a reacționat astfel la o afirmație a lui Orban, potrivit căreia "Ungaria privește războiul drept o neînțelegere între două națiuni slave, în timp ce Polonia se consideră o parte din conflict." De la acest moment, colaborarea dintre Varșovia și Budapesta a fost practic înghețată.

Premierul polonez Morawiecki întreține relații strânse cu președintele ucrainean ZelenskiImagine: Michal Dyjuk/AP/picture alliance

Guvernul ungar a semnat cu Rusia noi contracte de livrări de gaz, în timp ce Polonia a renunțat cu totul la importurile rusești. Varșovia a fost deranjată de ezitările Ungariei la adoptarea de sancțiuni anti-rusești la nivelul UE și de piedicile puse aderării la NATO a Suediei, care nu a fost nici până azi ratificată de parlamentul ungar. De asemenea, Polonia a criticat și poziția Ungariei față de mandatul internațional de arestare emis pe numele lui Vladimir Putin, după ce Budapesta a anunțat că nu va ține cont de mandat dacă președintele rus va veni în Ungaria.

Orban a fost odată modelul de urmat

Dreapta poloneză l-a considerat multă vreme pe Viktor Orban un exemplu de urmat. Jaroslaw Kaczynski și tovarășii săi de drum au invidiat și apreciat succesele electorale ale partidului lui Orban, Fidesz, care din 2010 a câștigat patru alegeri cu o majoritate de două treimi. "Sunt ferm convins că vom avea într-o bună zi Budapesta la Varșovia", s-a consolat Kaczynski în 2011, după înfrângerea în fața rivalului său liberal Donald Tusk.

După ce Kaczynski și PiS au preluat puterea în 2015 în Polonia, axa Budapesta-Varșovia părea una perfectă. Ambele guverne s-au sprijinit reciproc pentru a evita pedepsele decise de UE. Ambele au refuzat cu succes primirea de refugiați din țări islamice și au blocat soluționarea la nivel european a crizei migrației.

Limitele loialității

PiS s-a grăbit să copieze măsurile luate de Orban în Ungaria, care i-au adus controlul politic asupra întregii țări. La fel ca în Ungaria, și la Curtea Constituțională poloneză au fost numiți oameni apropiați regimului iar ulterior întregul sistem judiciar a fost adus sub control guvernamental. Kaczynski a transformat mass-media publice în organe de propagandă ale propriului partid. Elitele național-conservatoare din cele două țări s-au considerat un fel de pionieri ai unei contrarevoluții iliberale - o alternativă creștin-națională la liberalismul vestic "expirat".

În 2018, la carnavalul din Düsseldorf, Kaczynski și Orban erau încă prezentați drept frați în spirit și dictatori. O prietenie care aparține între timp trecutuluiImagine: Reuters/T. Schmuelgen

Dar Varșovia a fost nevoită să constate că loialitatea lui Orban are anumite limite de ordin politic. Polonia a vrut în 2017 să evite ca liderul actual al opoziției poloneze, Donald Tusk, să fie ales președinte al Consiliului European. La votul de la Bruxelles, Polonia a suferit însă o înfrângere usturătoare: 27 de voturi pro Tusk, inclusiv al lui Orban, un singur vot contra, cel polonez.

Prietenie iarăși după ce pleacă Orban

Simpatiile pro-ruse ale lui Orban au fost minimalizate multă vreme de către PiS. Încă în decembrie 2021, după ce serviciile secrete americane avertizaseră clar cu privire la pericolul unui atac rus asupra Ucrainei, Kaczynski a organizat la Varșovia un summit al partidelor național-conservatoare. Printre participanți s-au numărat și prieteni declarați ai lui Putin: pe lângă Orban, Marine Le Pen de la Adunarea Națională din Franța și Santiago Abascal, șeful partidului spaniol de dreapta VOX.

Doar două luni mai târziu, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a început să se fisureze și prietenia dintre Polonia și Ungaria. Rămâne de văzut cât de mult se vor mai sprijini cele două țări în UE când va veni vorba de procedurile disciplinare demarate de Bruxelles împotriva Varșoviei și Budapestei. Un lucru este însă deja clar: relația dintre cele două țări va redeveni cu adevărat prietenoasă doar după ce Viktor Orban și regimul său vor fi devenit istorie.

Keno Verseck Redactor, autor și reporter la DW Programs for Europe.